Powered By Blogger

sâmbătă, 9 aprilie 2011

Denia Acatistului Bunei Vestiri

Denia Acatistului Bunei Vestiri sau Slujba este oficiata in fiecare an, vineri seara, in saptamana a V a a Postului Sfintelor Pasti.  Sarbatoarea isi are originea in interventia miraculoasa a Fecioarei Maria in timpul atacarii Constantinopolului de catre persi si avari, in 7 august 626. In timp ce imparatul Heraclie se afla intr-o expeditie in Orient, departe de Constantinopol, Patriarhul Serghie a facut procesiuni cu relicvele Crucii, cu icoana "nefacuta de mana" a lui Hristos si vesmantul Maicii Domnului si a incurajat poporul sa inalte rugaciuni catre Nascatoarea de Dumnezeu. Ravna locuitorilor a fost atat de intensa, incat au reusit sa respinga inamicul. In semn de multumire, intreg poporul capitalei si-a petrecut noaptea victoriei cantand in picioare Imnul Acatist in sanctuarul Fecioarei de la Vlaherne.

Comemorarea zilei de 7 august, ca zi de ajutor dat de Dumnezeu impotriva dusmanilor, a fost mutata in secolul al VIII lea pe data de 25 martie, de Patriarhul Gherman. In secolul al IX lea, ea era sarbatorita la sfarsitul Postului Sfintelor Pasti, iar mai tarziu a fost fixata saptamana a cincea din Postul Mare.

In lucrarea "Triodul explicat", Makarios Simonopetritul afirma ca aceasta comemorare nu are valoare doar pentru locuitorii Constantinopolului din vechime, ci si pentru noi, cei care suntem asediati neincetat de diferite patimi.

Asadar, acum nu mai vorbim de un atac asupra unei cetati, ci de un atac asupra fiintei noastre din partea demonilor. Cerem, asa cum au cerut cei din vechime ajutor, ca si noi sa iesim din aceasta lupta victoriosi.

Deniile, slujbe specifice Postului Mare

Prin caracterul si continutul lor, deniile sunt slujbe unice in serviciul liturgic ortodox. Deniile pot fi considerate slujbe specifice deoarece sunt  savarsite numai in doua saptamani ale acestuia si anume: in saptamana a cincea (Denia Canonului celui Mare, respectiv Denia Acatistului Bunei Vestiri) si a saptea (incepand cu seara Floriilor pana vineri seara, inclusiv).  Cuvantul "denie" vine de la slavonescul "vdenie" si inseamna priveghere sau slujba nocturna. Denia este de fapt slujba utreniei care se savarseste in ajun, seara. Nu trebuie confundata cu privegherea care se savarseste in ajunul praznicelor mai importante. 
Acatistul ca gen imnografic
Acatistul (de la gr. Akathistos) este un imn de lauda alcatuit din 13 condace si 12 icoase, care descriu si maresc episoade din viata si minunile Mantuitorului nostru Iisus Hristos, ale Maicii Domnului sau ale unor sfinti. In sens propriu, cuvantul "akathistos" inseamna "a sta in picioare", ceea ce indica faptul ca cei ce ascultau acest imn nu stateau in genunchi (care este un alt fel de sedere), ci drepti, in picioare. Acatistul are la origine condacul bizantin, un poem alcatuit din 18-24 de tropare sau strofe, fiecare cu cate 20-30 de versuri, aranjate in acrostih (in ordinea alfabetica greceasca), fiecare strofa avand acelasi numar de silabe si aceleasi accente ca si prima strofa. Aceste tropare erau precedate de o strofa aparte, ce avea in comun doar glasul (nu si melodia) si refrenul. Reprezentantul prin excelenta al acestui gen imnografic foarte cultivat in literatura bizantina este Sfantul Roman Melodul, in cantarile caruia condacul bizantin atinge dezvoltarea maxima si perfectiunea.
Acatistul Bunei Vestiri - origine si autor
Cel mai vechi imn de acest gen care s-a pastrat in intregime in cartile de ritual (Ceaslov si Triod) si se intrebuinteaza inca in serviciul bisericii, in extensiunea lui de odinioara, este Acatistul Bunei Vestiri sau al Maicii Domnului, care se citeste in cadrul Deniei din seara de Vineri din Saptamana a cincea a . Acesta reprezinta o inflorire a poeziei liturgice, nici o alta compozitie neegaland-o prin frumusete si popularitate la crestinii ortodocsi pana in zilele noastre. Acatistul Bunei Vestiri a servit ca model pentru numeroase imnuri liturgice alcatuite mai tarziu in cinstea sfintilor sau a unor sarbatori, care, desi iau forma si extensiunea condacelor de odinioara, nu se mai numesc condace, ci acatiste.
Denia Acatistului Bunei Vestiri reprezinta un oficiu votiv pentru eliberarea cetatii si un imn centrat in principal pe Buna-Vestire. Multa vreme sinaxarele i-au atribuit redactarea patriarhului Serghie al Constantinopolului (sec. VII ) in urma salvarii Constantinopolului de invazia persilor si avarilor din 7 august 626.
Pana nu de mult savantii moderni, bazati mai cu seama pe analiza atenta a textului pareau sa fi ajuns la un consens in ce priveste atribuirea imnului Acatist lui Roman Melodul. Recent insa, specialistii inclina sa impinga datarea compunerii lui inainte de Roman Melodul.
Acatistul Bunei Vestiri si randuiala tipiconala a Postului Mare
Acatistul Bunei Vestiri este un imn de lauda si multumire adresat Fecioarei Maria, alcatuit din 13 condace (astazi, condacul este doar o strofa scurta) si 12 icoase (strofa mai lunga, ce dezvolta tema condacului, sub forma stihurilor ce incep cu exclamatia "Bucura-te!").
Impreuna cu acatistul se canta alcatuirea lui Iosif Imnograful, care-i imprumuta unele expresii si ii este asemanator prin forma, amplificand salutarea ingerului ("Bucura-te!") si legand de ea expresii antinomice ce exprima realizarea in Fecioara Maria a prefigurarilor Vechiului Testament si caracterul neinteles al intruparii. In acest sens,  Maica Domnului este numita "noul rai", "scara lui Iacob", "marea" care l-a inghitit pe faraonul spiritual, "piatra" din care a tasnit apa care i-a adapat pe evrei in pustie si "stalpul de foc" care i-a calauzit, "pamantul fagaduit" si "mana", "rugul aprins", "lana acoperita de roua a lui Ghedeon", "sfesnicul", "vasul cu mana" si adevaratul "cort al marturiei" etc.
Canonul este cantat impreuna cu "irmoase" care nu sunt insa ale lui Iosif, ci sunt atribuite Sfantului Ioan Damaschinul. Acestea au cunoscut un foarte mare succes in imnografia bizantina, fiindca le regasim adeseori  intrebuintate in cult sub forma catavasiilor Bunei Vestiri. Acest adaus a permis in acelasi timp afirmarea clara a legaturii Acatistului cu praznicul Bunei-Vestiri si proiectarea acestuia din urma in inima ciclului liturgic mobil.
Motivul introducerii citirii Acatistului in timpul Postului Mare il constituie nu doar apropierea de praznicul Bunei Vestiri, ci si invatatura mariologica si hristologica pe care o cuprinde, in nasterea feciorelnica fiind recapitulate si realizate toate figurile Legii si ale Profetilor, caci ea este realizarea Marii Taine a scopului mai inainte de veci al lui Dumnezeu cu privire la creatia Sa.
Sursa: CrestinOrtodox.ro

Sfantul Mucenic Eupsihie; Pomenirea mortilor(9 aprilie)


Eupsihie s-a nascut intr-o familie de nobili crestini fiind crescut de mic in dragostea de Dumnezeu si de semeni.  In timpul domniei lui Iulian Apostatul, pe cand intaistatator al Bisericii din Cezareea era Sfantul Vasile cel Mare, Eupsihie avea sa se casatoreasca cu o tanara nobila.  Insa,  chiar  in timpul  cununiei, un cortegiu format din pagani ce  aduceau jertfe zeitei Fortuna, a trecut prin apropiere. Eupsihie impreuna cu alti crestini, care erau de fata, au intrat templul catre care se indrepta cortegiul,  unde au daramat statuile, aducand mari stricaciuni templului.
Imparatul Iulian Apostatutl auzind de acest eveniment a poruncit ca vinovatii sa fie decapitati, ca multi crestini sa fie recrutati in armata, si ca toti sa plateasca tributuri exorbitante fata de imparatie. De asemena, acesta a mai dispus reconstruirea imediata a templului pe cheltuiala tuturor crestinilor. Eupsihie fiind prins de persecutori a fost mai intai legat de un copac si torturat cu salbaticie, iar mai tarziu decapitat. Sfantul Mucenic Eupsihie a trecut la Domnului in anul 362.
Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
- Peacuviosului Vadim Arhimandritul si a celor sapte ucenici ai lui;
- Sfintilor mucenici din Persida;
- Sfantului Avdiisus;

sursa:crestinortodox

Sfintii Mucenici Terentie, African, Maxim, Pompie, si a celor treizeci si sase impreuna cu dansii


Acesti patruzeci de mucenici din Africa au trecut la Domnul, in timpul domniei imparatului Deciu, pentru ca au refuzat sa lepede credinta in Hristos aducand jertfe idolilor. Guvernatorul provinciei, Fortunian, a poruncit ca treizeci si sase dintre ei, sa fie omorati prin taierea capului.
Sfintii Mucenici Terentie, African, Maxim si Pompie, insa au fost aruncati in inchisoare fiind legati in lanturi. Aici s-a aratat un inger al Domnului, i-a eliberat din lanturi si a ospatat pe mucenici. Ei au fost scosi afara si torturati, apoi iar aruncati in temnita.
Guvernatorul a poruncit ca in locul unde erau tinuti acestia sa fie aruncati serpi veninosi si scorpioni, pentru ca mucenicii sa moara in chinuri. Dar necuvantatoarele nu s-au atins de ei.
Guvernatorul vazand ca nu reuseste sa-i ucida pe cei patru mucenici, a poruncit, in cele din urma, omorarea lor prin decapitare. Fiind adusi la locul executiei, ei au cantat in  psalmi aducand laude lui Dumnezeu.
Cu totii au luat cununa muceniciei in anul 250.

