Powered By Blogger

vineri, 7 septembrie 2012

Nasterea Maicii Domnului 8 septembrie




http://parohiasfantulharalambieconstanta.blogspot.ro/2012/09/acatistul-nasterii-maicii-domnului-8-21.html 


Nasterea Maicii Domnului este praznuita in Biserica Ortodoxa pe 8 septembrie. Sfanta Scriptura, ne da stiri sumare in legatura cu nasterea si copilaria Maicii Domnului. Cele mai multe stiri despre aceste momente din viata sa ne sunt date de scrierile apocrife si de Traditie. Din Sfanta Scriptura, rezulta ca, Sfanta Fecioara era din neamul lui David (Ps. 131, 11 ; Matei 21, 9; Luca 1, 32; Romani 1, 3 etc.). Dupa traditie, parintii sai se numeau Ioachim-Eli, Eliachim (Luca 11, 23) si Ana si locuiau in oraselul Nazaret din Galileea. Nazaretul, care insemneaza floare, lastar, primea, asadar, floarea "fagaduita de Dumnezeu protoparintilor nostri, Adam si Eva, in rai", lastarul rasarit din radacina lui David, pe Sfanta Fecioara Maria (Isaia 11, 10). Parintii ei nu-i dau un nume deosebit, ci unul foarte obisnuit la evrei, cel de Maria (Luca 1, 27).