joi, 7 aprilie 2011

Sfantul Mucenic Caliopie


Sfantul Caliopie a vietuit la sfarsitul secolului al III lea si inceputul secolului al IV lea. A fost unicul fiu al unui parinte de rang senatorial din Perga Pamfiliei. Din cauza persecutiilor impotriva crestinilor, mama sa l-a asezat intr-o corabie, i-a dat aur si l-a trimis in cetatea Pompeiopolis. Ajuns in aceasta cetate, refuza sa ia parte la o sarbatoare in cinstea zeilor. Motiv pentru care este dus la comandantul Maximus. Sfantul Caliopie va marturisi inaintea acestuia ca este crestin. Va fi supus la diferite chinuri, ca in cele din urma sa fie osandit la moartea pe cruce.
Cand a fost dus la locul rastignirii, mama sa a strecurat cinci bani mari de aur in mana calaului, spunandu-i sa-l aseze pe fiul ei cu capul in jos, nu in felul in care a stat Mantuitorul. Caliopie a fost rastignit cu capul in jos in Sfanta si Marea Zi Joi. A doua zi, cand au coborat de pe cruce trupul neinsufletit al Sfantului Caliopie, mama sa a cazut imbratisandu-l si a murit. Ei au luat mucenicia cu cinste in anul 304.
Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfantului Gheorghe, episcopul Mitilenei;
- Sfintei Mucenite Achilina si a doua sute de sfinti mucenici din Sinope.
- Sfantului Mucenic Rufin, diaconul;

marți, 5 aprilie 2011

Sfintii Mucenici Agatopod si Teodul (5 aprilie)

Agatopod era diacon, iar Teodul era citet in Biserica din Tesalonic. Agatopod era impodobit cu batranetile cele cinstite, iar Teodul cu tineretea cea plina de intreaga intelepciune [fecioria trupeasca si sufleteasca]. In timpul prigoanelor lui Diocletian impotriva crestinilor acestia doi au fost chemati la curtea imparatului. Ei au raspuns cu bucurie si, tinandu-se de mana, au pasit impreuna la judecata si au strigat: "Crestini suntem!". Toate indemnurile judecatorilor sa se lepede de Hristos si sa se inchine la idoli au ramas zadarnice. Dupa ce au fost aruncati in temnita si infometati lunga vreme, ei au fost osanditi la moarte prin inecarea in mare. Li s-au legat mainile la spate, li s-au legat pietre grele la gat, si au fost dusi la locul de unde aveau sa fie aruncati in mare. Cand se pregateau sa il arunce pe Agatopod in adancuri, acesta a strigat: "Iata botezul nostru cel de al doilea, cel care spala toate pacatele noastre, asa incat curati sa ne infatisam noi inaintea Domnului nostru Iisus Hristos." La scurta vreme dupa uciderea mucenicilor, trupurile lor au fost duse de valuri la mal, iar credinciosii le-au luat si le-au ingropat cu cinste. Sfantul Teodul le-a aparut cunoscutilor sai ca un inger de lumina imbracat in strai luminos, poruncindu-le sa imparta ce mai ramasese din averile sale saracilor. Acesti slaviti si minunati ostasi ai lui Hristos au suferit mucenicia cu cinste in timpul imparatiei lui Diocletian, in timp la Tesalonic stapanea cezarul Faustin, in anul 303.

Tot in aceasta zi facem pomenirea:
- Sfintilor mucenici Claudie, Diodor, Victor, Victorin, Papia, Serapion si Nichifor;
- Preacuvioasei Maicii noastre Teodora cea din Tesalonic;
- Sfintilor mucenici Teodora si Didim;
- Sfantului mucenic Termu;
- Sfantului Mucenic Pompie;
- Sfantului Zinon si sfintilor mucenici Maxim si Terentie;
- Sfantului nou mucenic Gheorghe, care s-a nevoit in noul Efes, in anul 1801, si care prin sabie s-a savarsit.

Calendar Ortodox

luni, 4 aprilie 2011

Cuviosii: Iosif, scriitorul de cantari, Gheorghe de la Maleon; Zosima si Platon(4 aprilie)






Preacuviosul Iosif  a fost din Eparhia Siciliei, din părinţi cu numele Plotin şi Agata. Era binecredincios şi blând la obicei şi îndeletnicindu-se pururea cu deprinderea dumnezeieştilor Scripturi. Încăpând patria lui in mâinile agarenilor, a mers cu maică-sa şi cu fraţii săi la Peloponez, şi de acolo la Tesalonic, unde s-a şi călugărit şi a intrat în nevoinţele duhovniceşti. Patul lui era pământul, aşternutul lui o piele, iar haina lui proastă şi sărăcăcioasă; hrana lui, puţină pâine, şi băutură, apă. Sta în picioare toată noaptea la rugăciune şi cu îngenunchere. Totdeauna avea cântări în gura sa, lucrul mâinilor sale era caligrafia, iar când părăsea scrisul, avea citirea dumnezeieştilor Scripturi. Din acestea s-a făcut aşa de blând şi de înţelept, plecat, fără de rautate, întreg la minte, şi câte urmează acestora. Având o bogăţie ca aceasta de fapte bune, s-a hirotonit preot. Şi în scurtă vreme s-a dus la Constantinopol cu sfântul Grigorie Decapolitul, cu care s-a închis în biserica sfântului mucenic Antipa, veselindu-se în grele petreceri, şi in căile vieţii pustniceşti. Iar de vreme ce răsărise eresul cel hulitor de Hristos, al luptătorilor împotriva icoanelor, fericitul acesta încă a purces să meargă la Roma, rugat fiind de unii, şi prinzându-l corăbiile barbarilor, l-au dus legat la Creta şi l-au băgat în închisoare, unde a învăţat pe toţi calea mântuirii, şi a scăpat pe mulţi din mâinile diavolului. Arătându-i-se acolo oarecare om cu sfinţită cuviinţă de la Mira Lichiei, i-a zis: Iată, primeşte această cărticică; şi el, luând-o, citea şi cânta acestea: "Grăbeşte, Indurate, şi sârguieşte ca un milostiv spre ajutorul nostru, că poti voind". Şi această cântare, o minune, se făcu dimineaţa lucru aievea. Căci atunci murind Teofil ocrotitorul eresului, Biserica lui Hristos a dobândit iarăşi podoaba şi buna-cuviinţă a cinstitelor icoane. Pentru aceasta atunci şi cinstitul acesta Iosif fiind slobozit de la închisoarea din Creta, s-a dus la Constantinopol, şi dobândind de la oarecine o parte din sfintele moaşte ale sfântului apostol Bartolomeu, a făcut el împreună cu cinstitul Grigorie o biserică în numele apostolului. Pentru aceasta, aflându-se în grijă şi în gândire multă, a-i împodobi praznicul cu cântări cuvioase şi tropare, se ruga cu lacrimi şi cu suspinuri, ca să dobândească darul acesta, pe care l-a şi dobândit. Căci văzu un om înfricoşător, eu chip apostolesc, care ridică sfânta Evanghelie de pe sfânta masă, şi o puse pe pieptul lui, şi apoi îl binecuvântă. Aceasta a fost începătura dumnezeiescului dar. Căci de atunci şi mai pe urmă fără de trudă şi prea lesne alcătuia sfintitele cântări, şi le da celor ce cereau, încât socoteau unii cum că nu le scoate de la sine, ci le învaţă întâi de la alţii, apoi le zice pe de rost, şi aşa le dă celor ce le pofteau. Dar nu era aşa pricina, precum socoteau aceia amăgindu-se, ci era dat din dumnezeiescul dar a le izvodi. Drept aceea era de gurile tuturor lăudat, şi de toti dorit şi iubit, nu numai de cei simpli şi de boieri, ci chiar şi de împăraţii cei de atunci. Şi a fost osândit la izgonire de Barda cezarul, unchiul împăratului Mihail, pentru că sfântul îl mustrase. Ci iarăşi numaidecât chemat din izgonire, îşi luă pe seama lui paza sfintelor vase ale sfintei biserici a lui Dumnezeu, fiind patriarh minunatul Ignatie. Şi nevoindu-se pentru dreapta credinţă, a fost izgonit la Cherson. Iar după moartea lui Barda a fost eliberat de acolo de Teodora împărăteasa, care a întărit Ortodoxia, şi făcând laude multor sfinti, a răposat, şi au fost îngropate cinstitele lui moaşte la mânăstirea unde şi acum se află.
Tot in această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Gheorghe din Maleo.
Sf. Gheorghe a trăit în sec. al IX-lea. Părinţii au vrut să-l însoare dar el a refuzat şi s-a dus la mănăstirea din Muntele Malea, în Peloponez, adunînd în jurul său mulţi ucenici. Avea darul vederii celor ce aveau să fie în viitor şi şi-a proorocit moartea cu trei ani înainte de a se întâmpla. Sf. Gheorghe s-a dus la Domnul în sec. al VI-lea.
În slujba de pomenire Sf. Gheorghe este numit înger pământesc şi făcător de minuni.
Tot in această zi, pomenirea sfintei muceniţe Fervuta, a slujnicii ei, şi a tovarăşelor lor.
Sfânta Muceniţă Fervuta laolaltă cu sora şi slujnicele ei au răbdat mucenicie pentru Hristos între anii 341 şi 343. Sf. Fervuta si sora sa erau surori ale Sf. Simeon Episcopul din Seleucia, care a suferit pentru Hristos în vremea împăratului persan Sapor între anii 341-344.
Atât surorile cât şi tovarăşele lor au fost aduse la curte pentru a o sluji pe împărăteasă. Sf. Fervuta ieşea în evidenţă prin frumuseţea ei neobişnuită, iar împărăteasa a sfătuit-o să se căsătorească pentru a dobândi o poziţie socială mai înaltă. Dar sfânta a refuzat deoarece s-a dăruit fecioriei întru Hristos.
La scurt timp, împărăteasa s-a îmbolnăvit. Vrăjitorii care veniseră să o tămăduiască pe împărăteasă s-au rănit de frumuseţea Fervutei. Unul din ei a cerut-o de soţie iar sfânta i-a răspuns că este creştină şi că este mireasa lui Hristos. Ca să se răzbune, amorezul refuzat l-a minţit pe împărat că boala împărătesei se trage de la otrava pe care i-au dat-o slujnicele. Atunci acestea au fost aduse la judecată din ordinul împăratului.
La proces ele au declarat că sunt nevinovate şi că sunt pregătite să accepte moartea pentru Hristos.
Judecătorul şef, vrăjitorul Mauptis, rănit şi el de frumuseţea Fervutei, a trimis un om în celula prizonierelor ca să-i propună Fervutei şi celorlalte libertatea în schimbul acceptului Sfintei Fervuta să-i devină soţie. Ceilalţi doi judecători i-au făcut în secret aceeaşi propunere sfintei fecioare, unul după celălalt.
Sf. Fervuta a respins cu hotărâre toate propunerile spunînd că este mireasa lui Hristos şi că nu ar accepta niciodată o căsătorie lumească.
Muceniţele au fost găsite vinovate de a fi creştine şi de vrăjitorie împotriva împărătesei pe care ar fi otrăvit-o. Au fost condamnate la moarte prin tăierea trupurilor în bucăţi. După aceea, ei au aşezat trei bucăţi într-o parte şi trei în alta, spunînd împărătesei să treacă printre ele ca să se vindece de boala ei.
Trupurile sfintelor muceniţe au fost aruncate într-un şanţ de unde au fost recuperate în secret de creştini şi îngropate.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Puplie.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Platon egumenul Manăstirii Studiţilor.




Tot în această zi, pomenirea a trei sfinţi preacuvioşi: Teona, Simeon şi Forvin, care în pace s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Zosima, care a îngropat pe sfânta Maria Egipteanca.
Sf. Zosima s-a născut la sf. sec. al V-lea, trăind într-o mănăstire pe malul Iordanului. Acesta a întâlnit-o pe Sf. Maria Egipteanca (1 aprilie), a împărtăşit-o şi după ce s-a dus la Domnul a îngropat-o.
Sf. Zosima s-a săvârşit în anul 560 la vârsta de 100 de ani.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Teona, care a sihăstrit în Mânăstirea Pantocratorului, iar mai în urmă a ajuns episcop al Tesalonicului şi care în pace s-a săvârşit.
Sfântul Teona a fost ucenicul Sf. Iacob din Kastoria (1 noiembrie) şi a trăit la începutul sec. al XVI-lea. A trăit o vreme în Mănăstirile Pantocrator şi Simonopetra din Muntele Athos. El a pus bazele mănăstirii Sf. Anastasia şi a fost sfinţit Arhiepiscop al Tesalonicului. S-a săvârşit în pace.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

duminică, 3 aprilie 2011

Predica la Duminica Sfantului Ioan Scararul

Intr-o zi ca aceasta, a patra din Sfantul si Marele Post, predicatorul este pus in fata unei dileme. Anume in aceea de a nu sti ce sa aleaga din ceea ce-i ofera traditia Bisericii ca teme pentru predica zilei. Duminica aceasta este inchinata unuia din sfintii ostenitori ai vietii crestine: Sfantului . Se si numeste "Duminica Sfantului Ioan Scararul". Ar trebui deci sa spunem ceva despre acest sfant. Biserica l-a asezat in calendar, pentru ca sa ne sugereze sa-l amintim credinciosilor ca pe un model de crestin realizat.

In al doilea rand, Biserica ne readuce in amintire Evanghelia dupa Marcu, in care ni se istoriseste una din importantele minuni ale Mantuitorului. In al treilea rand, tipicul Bisericii indica sa se citeasca astazi si textul Fericirilor. Despre care din aceste trei subiecte sa vorbeasca predicatorul? Meditand asupra tuturor, am gasit ca in fiecare dintre ele, sau in legatura cu ele, credinciosii ar putea pune cel putin cate o intrebare care cere raspuns. De aceea m-am hotarat sa vorbesc, chiar cu riscul de a nu fi foarte sistematic, despre fiecare din aceste teme oferite de Biserica, limitandu-ma, bineinteles, la anumite aspecte, fara intentia de a le epuiza. 

De ce in aceasta duminica, a patra din post, Biserica ne pune inainte figura acestui mare ascet? Pentru ca sa ne aduca aminte ca el a trait in post si rugaciune, ca si-a inchinat viata lui Dumnezeu, ca intreaga lui viata de peste 70 de ani n-a facut altceva decat sa-si lucreze sufletul, in asa fel incat sa-l apropie cat mai mult de Dumnezeu. A trait pana la mijlocul secolului al Vl-lea, trecand la cele vesnice la inceputul secolului al VII-lea. S-a nascut, probabil, in Palestina si a trait in preajma Muntelui Sinai, unde spre sfarsitul vietii a si fost egumenul manastirii, de aceea se mai numeste uneori si Sfantul Ioan Sinaitul. I se mai zice in traditia crestina si Ioan Scolasticul, pentru ca a fost unul din Sfintii mari carturari, desi mai exista un canonist cu acest nume. Scararul i se zice dupa numele unei carti scrise de el si care se numeste "Scara".

De fapt Scara l-a facut celebru in istoria vietii crestine si numele de Scararul e numele cu care a ramas in istorie. Altfel, din viata lui, in afara de nevointele ascetice pe care si le-a impus, si de Scara, nu se cunosc prea multe amanunte. Amintirea vietii lui, traita cu smerenie, a ramas ascunsa, ramanandu-ne doar cele pe care le-au scris despre el cei cativa ucenici care l-au inconjurat si urmat. Nu ni se povestesc totusi, in legatura cu el, multe minuni, cum se povestesc despre alti sfinti. Una ni se aminteste, legata fiind chiar de unul din ucenicii lui:

Se spune ca avea un ucenic pe nume Moise si l-a trimis sa aduca apa. In pustie apa se aducea de foarte departe. Mergand el pe drum, a obosit si s-a intins sa se odihneasca putin. A adormit sub un povarnis de munte. Si iata ca, in momentul in care el era culcat acolo, Sf. Ioan Scararul, in chinovia unde era staret, a simtit dintr-o data un fel de toropeala care l-a adormit. A auzit o voce in vis. "Tu dormi, iar ucenicul tau se afla in mare primejdie". Si l-a strigat pe nume pe ucenic, dupa care de indata s-a desteptat. Si-a zis in gandul sau: Cine stie prin ce incercare va fi trecand ucenicul meu! Celalalt, care dormea sub stanca, la un moment dat a sarit din somn si s-a rostogolit intr-o parte chiar in clipa in care, pe locul in care dormise, s-a povarnit o piatra grea care, daca l-ar fi lovit, l-ar fi omorat. S-a dus, si-a umplut vasele cu apa, s-a intors la chinovie, si acolo batranul staret l-a intrebat doar atat: Cum ai petrecut? Nu cumva ti s-a intamplat ceva in drum? Ucenicul a raspuns: Nu mi s-a intamplat, dar era sa mi se intample. M-am asezat sub o stanca si am atipit si, la un moment dat, prin somn, nu stiu cum, mi s-a parut ca am auzit glasul tau strigandu-ma. Si dandu-mi seama ca in loc sa ma duc la ascultarea mea, m-am pus pe somn, in aceeasi clipa m-am trezit si am auzit un zgomot deasupra mea, si m-am rostogolit intr-o parte. A fost spre norocul meu, pentru ca indata a cazut o piatra pe locul acela, care m-ar fi omorat.

Sfantul Ioan Scararul nu i-a spus ucenicului ca a avut stire in vis despre aceasta, pentru ca n-a vrut sa se laude cu fapta lui sau, mai degraba, cu starea deosebita in care l-a pus Dumnezeu dar, spre sfarsitul vietii, va fi povestit intamplarea aceasta cuiva, sau va fi fost povestita de ucenic, de unde a luat-o cel care i-a scris viata.

Incolo, el straluceste in istoria crestinismului mai ales prin Scara, o carte in treizeci de capitole, care nu sunt altceva decat cele treizeci de trepte ale vietii crestine, trepte ale devenirii intru desavarsire. Si-a ales numarul de treizeci, dupa anii pe care i-a trait Mantuitorul pe pamant, timpul in care si-a propovaduit invatatura Sa.

Se pune intrebarea: Trebuie oare crestinul sa treaca prin aceste treizeci de trepte? E posibil sa treci prin treapta intaia, s-o depasesti, sa treci prin a doua, a douazeci si cincea, a treizecea? Se pare ca este foarte greu. Ci eu va spun: e mai greu decat pare! Pentru ca nu trebuie sa treci pe rand prin cele treizeci de trepte, ci trebuie sa fii pe toate cele treizeci, in acelasi timp. Adica, toate virtutile sa le practici in acelasi timp. Ca nu se poate sa practici una, sa fii pe treapta intaia si pe cele douazeci si noua sa le lasi. Nu se poate sa fii pe a doua, si pe cele douazeci si opt sa le lasi. Trebuie sa fii in acelasi timp pe toate cele treizeci de trepte ale virtutilor crestine, care sunt tot atatea trepte ale luptei cu pacatul.

Luandu-le foarte in serios, ele pot sa inspaimante pe oricare credincios. Cum adica? Sa fim permanent pe cele treizeci de trepte? E adevarat. Sfantul Ioan Scararul isi scrie cartea sa mai ales pentru monahi. Monahii au ales sa duca o lupta duhovniceasca mai deosebita, sa se lupte cu ei insisi, cu relele, cu pacatele din ei. Sa realizeze virtutea. Sa se roage pentru ei si pentru lume. De aceea credinciosii de rand au o atitudine de respect deosebit fata de monahi. Acestia se retrag ca sa traiasca in post, in rugaciune si in viata curata.

Dar ce se intampla cu ceilalti, cu marea masa a crestinilor care nu au vocatie monahala? Scara nu e si pentru ei o carte folositoare si normativa? Trebuie sa stim ca Scara este valabila pentru toti, chiar daca e scrisa numai pentru monahi. Toti pot gasi in ea metode bine gandite de lupta cu gandurile rele, cu duhurile rele, cu pacatul si cu viciul. Gasesc in ea mijloace de a realiza virtutea. Daca e greu pentru un monah, e cu atat mai greu pentru un crestin de rand sa fie pe toate cele treizeci de trepte deodata. Nu e totusi atat de greu pe cat s-ar parea. Sfantul Ioan Scararul descrie toate ispitele care asalteaza sufletul omului, si felul cum pot fi biruite. El nu prezinta insa o tehnica, o urcare treptata, cum s-ar putea crede. Nu e vorba de obtinerea de performante prin exercitii treptate, ca in antrenamentul sportivilor. Se poate urca dintr-o data pe treapta a treizecea, prin smerenie si dragoste. Acestea le lasa in urma pe toate celelalte virtuti care biruiesc pacatele.