Nasterea Maicii Domnului este prima mare sarbatoare din cursul anului bisericesc care a inceput la 1 septembrie. Ea  este praznuita pe data de 8 septembrie. Sfanta Scriptura nu ne relateaza acest eveniment. Insa, scrierile apocrife ofera foarte multe amanunte despre originea si copilaria Fecioarei Maria. Cea mai importanta sursa in acest sens, o reprezinta Protoevanghelia lui Iacov, o lucrare iudeo-crestina din sec. al II-lea. Fragmentul referitor la Fecioara Maria a fost scris in jurul anului 140. Desi nu este considerata o scriere canonica, informatiile oferite pot fi considerate veridice, cu rezervele de rigoare.
Parintii Fecioarei Maria - Ioachim si Ana
Tatal Fecioarei Maria se numea Ioachim si era din semintia lui Iuda. Sotia lui Ioachim se numea Ana si era fiica preotului Matthan. Astfel, tatal Fecioarei Maria era un urmas al regelui David, iar mama, o descendenta din familia preoteasca a lui Aaron, implinindu-se prin aceasta proorocia ca Mesia va avea o dubla descendenta: imparateasca si preoteasca.
Arhanghelul Gavriil aduce vestea cea buna
Pentru ca nu aveau copii, Ioachim si Ana au inceput sa fie ironizati si batjocoriti de oameni. Lipsa copiilor era considerata un blestem din partea lui Dumnezeu. Si totusi, Ioachim si Ana nu s-au razvratit impotriva lui Dumnezeu, nici nu au renuntat la viata lor virtuoasa, rugandu-se in continuare cu lacrimi si nadajduind in bunatatea lui Dumnezeu. Traditia spune ca in al cincizecilea an al casatoriei lor Marele Preot de la Templu a refuzat in public jertfa lor, numindu-i blestemati.
Intristati, cei doi parinti s-au indreptat spre casa lor din Seforis si au hotarat sa se retraga fiecare pentru post si rugaciune. Ioachim a zis catre sotia sa Ana: "Pe mine nu ma indeamna inima sa mai intru in casa mea, caci noi suntem urgisiti de Dumnezeu. Iata eu ma duc la munte si acolo voi posti si ma voi ruga lui Dumnezeu, doar se va milostivi si ne va da noua un copil". Iar Ana a inceput sa se roage lui Dumnezeu cu durere si cu multe lacrimi, zicand: "Doamne, Atottiitorule, Cela ce numai cu cuvantul ai facut cerul si pamantul si toate cate se vad; Cela ce ai zis fapturilor Tale sa traiasca si sa se inmulteasca; Cela ce ai binecuvantat pe Sarra, femeia lui Avraam si a nascut pe Isaac la batranete si ai daruit Anei fiu, de a nascut pe Samuel proorocul, da-mi si mie roada pantecelui meu si nu lasa sa fiu de ocara intre oameni, ca de voi naste fiu, sau fiica, il voi inchina Tie cu toata inima si-l voi da sa slujeasca in biserica slavei Tale" (I Regi 1, 11).
Ingerul Gavriil se va arata fiecaruia, spunandu-le ca rugaciunea lor nu a fost trecuta cu vederea si ca Dumnezeu le va trimite binecuvantarea Sa. Tot el le-a vestit ca acest prunc se va umple de Duh Sfant din pantecele mamei sale si ca va fi un vas ales lui Dumnezeu. (Luca 1, 4-23).
Praznicul liturgic al Nasterii Maicii Domnului
Sarbatoarea Nasterii Maicii Domnului exista si la coptii egipteni si la iacobitii sirieni separati de Biserica Ortodoxa dupa Sinodul al patrulea ecumenic. Avand in vedere ca acestia n-au imprumutat mai nimic de la ortodocsi dupa despartirea lor de Biserica Ecumenica, in­seamna ca sarbatoarea respectiva era deja in uz si la ei inainte de aceasta despartire. Deci,  inceputul ei trebuie pus intre Sinodul III ecumenic (431) si Sinodul IV ecumenic (451).
In Apus, sarbatoarea este adoptata in timpul papei Serghie I (687-701). In sec. al VI-lea, Sf. Roman Melodul a compus Condacul si Icosul acestui praznic, iar in sec al VIII-lea, Sf. Ioan Damaschin a alcatuit Canonul ce se canta la slujba Utreniei. Data de 8 septembrie aleasa pentru praznuire reprezinta ziua sfintirii unei biserici dedicate Fecioarei Maria, construita la Ierusalim de catre imparateasa Eudoxia la inceputul sec. al V-lea.
Maica Domnului in Calendarul popular
Sarbatoarea Nasterii Maicii Domnului marcheaza hotarul astronomic dintre vara si toamna. Batranii spun ca in aceasta zi randunelele pleaca spre zonele calde, insectele incep sa se ascunda in pamant, iar frigul isi face simtita prezenta. De aici si spusa: "O trecut Santamarie, leapada si palarie!" Este vremea in care se desfasoara diferite targuri si iarmaroace. Din aceasta zi se incep unele activitati practice specifice: culegerea unor fructe si plante medicinale, batutul nucilor, recoltarea ogoarelor, culesul viilor, semanatul cerealelor de toamna.
Fecioara Maria este cea mai indragita divinitate feminina a Panteonului romanesc, invocata si astazi de fete pentru grabirea casatoriei, de femei pentru usurarea nasterii, de pagubiti pentru prinderea hotilor, de descanta­toare pentru vindecarea bolilor etc. Ea are trasaturile Nas­catoarei, a Marii Zeite neolitice, invocata in momentele de grea cumpana ale omului. In basme ajuta eroinele sa iasa din impas, dar le pedepseste cu asprime cand ii incalca ordinele, vindeca boli grele, reda vederea fiicei orbite de mama vitrega, inzestreaza fecioara vrednica si ascultatoare si o casatoreste cu fiul de imparat etc. In unele traditii Maica Domnului, adesea identificata cu astrul noptii, Luna, sau cu Pamantul, se roaga de Dumnezeu sa nu prapa­deasca lumea, sa nu izgoneasca vanturile cu avantajele pe care le aduc acestea oamenilor.

La inceput de an bisericesc sarbatorim Nasterea Maicii Domnului, unindu-ne glasurile in cantari de lauda pentru Nascatoarea de Dumnezeu si pururea fecioara Maria. 

Sfintii Parinti, cei ce au alcatuit Sinaxarul, au randuit ca praznicele imparatesti ce impodobesc crugul anului bisericesc sa inceapa cu Nasterea Maicii Domnului. Explicatiile pentru aceasta randuiala ar putea fi nenumarate, dar toate decurg dintr-un sens adanc. Nasterea Maicii Domnului este parga veacului de mantuire, semnul ca vremurile s-au plinit, pentru ca Fiul lui Dumnezeu sa se intrupeze, sa sa mantuiasca firea omeneasca din stricaciunea pacatului si din robia mortii.