Dar aceasta nu inseamna ca treptele nu au totusi si un rost pedagogic sistematic, de invatare treptata a cailor care pot pregati desavarsirea. Pentru cei care nu pot urca dintr-o data la virtutea cea mai mare, trebuie sa le exerseze pe toate celelalte mai mici, ascultarea, postul, rabdarea, rugaciunea etc, dar nici atunci pe rand, ci pe toate in legatura una cu alta. Sa fie incepator in toate si sa treaca in clasa urmatoare in toate. Fiecare biruinta il trece in clasa a treizecea. Dar in fiecare clipa trebuie sa treaca prin cele douazeci si noua din nou. Clasa a treizecea e mereu in fata sa.

Scara e o carte de profunde analize psihologice. Ea se poate citi cu interes duhovnicesc, dar se poate citi si cu un interes stiintific. E uimitor cum un Parinte din secolul al VI-lea, a stiut sa sesizeze si sa analizeze, cu infinite amanunte, cele mai subtile miscari ale sufletului omenesc si, totodata, sa prescrie metode care sa indrumeze cum pot fi dirijate miscarile sufletesti dinspre rau inspre bine.

Cartea a intrat in atentia crestinilor de indata ce a fost scrisa. Ea a intrat si in zestrea spiritualitatii ortodoxe romanesti din momentul in care inca Varlaam, cel care a scris Cartea romaneasca de invatatura, Cazania, a tradus-o in limba noastra. A facut-o inainte de a scrie Cartea sa de invatatura, si a dat-o spre meditatie monahilor din tarile romane. A fost copiata in multe exemplare, pana cand o noua traducere a facut mitropolitul Veniamin Costache, publicand-o in tipografia lui de la Neamtu. Au aparut apoi mai multe traduceri si editii tiparite. Ultima traducere a facut-o parintele profesor Dumitru Staniloae, acum cativa ani, si a aparut in volumul IX al Filocaliei romanesti.

Iata, asadar, cateva cuvinte despre acest sfant pe care Biserica ni-l pune inainte astazi ca model de desavarsire crestina, invitandu-ne, pe cat e posibil, sa ne folosim de Scara lui, spre a invata sa urcam pe treptele virtutilor. Exista multe carti de indrumare crestina spre viata virtuoasa. Se poate spune insa ca Scara e printre cele mai populare. Daca timpul nu ne-a ingaduit sa staruim asupra continutului ei, el ne ingaduie totusi s-o recomandam ca pe o carte de mare folos sufletesc. Citind-o, vom cinsti memoria Sfantului ei autor care pentru noi a scris-o. Viata lui e in ea. Prin ea este Sfantul Ioan Scararul model de viata aleasa, indrumator in stiinta lucrarii cu sufletele. E carte buna in acelasi timp pentru duhovnici si pentru ucenici, pentru incepatori si pentru inaintati, pentru monahi si pentru mireni. Fiecare are ce alege din ea. Si, firesc, doar rasfoind-o, poate intelege oricine ca nu e simplu deloc sa-ti cresti sufletul. E ca si cum ti-ai creste un copil. Si pentru aceasta e nevoie de o anumita disciplina si randuiala, pe care numai nestiinta o poate ignora.

Sa fie ziua lui, daca nu altceva, macar ziua de lansare a Cartii lui, de indemn la citirea ei, ca sa ne fie de tot folosul spre mantuire. Evanghelia de astazi ne readuce in amintire o intamplare de fapt o minune savarsita de Mantuitorul cu un tanar stapanit de un duh rau. Tatal lui l-a dus la apostoli, dar apostolii n-au putut sa-l vindece. Si atunci l-a adus in fata Mantuitorului. Mantuitorul i-a cerut tatalui cateva explicatii. De cand este asa si cum se manifesta? (Marcu 9, 21). Inainte insa de a face ceva, Mantuitorul a spus o vorba greu de priceput de catre cei de fata. Era ca o izbucnire de manie, de suparare: "O, neam necredincios, pana cand voi fi cu voi! Pana cand am sa va sufar? Aduceti-l la Mine" (Marcu 9, 19). Iisus si-a revenit insa indata din suparare, caci duhul "de indata ce L-a vazut pe Iisus, a zguduit pe tanar si acesta a cazut la pamant si s-a tavalit spumand" (Marcu 9, 20). Adresandu-se tatalui, Iisus i-a spus: "De poti crede, toate-s cu putinta celui ce crede".

Omul i-a dat atunci un raspuns ciudat. Un raspuns despre care fiecare din noi isi poate pune intrebarea daca este cu adevarat raspunsul pe care l-a dat omul, sau e cumva o greseala a evanghelistului care ni l-a redat. Pentru ca omul a raspuns asa: "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!" Raspunsul nu pare logic. De vreme ce credea, ar fi trebuit sa spuna: Cred, Doamne, ajuta credintei mele. In mod paradoxal el a spus: "Cred, Doamne, - cu aceasta completare ciudata: ajuta necredintei mele". Nu este o greseala. In mod sigur nu este o greseala. Evanghelistul a redat exact cuvintele pe care le-a zis omul. Si iata, cuvintele au ramas memorabile in istoria Bisericii.

Ele sunt din aceeasi categorie, cu "cei de pe urma vor fi cei dintai", sau: "cine-si va castiga sufletul si-l va pierde", sau: "de nu M-ai fi gasit, nu M-ai fi cautat", al lui Pascal, sau: "Daca Dumnezeu nu exista, trebuie inventat", al lui Voltaire. Credea el, sau nu credea? Era ca noi toti. Credea ca Dumnezeu exista. Credea ca Dumnezeu este Tatal. Credea si in puterea lui Dumnezeu. Credea ca Dumnezeu poate corecta unele nereguli in existenta noastra cand, din diferite motive, isi fac aparitia, asa cum aparuse in viata fiului sau aceasta dereglare a vietii, prin duhul rau carre intrase intr-ansul. Dar nu avea credinta pana la puterea minunii. Ar fi dorit insa s-o aiba, si tocmai de aceea a gasit aceasta formula extraordinara: "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!"

Toti credem, toti cei care ne-am adunat aici, care suntem in jurul Bisericii, toti credem ca Dumnezeu exista, pe toti ne minuneaza ceea ce vedem in jurul nostru. Pe toti ne minuneaza dezvoltarea dintr-un simplu embrion a celui ce va fi mai apoi un om, cu complicatele aparate care-l alcatuiesc. Pe toti ne minuneaza miracolul existentei lumii si al devenirii. Toate ne provoaca uimirea si nasc in noi credinta in Dumnezeu. Ne uimesc desigur si ne descumpanesc si neregulile care tulbura ordinea creatiei. Multora nu stim sa le dam explicatii suficiente. De pilda, bolilor incurabile. Acestea par a nu intra in ordinea creatiei. Toate acestea ne tulbura. Dar ele nu sunt in masura sa ne tulbure in asa fel, incat sa ne distruga credinta si uimirea pe care ne-o provoaca celelalte aspecte ale vietii, ale lumii si ale existentei noastre, care ne vorbesc despre Dumnezeu.

Dezordinea ne descumpaneste, dar observarea ordinii ne repune in echilibru. Ordinea din univers, ordinea din viata noastra, ordinea morala din viata noastra, toate ne vorbesc despre existenta lui Dumnezeu. Si ne vorbesc la orice varsta ne-am afla. Se zice ca erau doi insi care discutau despre existenta sau neexistenta lui Dumnezeu. Unul spunea ca da, altul spunea ca ba. Si atunci unul din ei a propus un arbitru: Sa intrebam un copil. Sa vedem ce ne spune o minte inca in stare pura in fata existentei. Poate sa nu fie concludent ceea ce gandeste el, inca nedezvoltat, dar sa vedem totusi. Macar asa de curiozitate. Cel care nu credea l-a intrebat: - Copile, crezi in Dumnezeu? - Cred, a raspuns copilul. Mi-a spus mama ca El a facut totul si ca vede totul. - Dar poti tu sa-mi spui unde este Dumnezeu ? -Uite, ai de la mine un mar, daca-mi raspunzi. - Nene, i-a raspuns copilul, iti dau eu doua mere, daca imi spui dumneata mie, unde nu este Dumnezeu!

Convorbirea n-a mai putut continua. Dumnezeu este in toate. Noi crestinii Il vedem peste tot. Acolo unde nu gasim explicatii, desi suntem atenti la toate lamuririle stiintei, noi spunem: dincolo de ceea ce nu intelegem, e Dumnezeu. Unii, in fata limitelor cunoasterii, au alte optiuni. Spun ca nu exista Dumnezeu. E treaba lor. Fiecare opteaza pentru ce crede ca se potriveste mintii si sufletului sau, pentru ceea ce crede ca se motiveaza mai bine in mintea si in inima lui.

La Dumnezeu, insa, intr-un fel sau altul, ajung toti. Unii ca sa-L afirme, altii ca sa-L nege. Dar nu-L pot evita. Louis Jouvet, actor francez cunoscut (1887-1951), recitand odata la teatrul "Antoine" din Paris piesa lui Jean Paul Sartre "Le Diable et bon Dieu", a facut remarca: Nu vad nici o diferenta intre opera lui Sartre, care se crede antireligios, si aceea a lui Graham Greene, care se vrea religios. Si unul si altul sunt obsedati de ideea de Dumnezeu, si cel care crede ca nu crede, e cel care vorbeste cel mai mult despre Dansul". Aceasta imi aduce aminte de remarca asemanatoare a cuiva despre atei. Au un singur cusur: vorbesc prea mult despre Dumnezeu!
Noi crestinii avem in plus si altceva, care ne face sa optam pentru Dumnezeu, si anume faptul ca la un moment dat Dumnezeu insusi s-a intrupat pe pamant. Iisus Hristos ne-a invatat despre Dumnezeu, ne-a invatat despre noi insine, ne-a invatat despre univers, despre sensul vietii aici si despre sensul vietii dincolo, si ne-a demonstrat ca invatatura Lui este adevarata, prin faptul ca a inviat din morti. Credinta in inviere e argumentul nostru in plus, al crestinilor. Daca Iisus Hristos a inviat, toti vom invia. Daca Iisus Hristos a inviat, suntem nemuritori. De aici vine si raspunderea noastra grava in fata vietii. Trebuie sa traim o viata morala, o viata cumpatata, inchinata binelui, dreptatii, frumosului, echitatii, egalitatii, pentru ca toti suntem frati si fii ai aceluiasi Dumnezeu.

Aceasta credinta o avem. Dar avem noi oare mai multa credinta decat omul din Evanghelia de azi, care a marturisit: "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele?" Poate ca nu totdeauna o avem pana la masura minunii. Dar ori de cate ori simtim, ori de cate ori auzim in interior intrebarea: "Crezi?", sa fim gata sa raspundem si noi, cu hotarare, dar si cu smerenie, ca si omul din Evanghelie: "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele". Nu pentru ca ne-am indoi, ci pentru ca ne dam seama ca nu avem acea credinta, cat un graunte de mustar, care sa mute si muntii din loc.

Cu acest prilej a rostit Mantuitorul sentinta cu privire la credinta cat un graunte de mustar. Ucenicii care n-au putut vindeca pe copilul cuprins de acel duh rau, L-au intrebat pe invatatorul, dupa ce Acesta a scos duhul si a vindecat copilul: "Pentru ce noi n-am putut sa-l scoatem?" Iisus le-a raspuns: "Pentru necredinta voastra. Caci adevarul va graiesc: de ati avea credinta cat un graunte de mustar, ati zice muntelui acestuia: muta-te de aicea acolo, si s-ar muta; si nimic nu v-ar fi cu neputinta" (Matei 17, 19-20).|

Multe am mai putea inca medita in legatura cu acestea. Apostolii aveau totusi credinta. Dar nu aveau acea credinta pe care o avea Iisus. Erau si ei, inca, din categoria celor aflati in drama neimplinirii, ca si omul cu "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele". Exista trepte in credinta. Caci credinta nu e stiinta. Credinta e o biruinta de fiecare clipa a indoielii. Aceasta e conditia credintei, atata vreme cat suntem in trup. Ea e intreaga si in putin, si in mult. Dar desavarsita e numai cand Dumnezeu o ajuta prin Harul Sfantului Duh. Atunci ea devine lucratoare altfel. Pe treapta obisnuita, e de domeniul cunostintei; pe treapta desavarsirii, devine facatoare de minuni, caci minunea o face intotdeauna Dumnezeu. Noi zicem: "Sfantul Cutare, facator de minuni". In fapt Dumnezeu e "Facatorul de minuni", prin sfantul care s-a deschis prin credinta desavarsita, harului Sfantului Duh care a patruns in el.

Apostolii, in momentul cand le-a fost adus tanarul posedat de duhul rau, nu primisera inca pe Duhul Sfant, care li se va da la Rusalii. Dupa aceea au facut si ei minuni. Se vede aceasta imediat, precum e scris in Faptele Apostolilor. Petru si Ioan au vindecat un olog din nastere, cunoscut de toata lumea ca atare (F. Ap. 3, l-11).

Ca "necredinta" celui care avea totusi "credinta", n-a fost un impediment in calea vindecarii, o vedem clar. A contat credinta lui. Mantuitorul pe aceasta i-a luat-o in considerare si i-a primit rugaciunea. Nu i-a refuzat-o. El nu era atat de necredincios incat sa nu se roage. Era doar in neimplinire. Pe baza acestei adanci si sincere rugaciuni, Mantuitorul i-a vindecat fiul. Asa ne spune evanghelistul. Iata deci cum trebuie inteleasa aceasta vorba ramasa pana azi in istorie si in vorbirea crestina: "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele"! Daca s-a putut ruga, in rugaciune era credinta. Invatam de aici ca in rugaciune trebuie sa intram in orice imprejurare, chiar si atunci cand ni se pare ca ne-a slabit credinta. Atunci va lucra speranta din rugaciune. Si Dumnezeu o va asculta. N-as vrea sa lungesc vorba, dar mi se pare ca e posibila si o alta exegeza a textului "Toate sunt cu putinta celui ce crede". E drept ca Iisus i-a cerut lui, omului, sa creada: "De poti crede", si acela a raspuns: "Cred, Doamne", dar minunea a facut-o Mantuitorul. A raportat-o la credinta celui ce se ruga dar, dincolo de aceasta, El a facut vindecarea. Era ca si cum i-ar fi zis: "Vei vedea ca Eu, avand credinta, pot totul si il voi vindeca. De ati avea si voi credinta - si ii includea si pe apostoli in aceasta categorie - si voi ati putea vindeca. Dar Mantuitorul a vrut sa lase sa se inteleaga ca nu El, ci credinta e cea care poate face minuni. A lor ca si a Lui. Pe de o parte le-a dat exemplul puterii credintei Sale, pe de alta i-a invatat ca de ar avea o credinta ca a Lui, le-ar fi si lor "toate cu putinta".
Am promis si cateva cuvinte despre Fericiri, fiindca ne-au fost citite astazi, desi le auzim intotdeauna la Sfanta Liturghie. In legatura cu Fericirile s-au spus si lucruri bune, s-au spus si lucruri mai putin bune, impotriva crestinismului. De pilda, una din acuzatiile care s-au adus Mantuitorului si crestinismului a fost aceea ca ii demobilizeaza pe oameni de la activitate, si de la rezolvarea pe pamant a tuturor socotelilor. Fericiti cei saraci cu duhul; fericiti cei ce plang; fericiti cei prigoniti pentru dreptate! Cum de ii fericeste Mantuitorul pe acestia? Ii fericeste in stare de nefericire! Ii lasa sa planga? Ii lasa sa fie prigoniti pentru dreptate? Ii lasa sa fie saraci cu duhul? Si ce e aceea "a fi sarac cu duhul"?

In vorbirea curenta, zicem despre unul, asa, mai slab la minte, ca e sarac cu duhul! De ce fericeste Mantuitorul pe unii ca acestia? A fi sarac cu duhul poate insemna simplitate, dar nu inseamna a fi rau! Inseamna a nu fi daruit cu multa stiinta si discernamant in cele inalte, dar cu bun-simt in cele imediate. Inseamna si credinta simpla, dar sincera. Se da ca exemplu de saracie cu duhul o femeie intrata in istorie tocmai pentru aceasta. In anul 1415 un vestit profesor de la Praga, Jan Hus, a fost condamnat la moarte pentru unele neintelegeri de principiu, asupra dogmelor, cu rectorul universitatii la care era profesor. Biserica romano-catolica l-a condamnat la ardere pe rug. Si a fost cu adevarat ars pe rug, cu o suta de ani inainte de Reforma. In timp ce era legat de un stalp si in jurul lui executorii adunasera lemnele cu care sa-l arda pe nefericit, o batranica de vreo 80 de ani venea si ea cu un brat mic de lemne, sa-1 arunce peste focul care incepuse sa arda, ca sa mai mareasca flacara.

Ce stia ea despre motivul condamnarii? Stia ea daca avea el dreptate, sau daca aveau dreptate cei care il condamnasera? Nu stia nimic despre toate acestea. Era o femeie simpla care a vazut in hotararea de a-l arde, o hotarare dreapta, pentru ca asa o socoteau cei mai invatati decat ea. Cel care era legat la stalp, inconjurat de flacari, vazand-o a spus un cuvant care a ramas de asemenea memorabil in istoria omenirii: Sancta simplicitas! - Sfanta simplitate! Sfanta! N-a condamnat-o. Stia ca n-o facea din rautate.

Tot pe seama simplitatii, dar a unei sfinte simplitati, am putea gandi si la o alta cauza a gestului batranei. Va fi facut-o din bunatate. Sa fie focul mai mare, ca sa-l arda mai repede. Sa-i micsoreze suferinta! Cine stie! Tot sancta simplicitas ar fi fost, si cu atat mai sfanta, cu cat voia sa curme, nu sa inmulteasca suferinta!

Dar sa ne intoarcem la intrebarea: De ce-i fericeste Mantuitorul pe cei care sufera? La prima vedere, nu e prea usor sa se dea raspuns la o asemenea intrebare. S-ar parea ca cei care acuza crestinismul de demobilizare in fata greutatilor vietii, au dreptate. Dar sa ne gandim. Sa incercam una din explicatiile posibile, desi poate nu cea mai concludenta si mai aproape de intentia Mantuitorului. Pe cine avea in vedere Mantuitorul in aceste cazuri? Sa presupunem ca ii avea in vedere pe cei care erau dincolo de marginea puterilor omenesti. Cazurile de limita. De pilda, pe cei loviti de boli incurabile, pe cei condamnati pe nedrept la inchisoare sau, cu martori mincinosi si cu un judecator rau, pe cei condamnati la moarte, sau la inchisoare pe viata, si care nu mai aveau nici un mijloc de a-si dovedi nevinovatia. Daca spre acestia vine Mantuitorul, catre aceste cazuri de limita, ca sa le aduca si lor o mangaiere, o ultima speranta, o ultima mangaiere, pe care nimeni si nimic nu le-o mai putea da, mangaierea Lui era ca o raza de speranta, ca o scara catre o eliberare posibila.

De fapt, in orice interpretare, Fericile sunt un pas inainte spre fereastra unei sperante, pe care inteleptii cei vechi, si multi dintre cei mai noi, n-au vazut-o. Epictet, desi a trait in era crestina dar a ramas filosof profan, sfatuia la impacarea cu soarta, indemnand "sa ne indreptam sfortarile numai spre cele ce stau in sfera putintei noastre, lasand pe cele de dincolo de dansa in voia mersului universal". Iisus s-ar fi exprimat tot asa, numai ca El promitea, in plus, o compensatie si celor carora "mersul universal", adica un destin implacabil, le harazea, fara iesire, numai suferinta, nedreptate, pedeapsa nemeritata. in gandirea lui Iisus, dupa dreptatea lui Dumnezeu, lucrurile nu puteau ramane in eternitate strambe, fara speranta unei compensatii, fara mangaierea biruintei adevarului. Nu putin a contat aceasta noua perspectiva adusa de Iisus. Si cine ar putea spune ca este o perspectiva demobilizatoare? Caci e vorba de cei care se gasesc intr-o situatie de limita, oricum, si numai despre acestia care nu s-ar mai putea mobiliza in nici un fel impotriva situatiei in care au cazut, sau in care i-a prins "mersul universal", adica destinul, cum il numeste Epictet.

Iisus sparge, intrerupe implacabilul sumbru al destinului orb, promite biruinta asupra destinului. in final, cei nedreptatiti vor fi fericiti. Si, prin credinta, pot fi de pe acuma fericiti.

E adevarat, nu in viata aceasta, in intregime, ci in viata de dincolo. Dar e totusi o raza de speranta. Aduce o raza: Fericiti voi care plangeti pentru ca v-au murit copiii inainte de vreme, care plangeti pentru ca v-au murit parintii si nu mai e nimic de facut, care plangeti pentru ca vi s-a facut o nedreptate care nu mai poate fi reparata de nimeni, niciodata! Fiti si voi fericiti! Bucurati-va ca exista o lege a echitatii, ca vi se va da si voua o satisfactie. Dincolo, e adevarat. Dar daca alta posibilitate nu exista, aveasta exista. Fara aceasta ati ramane chiar fara nici una, ceea ce ar fi absurd. Nu se poate sa biruiasca absurdul!

In sensul acesta, raspunsul pe care-L da Mantuitorul, satisfactia de viitor pe care o promite este revolutionara, este ceva cu totul neasteptat si pe care nimeni, nici o lege omeneasca sau religioasa, pana la El, n-a imaginat-o. N-a adus nimeni o astfel de mangaiere sufletului omenesc.

Inseamna aceasta demobilizare? Dimpotriva. inseamna ca prin speranta il ridici pe om din starea de pierdere totala, de renuntare totala, la o speranta noua, la o noua intelegere a vietii. Si nu la una iluzorie. Speranta pe care le-o dadea, pe care ne-o da, nu era si nu este iluzorie. Cand va invia din morti si va demonstra ca suntem nemuritori si ca totul se reglementeaza in cer, Fericirile isi vor revela realismul lor. Dar Fericirile nu sunt numai acestea. Descoperim inca o data, cu adevarat, ca invatatura Mantuitorului era o invatatura dinamica, o invatatura perfectionista, pentru ca El spune: "Fiti desavarsiti", nu ramaneti asa cum sunteti. Luptati-va sa deveniti mai buni. "Fericiti cei blanzi!" Fiti blanzi, fiti altfel. "Fericiti facatorii de pace!" Fiti facatori de pace, intr-o lume in care sunt numai razboaie, intr-o lume in care e numai neintelegere si neimpacare. Fiti facatori de pace! "Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate". Fiti luptatori pentru dreptate. Si vedeti ce metafora extraordinara gaseste Mantuitorul: a flamanzi si a inseta, deci ia metafora realizarii dreptatii din randul celor mai vitale realitati ale vietii omenesti: a manca si a bea, fara de care nu se poate trai. Deci nu se poate trai nici fara dreptate. Nu se poate trai omeneste!

Voi aspirati mereu catre dreptate. Fiti luptatori pentru dreptate! Fiti luptatori pentru pacea sufletului, pentru pacea oamenilor, pentru pacea dintre popoare. Fericiti cei care lupta pentru dreptate. Fericiti cei care lupta pentru pace, ca nu se poate pace fara dreptate. 

Iata, parca ar vorbi lumii de astazi. Parca ne-ar spune noua: "Fericiti facatorii de pace"! "Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate". Iata cum, din aceasta perspectiva, Fericirile sunt un indemn spre activitate, pentru ca toate aceste indemnuri presupun fapta, presupun lupta, lucrare, presupun implicare in viata, presupun angajarea noastra a tuturor in vederea realizarii acestor bunuri omenesti, a realizarii lor inca pe pamant. Fericiti veti fi pe pamant, daca le veti avea pe toate acestea. Fericiti veti fi si in ceruri, daca le veti realiza pe toate acestea. Deci El nu indeamna la abandonarea luptei si la multumirea cu intamplarea. intelepciunea e sa treci de disperare, chiar si atunci cand aceasta ar parea ultima solutie. Aici, in aceasta sta intelepciunea Fericirilor. Mantuitorul se retrasese in munte, urmat de multimi adunate in jurul sau din Galileea, din Decapole, din Ierusalim si din Iudeea. Pana astazi muntele acela se cheama Muntele Fericirilor. E la nord de marea Galileii, aproape de Capernaum. Se va fi asezat acolo pe o buturuga mai la vedere, la umbra unui copac, iar toti ceilalti il ascultau. Le vorbea inspirat, in sentinte concise, scurte, antitetice, cu un dar al oratoriei cum nimeni altul n-ar fi putut-o face, improvizand. Le vorbea despre viata lor pe pamant si despre viata lor in ceruri.

Il ascultau, fara indoiala, fascinati. Nu misca nimeni..Nu se misca nimic. Iar El rostea cuvintele ca si cum s-ar fi adresat fiecaruia din ei. Fiecare simtea ca i se adreseaza lui. "Fericiti cei ce plang!" Cati din ei nu vor fi avut motive sa planga, si ziceau: Iata, mie imi spune. Citeste in sufletul meu, in-viata mea! Era ca si cum si-ar fi tras vorbele din viata, din sufletele lor, prefacandu-le in cuvinte minunate, pe care apoi le intorcea spre ei, si toti simteau ca se afla in fata Celui care le citea destinul, in fata Celui care le deschidea calea pentru viata vesnica. Daca Iisus Hristos ar veni azi, si daca printr-un miracol noi insine ne-am afla pe munte la picioarele Lui, oare ce ne-ar spune, citind in sufletele si in gandurile noastre? Probabil acelasi lucru, si ar incheia asa cum a incheiat si Predica de pe munte, cu "Bucurati-va si va veseliti!" Sub semnul sperantei.

Bucurati-va si va veseliti de lumina pentru munca! Bucurati-va si va veseliti de intuneric pentru odihna! Bucurati-va de munca pe care-o desfasurati la lumina zilei, si de binecuvantata odihna din timpul noptii. Bucurati-va de copii, de nepoti si de stranepoti. Bucurati-va de toate!

Aveti motive de suparare! Aveti motive de tristete! Exista moarte! Exista boala! Exista si acestea, dar bucurati-va si va veseliti, ca mai mari sunt cele pe care vi le-a dat Dumnezeu, si mai mare decat toate este viata, este faptul ca existati, acest miracol unic care v-a fost dat fiecaruia. Si viata e fara de moarte. E nemuritoare, chiar daca aici muriti.

Bucurati-va si va veseliti! Nu fiti tristi! Oare cine a mai vorbit cu atata putere impotriva tristetii? Si ce e mai greu de suportat in lumea aceasta decat tristetea? Caci e mai mare tristetea decat durerea fizica. E atat de mare, ca Sfintii Parinti o trec pe seama unui duh rau care vrea sa ne compromita viata: "duhul intristarii”. Iisus e "duhul bucuriei". "Bucurati-va!" a fost primul cuvant pe care l-a spus si dupa inviere.

Mai departe, in Predica de pe munte, Mantuitorul insista asupra acestui fapt: "Nu fiti tristi" (Matei 6, 16). Cel mai mare dintre sfinti trebuie sa fie cel mai vesel dintre oameni. Imaginea sfantului trist, posomorat, incruntat, nu este imaginea adevaratului sfant. Cineva a spus odata: Un Sfant trist este un trist sfant! Bucurati-va de viata, bucurati-va de tot ceea ce va da Dumnezeu, de speranta in viata, in bine, si fiti toti cautatori de dreptate, caci fericiti sunt cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate. Cei ce-o cauta cum trebuie, se vor satura de ea.

"Fericiti facatorii de pace ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema". Iata la ce titlu inalt cheama pe toti aceia ce vor sa realizeze pacea in sufletele lor, in primul rand, pacea in lume, pacea in viata sociala.

Sa socotim ca astazi, ca printr-un miracol, am fost partasi acestei Predici extraordinare a Mantuitorului, si ca toate mangaierile pe care le-a adresat celor de atunci, ni le-a adresat si noua acum. Sa sune in urechile noastre, sa sune in viata noastra de acum incolo, asigurarea si indemnul: "Bucurati-va si va veseliti ca plata voastra, pentru toate acestea, este multa in ceruri". Amin.
Calendar Ortodox

Duminica a IV-a din Post - a Sfantului Ioan Scararul(3 aprilie)


În Biserica Ortodoxă, duminica a patra din postul Sfintelor Paşti este închinată Sf. Ioan Scărarul. Acest sfânt este sărbătorit în fiecare an la data de 30 martie, dar îi este închinată şi duminica a patra din Postul Mare, deoarece în această perioadă, în biserică, se citeşte din lucrarea 'Scara'.
Mai multe amănunte despre semnificaţiile acestei duminici a oferit pr. Mihai Aurel, „Duminica a IV-a din Sfântul şi Marele Post este încă un popas duhovnicesc, alături de celelalte duminici, în acest urcuş duhovnicesc spre Golgota şi spre învierea noastră. Fiecare dintre creştini poate auzi la Sfânta Liturghie din această duminică doua sfinte evanghelii: una de la Sf. Evanghelist Marcu şi cealaltă de la Sf. Evanghelist Matei; una care ne pune în faţă puterea rugăciunii şi a postului pentru izgonirea puterii celui rău, în contextul vindecării fiului unui om care venise la Mântuitorul, un fiu care avea un duh mut, iar cealaltă pericopă punându-ne în faţă cele 9 recomandări, cele 9 fericiri, prin care să ne apropiem de Mântuitorul Hristos, să ne apropiem de Dumnezeu. Această duminică urmează în mod firesc, prin conţinutul ei şi semnificaţia duhovnicească, duminicii închinată Sfintei Cruci, şi anticipează, prin postul şi rugăciunea pe care le pune în lumină, cealaltă duminică, şi anume cea a Cuvioasei Maria Egipteanca”.


sâmbătă, 2 aprilie 2011

Sfantul Cuvios Tit, facatorul de minuni; Pomenirea mortilor(2 aprilie)


Cuviosul Tit a vietuit in timpul luptei impotriva sfintelor icoane (sec. IX). Sfantul Tit s-a calugarit de tanar si a dobandit doua mari virtuti: smerenia si ascultarea. In vremurile prigoanelor impotriva sfinelor icoane si a cinstitorilor lor, Cuviosul Tit a stat tare si neclintit ca un adevarat Stalp al Ortodoxiei si al Bisericii lui Hristos.
Pentru marea sa dragoste, smerenie si curatie, Dumnezeu i-a daruit darul facerii de minuni, atat in timpul vietii, cat si dupa trecerea sa la cele vesnice. Sfantul Cuvios Tit a adormit cu pace in veacul al noualea.
Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfintilor mucenici si frati Amfian si Edesie;
- Sfantului Mucenic Policarp;
- Sfantului Grigorie din Nicomidia.