Planul dumnezeiesc al mantuirii neamului omenesc a fost aratat de Dumnezeu inca de la caderea in pacat a primilor oameni, cand Dumnezeu i-a fagaduit Evei ca samanta ei va zdrobi capul sarpelui (Fac. 3,15). Dumnezeu a vestit prin Eva cea veche pe Eva cea noua, adica pe Maica Domnului, care avea sa nasca, „la plinirea vremii”, pe Hristos.

Maica Domnului a fost inchipuita si de porumbita lui Noe, deoarece, asa cum aceea a adus supravietuitorilor potopului simbolul dainuirii neamului omenesc, in acelasi fel Fecioara Maria a adus oamenilor incredintarea nasterii de sus, „nu din voie trupeasca, nici din pofta barbateasca, ci de la Dumnezeu” (Ioan 1,13). Scara din viziunea patriarhului Iacob, cea care unea cerul si pamantul, este si ea o imagine profetica despre Maica Domnului, cea prin care Dumnezeu a coborat, facandu-se om, iar firea omeneasca s-a suit la dreapta lui Dumnezeu.

Toiagul lui Aaron care a odraslit, poarta cea incuiata vazuta de Iezechiel, rugul care, aprins fiind, nu se mistuia, vazut de Moise, sunt imagini care graiesc despre taina Fecioarei, cea care a purtat in pantece pe Dumnezeu si a ramas fecioara.

Asadar, praznicul Nasterii Maicii Domnului are radaciuni biblice adanci. Sa vedem cum s-a savarsit, prin harul lui Dumnezeu, venirea in lume a aceleia despre care graisera atatea profetii. Evenimentul este relatat de un document important al Sfintei Traditii, anume Protoevanghelia lui Iacob.

Ioachim si Ana, doi batranicredinciosi din Nazaretul Galileii, isi duceau traiul in slujirea lui Dumnezeu, prin rugaciuni si staruinta in templul Domnului Dumnezeu. Desi singuri la o varsta inaintata, fara niciun urmas, ei nu incetau sa se roage ca Dumnezeu sa le daruiasca un copil, fara sa deznadajduiasca.

Coboratori din neamul imparatului si proorocului David, neamul ales pentru a-L naste pe Mesia, pentru Ioachim si Ana dobandirea unui urmas prin care semintia lor sfanta sa dainuie insemna pastrarea nadejdii in mantuirea poporului lui Israel. 

Stiind ca la varsta lor inaintata dobandirea unui copil nu putea fi decat o minune, Ioachim si Ana si-au pus nadejdea in Dumnezeu si au fagaduit inaintea Lui ca, daca ar dobandi un prunc, acesta sa fie afierosit Domnului.

Dumnezeu, in necuprinsa Sa intelepciune, a facut ca aceasta ramura stearpa, crescuta din tupina lui David, sa aduca un rod fara asemanare, o fiica prin care sa se implineasca fagaduinta facuta oamenilor de Dumnezeu in rai. Prin nasterea acestei copile, batranul timp de lancezeala in pacate apune intr-un timp nou, al mantuirii, asa cum viata stearpa a batranilor Ioachim si Ana se incheie in bucuria si nadejdea cea noua, adusa prin nasterea fiicei lor.

Dupa fagaduinta facuta, Ioachim si Ana au inchinat-o pe fiica lor, Maria, templului sfant. Dumnezeu va face din ea insusi templul Sau, Sfanta Sfintelor, in care El Insusi sa locuiasca, unind dumnezeirea Sa cu firea omeneasca. Fecioara Maria este cea pe care Domnul a ales-o, pentru ca din ea Fiul Sau cel iubit sa-si ia trup asemenea oamenilor si, smerit, sa se salasluiasca intre ei.