vineri, 1 aprilie 2011

Acatistul Sfintei Maria Egipteanca

Condacul 1
Ingerul luminii si luceafarul pustiei cele de lauda sa-i aducem, noi, care ne minunam de nevointele ei cele mai presus de fire. Iar tu,ca ceea ce ai biruit pe Veliar cu puterea Crucii si cununa slavei ai dobandit-o de la Dumnezeu, roaga-te Stapanului Hristos, ca sa ne daruiasca de pacate, noua, celor ce-ti cantam: Bucura-te, Preacuvioasa Maica Maria, mult folositoare!
Icosul 1
Inger pamantesc ai fost, Preacuvioasa Maica, iar acum esti om ceresc, bucurandu-te negrait de Lumina Dumnezeirii, in care pururea te veselesti, iar noi, cei ce ne minunam de frumusetea harului tau, te laudam asa:
Bucura-te, a lui Hristos pentru vecie mireasa;
Bucura-te, Maica preainteleptita;
Bucura-te, a Egiptului raza luminoasa;
Bucura-te, fiica a Maicii Domnului preaiubita;
Bucura-te, ca in nevointele tale ai fost mangaiata;
Bucura-te, ca imparatia Cereasca ai castigat;
Bucura-te, ca puterea Sfintei Cruci te-a ajutat;
Bucura-te, ca in ceata Preacuviosilor Parinti de cereasca lumina stralucesti;
Bucura-te, ca impreuna cu Sfintele Mironosite si cu toate Cuvioasele femei te veselesti;
Bucura-te, invatatoarea infranarii;
Bucura-te, cununa Bisericii;
Bucura-te, a pusnicilor imbarbatare;
Bucura-te, Precuvioasa Maica Maria, mult folositoare!
Condacul 2
Lucrurile lui Dumnezeu tainuite in placutii sai a le descoperi spre folosul sufletesc bine este, cugeta Sfantul Sofronie, auzind de la Cuviosul Zosima preluminatele tale fapte, Preacuvioasa Maica Maria Egipteanca, iar noi, neputinciosii, mult minunandu-ne de cele mai presus de fire ale tale aspre nevointe, intru mare umilinta ii strigam lui Dumnezeu, Cel ce minunat se proslaveste intru sfintii Sai: Aliluia!
Icosul 2
In vesnica fericire din ceruri voind Dumnezeu a te aseza, din Egipt la pustniceasca viata te-a chemat si, ascultand tu chemarea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu,  ai petrecut patruzeci si sapte de ani in cea mai adanca pustie a Iordanului, intru multe si mari nevointe, ti-ai inchinat viata lui Hristos, Mirele tau, pentru care noi, smeritii, impreuna cu Puterile Ceresti te laudam asa:
Bucura-te, ca de desfranare te-ai lepadat;
Bucura-te, ca, parasind Egiptul, la Ierusalim ai alergat;
Bucura-te, ca, Preacuratei Fecioare rugandu-te, cu lacrimi fierbinti in biserica cu multa usurinta ai intrat;
Bucura-te, ca cinstitei si de viata facatoarei Cruci te-ai inchinat;
Bucura-te, ca atunci ochii sufletului tau s-au luminat;
Bucura-te, ca Maica Domnului din icoana ti-a vorbit;
Bucura-te, ca ea trecerea Iordanului ti-a poruncit;
Bucura-te, Maica Maria, prealaudata;
Bucura-te, ca in pustie de Duh Sfant ai fost luminata;
Bucura-te, stea de lumina purtatoare;
Bucura-te, a celor ce te cinstesc, aparatoare;
Bucura-te, duh de rugaciune cu dulce alinare;
Bucura-te, Precuvioasa Maica Maria, mult folositoare!
Condacul 3
Trupul ti-a fost robit de patimi timp de saptesprezece ani, dar prin aspra petrecere, prin lacrimi de pocainta si rugaciune neincetata catre Preasfanta Fecioara, al ei ajutor ai primit, si intru smerenia inimii ii canti lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 3
Parasind pacatul, in pustia Iordanului ai alergat, unde numai cu doua paini si jumatate te-ai hranit timp de saptesprezece ani, ducand cele mai grele lupte cu foamea, cu setea, cu bantuielile necuratelor ganduri si cu duhul desfranarii care te mistuia, dar dupa aceste incercari, cu totul te-ai usurat si te-ai hranit treizeci de ani cu radacini si cu ierburi, petrecand ca un inger in trup, pentru care noi te fericim cu umilinta, cantand asa:
Bucura-te, cuvioasa maica cereasca;
Bucura-te, fiica a Egiptului, de Maica Domnului aleasa;
Bucura-te, ca de pacat cu totul te-ai lepadat;
Bucura-te, ca, uscandu-ti trupul cu foamea si cu setea, de uratele patimi ai scapat;
Bucura-te, ca Sfintei Fecioare te-ai rugat;
Bucura-te, ca al ei grabnic ajutor ai capatat;
Bucura-te, ca prin viata ta curata pustia s-a sfintit;
Bucura-te, ca mult ostenindu-te cununa slavei ai primit;
Bucura-te, povatuitoare preainteleapta;
Bucura-te, locuitoarea pustiei cea minunata;
Bucura-te, de lacrimi duhovnicesti izvoratoare;
Bucura-te, a duhurilor rele infricosatoare;
Bucura-te, Precuvioasa Maica Maria, mult folositoare!
Condacul 4
Prin viata pusniceasca ti-ai luminat cugetul si firea de relele porniri ti-ai curatat. Ajuta-ne, Preacuvioasa Maica, sa ne ridicam si noi din pacat, prin post si prin rugaciuni, sa ne sfintim firea, ca imreuna cu tine, sa-i cantam lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 4
Tu esti nadejdea si intarirea celor deznadajduiti, Preacuvioasa Maica Maria, ca vazand noi alegerea ta, de la pacatoasa vietuire, la inalta duhovniceasca traire, nadajduim in a sufletului mantuire si cantam laudandu-te asa:
Bucura-te, a noastra mangaiere;
Bucura-te, duhovniceasca alinare;
Bucura-te, ca ai biruit pe omul cel vechi cu infranarea;
Bucura-te, cetate neinvinsa;
Bucura-te, usa catre Rai deschisa;
Bucura-te, ca de Duhul Sfant ai fost luminata;
Bucura-te, casa sufleteasca pe stanca ridicata;
Bucura-te, ca ai biruit puterea vrasmasului;
Bucura-te, buna mireasma a pustiului;
Bucura-te, ca ai rabdat frigul noptii si arsita soarelui;
Bucura-te, a noastra povatuitoare;
Bucura-te, a celor ce se roaga tie,de patimi izbavitoare;
Bucura-te, Precuvioasa Maica Maria, mult folositoare!
Condacul 5
Cuviosul Zosima, pustia Iordanului strabatand, in aspra postire si neincetate rugaciuni petrecand, aflandu-te pe tine, Preacuvioasa Maica Maria, inger in trup,  imbracata cu dumnezeiasca lumina, s-a sarguit a striga cu lacrimi catre Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 5
Cand te-ai rugat Preacuvioasa Maica, erai inaltata de la pamant si cu fata prealuminata,  iar Cuviosul Zosima, cazand la pamant, a cerut ca de tine sa fie binecuvantat si cu frica ti-a strigat:
Bucura-te, inger pamantesc;
Bucura-te, om ceresc;
Bucura-te, mireasma raiului dumnezeiesc;
Bucura-te, minune preaslavita;
Bucura-te, Preacuvioasa Maria, de Dumnezeu iubita;
Bucura-te, a mea umilinta;
Bucura-te, strig catre tine cu credinta;
Bucura-te, de Cuviosul Zosima mult cinstita;
Bucura-te, maica duhovniceasca;
Bucura-te, ca pe toti ii inveti se se mantuiasca;
Bucura-te, a vrasmasilor ingrozire;
Bucura-te, stea luminoasa intre popoare;
Bucura-te, Precuvioasa Maica Maria, mult folositoare!
Condacul 6
Ispitele sufletului si patimile trupului le-ai taiat cu sabia postului, pacatele gandului cu tacerea sihastriei le-ai inecat si cu curgerile lacrimilor tale ai adapat toata pustia si ne-ai odraslit noua roadele pocaintei.Pentru aceasta cinstim pomanirea ta si ii cantam lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 6
Minunata cu adevarat a fost viata ta, Preacuvioasa Maica, iar noi, stiind a ta sfanta vietuire, ne intarim si te laudam, zicand:
Bucura-te, pilda aleasa de vietuire duhovniceasca;
Bucura-te, a noastra invatatura pentru traire crestineasca;
Bucura-te, a Egiptului floare aleasa;
Bucura-te, ca din pustie roditoare ai fost culeasa;
Bucura-te, a sihastrilor lumina;
Bucura-te, a celor nevoitori odihna;
Bucura-te, nadejdea crestinilor;
Bucura-te, lauda monarhilor;
Bucura-te, mangaierea sufletului meu;
Bucura-te, a mea mijlocitoare catre Dumnezeu;
Bucura-te, a calugarilor imbarbatare;
Bucura-te, a pacatosilor pilda de urmare;
Bucura-te, Precuvioasa Maica Maria, mult folositoare!
Condacul 7
Chip al pocaintei te-ai aratat, Precuvioasa Maica Maria, ca din roaba a diavolilor prin pacat, inger al Luminii te-ai aratat si pe cei mai nevoitori pustnici i-ai intrecut, iar acum cu cetele cuviosilor ii canti lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 7
Din lume nemaistiind nimic de patruzeci si sapte de ani, Preacuvioasa Maica si nici chip omenesc sau fiare salbatice in acest timp nemaivazand, pe Cuviosul Zosima l-ai intrebat: Cum vietuiesc crestinii astazi? Cum este pazita Biserica? Si te-ai bucurat cu duhul auzind ca sunt in pace,cu rugaciunile sfintilor pustnici si cu ale celor ce prin manastiri se nevoiesc. De a ta traire numai in Dumnezeu, desi pe pamant erai si in trup omenesc vietuiai, bucurandu-ne, noi, nevrednicii, cu umilinta te laudam:
Bucura-te, de Duhul Sfant purtatoare;
Bucura-te, smirna bine mirositoare;
Bucura-te, ca de lume cu totul te-ai despartit;
Bucura-te, ca linistea pustiei mult ai iubit;
Bucura-te, ca partuzeci si sapte de ani te-ai nevoit in pustie;
Bucura-te, a Duhului Sfant odrasla vie;
Bucura-te, ca la ocrotirea Maicii Domnului ai alergat;
Bucura-te, ca in relele ispite, ea te-a ajutat;
Bucura-te, ca in seara Cinei Domnului, de Sfanta Impartasanie te-ai ivrednicit;
Bucura-te, ca locul de ingropare leul ti l-a pregatit;
Bucura-te, a Bisericii ocrotitoare;
Bucura-te, a celor ce alearga la tine mangaietoare;
Bucura-te, Precuvioasa Maica Maria, mult folositoare!
Condacul 8
Nepunticios este cuvantul, iar mintea nu poate sa priceapa dumnezeiasca lucrare ce s-a facut cu tine, Preacuvioasa Maica Maria, ca din prapastia pacatelor ai iesit indata si din izvorul vietii ai fost adapata, cantand cu bucurie in Duhul Sfant:  Aliluia!
Icosul 8
Minunata cu adevarat este taina intoarcerii tale din caile pierzarii la viata sfanta si curata, prin nevointe mai presus de fire. Dumnezeu, cu marea Sa milostivire, in cereasca Lumina te-a imbracat, pentru care noi, cu lacrimi, intru smerenia inimii, te laudam zicand:
Bucura-te, nadejdea mantuirii pacatosilor;
Bucura-te, nesfarsita bucurie a crestinilor;
Bucura-te, a fecioarelor trezire;
Bucura-te, a noastra catre Dumnezeu fierbinte rugatoare;
Bucura-te, a parintilor cucernici bucurie;
Bucura-te, a tinerilor intelepciune;
Bucura-te, a vaduvelor cinstire;
Bucura-te, a celor primejduiti izbavire;
Bucura-te, ocrotitoarea celor ce traiesc in feciorie;
Bucura-te, cereasca nepatimire;
Bucura-te, a celor ispititi rabdare;
Bucura-te, a noastra, catre Domnul, fierbinte rugatoare;
Bucura-te, Precuvioasa Maica Maria, mult folositoare!
Condacul 9
Tu imi dai dar luminator de Sus, Preacuvioasa Maica, din osardia ta cea dumnezeiasca, ca sa scap de intunericul patimilor si sa laud din inima faptele tale cele preafrumoase, cantand domnului intru bucurie: Aliluia!
Icosul 9
Cu osardie si cu dragoste ai alergat catre Hristos, urmand calea de intoarcere a pacatosului, in pustiile cele neumblate mult nevoindu-te si poruncile dumnezeiesti implinindu-le, pentru care noi cu smerenie si cu lacrimi te laudam:
Bucura-te, a nevoitorilor preaminunata cununa;
Bucura-te, ceea ce daruiesti sfaturi de taina;
Bucura-te, odraslie duhovniceasca a pustiei;
Bucura-te, focul dumnezeiesc al ravnei;
Bucura-te, tainica lucrare a mantuirii;
Bucura-te, ca indemni la pocainta;
Bucura-te, alungarea desertaciunii lumesti;
Bucura-te, faclie nestinsa a pustiei;
Bucura-te, izgonitoarea patimilor omenesti;
Bucura-te, a sufletelor crestine luminare;
Bucura-te, fulgerul care arzi duhurile satanei;
Bucura-te, cetate nejefuita a credintei;
Bucura-te, Precuvioasa Maica Maria, mult folositoare!
Condacul 10
Cine va putea talcui bucuria ingerilor pentru intoarcerea ta, ca ai avut trupul scufundat in desfranare si cugetul robit de inselare,   dar mai pe urma, prin pocainta si lacrimi arzatoare, te-ai facut a lui Hristos mireasa si a Duhului Sfant salasluire preaaleasa, iar noi, avandu-te pe tine mijlocitoare, slavim pe Dumnezeu si cu umilinta ii cantam: Aliluia!
Icosul 10
Fiica a Luminii celei neapropiate, pe tine Lumina lumii luminandu-se, la Sine te-a chemat si darul Duhului Sfant ai aflat, Maica Preacuvioasa, pentru care noi, fericindu-te, te laudam zicand:
Bucura-te, ca Sfintele Scripturi de ingeri ai fost invatata;
Bucura-te, ca de Cuviosul Zosima ai fost laudata;
Bucura-te, ca de ingeri ai fost intampinata;
Bucura-te, intelepciune dumnezeiasca;
Bucura-te, a noastra lumina sufleteasca;
Bucura-te, al rugaciunii izvor;
Bucura-te, al duhovnicestii nevointe spor;
Bucura-te, a pustiei lumina;
Bucura-te, a virtutilor monahicesti gradina;
Bucura-te, minte luminata de Duhul Sfant;
Bucura-te, ca la rugaciune te-ai inaltat de pe pamant;
Bucura-te, a monahilor calauzitoare;
Bucura-te, Precuvioasa Maica Maria, mult folositoare!
Condacul 11
Toate cetele ingeresti si adunarile omenesti le-ai bucurat cu viata ta cea luminata, ca tu firea covarsind si ca cei fara de trup vietuind, inger al pustiei si lumina omenirii te-ai aratat, cantand lui Dumnezeu neincetat :Aliluia!
Icosul 11
Preacuvioasa Maica, ceea ce impreuna cu ingerii si cu sfintii in Ceruri petreci, roaga pe Milostivul Dumnezeu, ca sa ne izbaveasca de necazurile ce ne impresoara, ca plini de recunostinta sa-ti cantam:
Bucura-te, a noastra mangaiere;
Bucura-te, a celor ce sufleteste patimesc, dulce alinare;
Bucura-te, ca vietuiesti cu puterile ingeresti;
Bucura-te, ca impreuna cu Sfintele Femei te veselesti;
Bucura-te, a Cuviosilor cununa preaslavita;
Bucura-te, Preacuvioasa Maria, lauda Egiptului;
Bucura-te, ca, facandu-ti semnul Sfintei Cruci, ai pasit peste apele Iordanului;
Bucura-te, viata tainuita in pustie;
Bucura-te, ca prin aceasta, ai dobandit Cereasca imparatie;
Bucura-te, ca pentru noi te rogi cu multa ardoare;
Bucura-te, a pacatosilor ridicare;
Bucura-te, a demonilor izgonitoare;
Bucura-te, Precuvioasa Maica Maria, mult folositoare!
Condacul 12
Rugaciune cu osardie aducand si acum, Preacuvincioasa Maica Maria, catre Preacurata Nascatoare de Dumnezeu, deschide si noua dumnezeiestile indurari, pentru a canta, intru bucuria inimii, Preamilostivului Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 12
Laudand nevointele tale, il slavim pe Dumnezeu, Cel ce te-a invrednicit sa fii mijlocitoare pentru noi, care-ti cantam:
Bucura-te, intelepciune duhovniceasca;
Bucura-te, ambrozie dumnezeiasca;
Bucura-te, flacara serafimica;
Bucura-te, rugaciune intraripata;
Bucura-te, smerenie adanca;
Bucura-te, inger cu fire omeneasca;
Bucura-te, al nostru dar ceresc;
Bucura-te, credinta desavarsita prin fapta;
Bucura-te, maica de Dumnezeu fericita;
Bucura-te, Cuvioasa Maria, de Maica Domnului mult iubita;
Bucura-te, a noastra mijlocitoare;
Bucura-te, a inimilor mangaietoare;
Bucura-te, Precuvioasa Maica Maria, mult folositoare!
Condacul 13
O, Preacuvioasa Maica Maria Egipteanca, ceea ce in Lumina Dumnezeirii stralucesti, roaga-L pe Milostivul Dumnezeu sa ne dea iertare de pacate, ca in Cereasca imparatie, impreuna cu sfintii si ingerii de-a pururi sa-l cantam: Aliluia, Aliluia, Aliluia!
(Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarasi Icosul 1 si Condacul 1.
SAVARSIREA CUVIOASEI MARIA EGIPTEANCA
Poem de Sfantul Ioan Iacob Hozevitul
In vremea noptii langa apa
In lunca Sfantului Iordan
Asteapta cautand in zare
Un pustnic Calamonitean.

Ce ai batranule Parinte,
De esti asa nerabdator
Si tot privesti in “ceea parte`
Cu ochiul tau iscoditor?

Ai pus vreo undita in apa
Si n-o gasesti la locul ei
Sau la loc mai bun de pescuire
De ceea parte poate vrei?

Dar asta nu se face noaptea,
S-o faci mai bine de cu zi
Si-i lucru de mirare Avvo,
Ca-ti vine dor a pescui!

Asa s-ar fi mirat oricine
Vazandu-l pe batran sezand
La miezul noptii langa apa
(Pescar pe el l-ar fi crezand).

Dar dupa cum se vede treaba
Nu-i este lui de pescuit
De sta asa in nemiscare,
Rugandu-se necontenit.

Privind mai bine, vom cunoaste
Ca este “Pustnicul Zosima`,
El poarta mantie in spate,
La piept: Epitrahil si schima.

Un vas bisericesc in mana,
El tine prea cuviincios
Avand dumnezeiescul Sange
Cu Sfantul Trup al lui Hristos.

In vremea asta el asteapta
Din ceea parte de Iordan,
Sa vie spre impartasire
“Sihastra de neam Egiptean`.

Un an de zile se-mplinise
De cand s-a inteles cu ea
S-aduca “Sfintele` Batranul
Si-acuma ea intarzia!

In mintea lui i se strecoara
O banuiala cu fior:
“Dar poate nu mai sunt eu vrednic
Sa vad acum acel !
Si daca vine ce voi face?
De luntre nu m-am ingrijit`!
Acestea cugetand Batranul
Un plans amar l-a napadit.

Dar numai iata ca zareste
Pe Sfanta pustnica venind
Deasupra apei (ca pe gheata)
Mirat o vede el pasind.

Pe trupul ei parlit de soare
Si ca o scandura uscat
Ea poarta doar o zdreanta veche
Pe care Pustnicul i-a dat.

In ziua cand era sa moara
Atuncea s-a impartasit
Si pentru asta pe Zosima
Mai inainte l-a vestit.

Caci vrand sa moara nestiuta
I-a zis sa vie la un an
S-o afle ca mai inanite
De ceea parte de Iordan.

Cu multa nerabdare Avva
In anul urmator venind
Aflat-a trupul Cuvioasei
De un an de zile adormit.
Iar in nisip era scrisoare
Cu ziua savarsirii ei:
Ca-i este numele “Maria`
S-o-ngroape dupa obicei.

Cantandu-i cele cuvenite
Sedea Batranul cugetand,
Ca nu avea nici o unealta
Sa-i faca groapa in pamant!

Dar, O! Minune prea slavita!
Venind un leu infricosat,
Cu ghearele scobind indata,
Mormantul Sfintei a sapat!

Apoi plecandu-se cucernic
In pace el s-a departat
Iar pustnicul cu multe lacrimi
Cinstitul trup a ingropat !