Pe zidurile manastirilor din nordul Moldovei, acolo unde este pictat arborele lui Iesei, intr-o coroana bogata rasarita din radacina acestuia si din tulpina proorocului David, este cuprins neamul dreptilor Vechiului Testament, in care s-a pastrat credinta in adevaratul si singurul Dumnezeu, impreuna cu nadejdea mantuirii. In acest arbore al mantuirii, Maica Domnului este floarea deschisa ca o cununa deasupra credintei dreptilor, si din ea Hristos iese ca un fruct din care omenirea sa guste viata.

Maica Domnului este primul om care L-a primit pe Duhul Sfant, ca viata noua (Luca 1,35). Este primul om in care s-a salasluit cu trupul Dumnezeu. Cei nascuti din apa si din Duh, cei ce L-am primit pe Duhul Sfant la Botez si ne impartasim cu Trupul si Sangele Domnului in Sfanta Euharistie, suntem fiii credintei Maicii Domnului, cea care l-a primit pe Dumnezeu in numele omenirii intregi, atunci cand a raspuns Arhanghelului Gavriil, la Bunavestire, „Fie mie dupa cuvantul tau!”.

Intre Maica Domnului si fiecare dintre noi exista o legatura tainica, asa cum este legatura dintre o mama si fiii ei, manifestata intr-o grija permanenta, o dragoste ocrotitoare, o nesfarsita mila fata de suferinte si o nemasurata indurare fata de greseli. Biserica o numeste pururea mijlocitoare pentru oameni inaintea lui Dumnezeu, nu pentru ca Dumnezeu nu ar lucra nemijlocit asupra noastra, sau noi nu am avea aceces nemijlocit la iubirea lui Dumnezeu. O numim mijlcitoare pentru ca ea se alatura iubirii lui Dumnezeu fata de oameni cu toata puterea cu care o fiinta omeneasca se poate alipi de Domnul, cu toata caldura de care este capabila o inima de om indumnezeit, asa cum este Maica Domnului.

Asa cum la Buna Vestire prin ea au grait toate asteptarile si dorinta de izbavire a neamului omenesc, in acelasi fel rugaciunea ei neincetata catre Domnul sunt cuprinse toate suferintele noastre. Rugaciunea de la Acatistul Bunei Vestiri surprinde rolul Maicii Domnului in viata credinciosilor: „lauda cea preamarita a apostolilor, curatia si marirea fecioarelor, veselia cea lina a maicilor, intelepciunea si invatatura pruncilor, ocrotitoarea vaduvelor si a saracilor, imbracaminte celor goi, sanatate celor bolnavi, izbavire celor robiti, liniste celor de pe mare, liman bun celor inviforati, povatuitoare neostenita celor rataciti, mergere usoara celor calatori, odihna celor osteniti, acoperamant celor asupriti, nadejde celor fara de nadejde, ajutatoare celor lipsiti; celor saraci, bogatie neimputinata, celor intristati de-a pururea mangaiere, celor pe care nu-i iubeste nimeni, iubire cu smerenie, celor pacatosi mijlocire buna catre Dumnezeu, tuturor crestinilor ingradire tare, ajutatoare nebiruita si folositoare”.

Cinea va putea sa cinsteasca dupa vrednicie nasterea ei? „Nu se pricepe toata limba a te lauda dupa vrednicie, ca se intuneca si mintea cea mai presus de lume a canta tie, de Dumnezeu Nascatoare”. Pentru a o lauda pe Maica lui Dumnezeu trebuie sa avem inima fara de rautate si viata neintinata.

Pentru curatia ei desavarsita si rodnica, pentru viata ei inchinata lui Dumnezeu,pentru ascultarea desavarsita fata de voia Lui, Fecioara Maria este modelul si povatuitoarea celor care, insetati de curatie, au ales viata monahala. Traditia bisericeasca evidentiaza acest lucru pana si in modul in care sunt numite monahiile, fecioarele care si-au inchinat viata Mirelui Hristos. In biserica noastra ele sunt numite „maici”, prin asemanarea cu Fecioara Maica, Nascatoarea de Dumnezeu.




sursa crestin ortodox , episcopiagiurgiului.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu