Powered By Blogger

sâmbătă, 15 septembrie 2012

Sfanta Mucenita Eufimia,Sfanta Mucenita Meletina (16 septembrie, 11 iulie)


Pe timpul imparatiei lui Diocletian paganul (284-305), stapanea la Calcedon Prisc Antipatul, cel intarit de dansul. Acesta, vrand sa faca praznic zeului ce se numea Aris, a carui capiste si chiar idol erau in Calcedon, a trimis invitatiile sale prin cetati si prin satele cele dimprejur, iscalite cu numele imparatesc, poruncind tuturor ca sa se adune in Calcedon la praznic si sa aduca fiecare, dupa puterea sa, jertfa lui Marte. Si ingrozea, in scrisorile sale, cu mari prigoniri pe aceia care n-ar asculta porunca si nu s-ar afla la acel praznic a carui zi o hotarise, dupa opt zile. Iar cand a sosit ziua cea aratata a praznicului celui paganesc, s-a adunat multime multa de popor, cu dobitoacele ce le adusesera ca jertfa si se facea praznicul cu dantuire, junghiind oi si boi si inchinandu-se idolului neinsufletit, dar mai ales diavolului celui ce locuia intr-insul.
Atunci crestinii cei ce locuiau acolo, scirbindu-se de acea praznuire urata de Dumnezeu si temandu-se de groaznica infricosare a Antipatului, se ascunsera pe unde puteau si adunandu-se in locuri tainuite faceau slujbele adevaratului Dumnezeu, Domnului nostru Iisus Hristos.
Deci, a fost cercetare cu porunca data de prigonitor, sa se dovedeasca daca se mai afla cineva potrivnic poruncii lui, daca mai este cineva care sa nu se inchine zeului Marte. Si s-au gasit crestini potrivnici dorintei prigonitorului care, neascultand porunca lui, nu dadura diavolului cinstea aceea care se cuvine unuia adevaratului Dumnezeu.
Deci, maniindu-se prigonitorul ca nu-l asculta crestinii, a poruncit sa-i caute si sa-i aduca la chinuire. Crestinii, patruzeci si noua, se ascunsesera la un loc tainuit, facand rugaciuni; intre dansii era o fecioara foarte frumoasa, anume Eufimia, de neam bun, fiica binecredinciosilor parinti Filotron Sigeliticul si Teodorosia. Si pri-gonitorul a fost instiintat despre crestinii cei ascunsi, pe care a poruncit sa-i prinda pe toti si sa-i aduca inaintea judecatii sale. Deci, indata, dupa porunca prigonitorului, slujitorii cei salbatici, intocmai ca fiarele gata a vana prada, pornindu-se spre turma cea cuvantatoare adunata pentru Hristos, inconjurara cu arme casa ace-ea, in care credinciosii slujeau lui Dumnezeu intr-ascuns si spargand usile, cu nemilostivire, pe fiecare, cate unul, il tragea afara ca nici unul dintr-insii sa nu scape. Si prinzandu-i pe toti ii dusera la Antipatul cu necinste si cu batjocura. Deci, fiind dusi ca oile la junghiere, au stat inaintea mandrului prigonitor smeritii robi ai lui Hristos, gata fiind sa indure pana la sange pentru slava Domnului lor. Vazandu-i, mandrul stapanitor le-a zis: "Oare voi sunteti potrivnici poruncii imparatesti si poruncii noastre, cei ce defaimati jertfa marelui zeu Marte?" Iar ei au zis: "Poruncii imparatului si poruncii tale, Antipate, se cade a ne supune de nu va fi potrivnica Dumnezeului Ceresc, iar de este potrivnica lui Dumnezeu se cade nu numai a nu ne supune acestei porunci, dar si a ne impotrivi. De ne-ati fi poruncit noua acele lucruri la care suntem datori a ne supune stapanirilor, apoi am fi dat cele ce sunt ale Cesarului, Cesa-rului. Insa de vreme ce porunca ta este potrivnica si urata lui Dumnezeu, pentru ca ne porunciti sa cinstim pe faptura mai mult ca pe Facatorul, sa ne inchinam si sa ne jertfim diavolului, iar nu lui Dumnezeu celui de sus, aceasta porunca a voastra niciodata nu o vom asculta, pentru ca suntem inchinatori adevarati ai adevaratului Dumnezeu, Celui ce la ceruri petrece".
Atunci, prigonitorul deschizandu-si gura sa mincinoasa si ascutindu-si ca briciul limba sa inselatoare, a intins vorba sa cea impletita cu mestesug prin imbunari si prin fagaduinte de daruri si de cinste, tragandu-i pe acestia de la calea cea dreapta pe care Hristos i-a castigat cu cinstitul si scumpul Sau sange la inchinarea sa pierzatoare de idoli. Apoi ii ingrozea pe dansii cu chinuri amare, de n-ar vrea sa faca aceasta la care ii sfatuia si le poruncea. Iar sfintii au raspuns: "Darurile si cinstirile tale, Antipate, pe care ni le faga-duiesti noua, de mult le-am lepadat de la noi, le-am urat si le-am socotit ca pe niste gunoaie pentru Hristos, ca avem bunatatile cele ceresti mai mari si mai bune decat toate bunatatile cele pamantesti. Bunatatile pamantesti sunt vremelnice si nestatornice, iar cele ceresti vesnice si neschimbate; iar de muncile tale cele amare cu care ne ingrozesti pe noi, nu numai nu ne temem, ci si dorim prea mult sa le suferim, ca sa se arate in noi puterea si taria Dumne-zeului nostru de care ati putea sa va mirati si sa va rusinati, cunos-cand neputinta zeilor vostri celor de Dumnezeu urati. Insa ce nevoie iti este tie sa-ti lungesti vorba si sa-ti latesti cuvantul! Incepe lucrul tau pe care il gandesti si vei vedea ca mai mare va fi in noi osardia spre rabdare, decat in tine spre chinuire". Atunci prigonitorul a inceput a-i schingiui pe dansii cu legaturi si cu batai. Si ii chinuira pe sfinti nouasprezece zile in multe feluri, in toate zilele batai pes-te batai luand, foamea si setea rabdand. Si avand cu dansii pe Sfanta fecioara Eufimia, tanara si frumoasa, graiau catre dansa incurajind-o: "Nevoieste-te, fecioara, pentru Mirele Ceresc, nevoieste-te, ca sa-L intampini cu fecioarele cele intelepte, ca sa te iubeasca pe tine ca pe o mireasa a Sa, si in camara Sa sa te duca pe tine".
Dupa aceasta trecand douazeci de zile ii pusera la judecata unde-i intreba pe dansii Antipatul: "Poate ca dupa ce v-ati pedepsit, veti vrea sa fiti ascultatori poruncii noastre?" Atunci sfintii mucenici impreuna cu Sfanta Eufimia, raspunzand, au zis: "Sa nu te na-dajduiesti, Antipate, ca ne vei abate pe noi din calea cea dreapta; ca mai degrab vei rasturna muntii la pamant si vei misca stelele de pe cer, decat vei putea sa abati inimile noastre de la adevaratul Dumnezeu".
Dupa aceste cuvinte, inraindu-se prigonitorul, a poruncit ca sa ii bata cat se poate de mult peste fetele lor. Apoi vazand ca nimic nu poate sa izbandeasca, s-a sfatuit sa-i trimita pe dansii la im-paratul; si mai inainte de a-i trimite, a poruncit sa-i inchida in tem-nita. Ducandu-se ei spre temnita, a vazut Antipatul pe Sfanta Eufimia, fecioara tanara si frumoasa, care in mijlocul cetei aceleia a sfintilor mucenici stralucea ca luna intre stele. Pe aceasta, ca lupul pe oaie din turma lui Hristos a rapit-o. Iar ea, ridicandu-si ochii si mainile spre Cer, a strigat: "Nu ma lasa pe mine, prea iubite Mirele meu, Iisuse Hristoase, ca spre Tine nadajduiesc, sa nu dai fiarelor sufletul cel ce Te iubeste pe Tine si marturiseste numele Tau cel sfant. Sa nu ma lasi ca sa se bucure vrajmasul meu de mine. Inta-reste-ma pe mine, neputincioasa roaba Ta, ca sa nu ma biruiasca pe mine faradelegea". Iar prigonitorul, vrand sa o momeasca pe ea spre a sa nedumnezeire, toate chipurile de inselaciune le scornea: cu cuvinte bune, cu daruri multe si cu felurite fagaduinte vana inima ei cea fecioreasca. Cu toate acestea ea graia barbateste: "Sa nu gandesti, o, chinuitorule, ca slabiciunea mea cu inlesnire vei putea sa o pleci la a ta faradelege si necuratie cu amagirile tale mestesugite, ca desi sunt cu firea de partea femeiasca, neputincioasa cu trupul si tanara de ani, totusi sa stii ca inima mea este mai barbata decat a ta, mai tare este puterea mea cea in sfanta credinta decat vitejiile voastre, si mai mare intelegere am cu darul Hristosu-lui meu decat toti ritorii vostri pagani, cu care vi se pare ca sunteti intelepti! Iar voi, mai fara de minte sunteti decat toti prostii nevrand sa cunoasteti pe Dumnezeul Cel adevarat, ca pe diavolul in loc de Dumnezeu il aveti. Deci nu ma vei amagi pe mine prin cuvintele tale cele cu mestesug, precum oarecand sarpele pe stramoasa noastra Eva; nu-mi vei indulci mie lumea aceasta amara, cu desfa-tarile ei pe care pe toate le socotesc ca pe niste pelin pentru Iisus al meu Cel prea Dulce. Si nu vei birui puterea ceea ce intru nepu-tinta se desavarseste cu toate razboaiele tale, ca nadajduiesc spre Hristos al meu, ca nu ma va lasa pe mine, nici nu va lua de la mi-ne mana cea tare a ajutorului Sau pana ce capul sarpelui cel inaltat se va calca de picioare femeiesti".
Atunci, prigonitorul, vazandu-se infruntat, s-a maniat foarte si schimband in mania cea urata dragostea sa care o arata catre dansa, a poruncit sa gateasca roata cea pentru tortura, care avea intr-insa multime de cutite ascutite, gatite spre acel lucru, ca toata carnea ei de pe oase sa o taie si sa o zdrobeasca. La acea roata pe sfanta fecioara, care cu semnul Crucii s-a ingradit, legand-o, cand incepura slujitorii a intoarce roata, trupul ei se zdrobea si incheieturile ei se desfaceau. Iar ea facea rugaciune cu tarie catre Dumnezeu, zicand: "Doamne Iisuse Hristoase, luminarea sufletului meu, Izvorule al vietii mele, Cel ce dai mantuire celor ce nadajduiesc spre Tine, vino acum spre ajutorul meu ca sa se stie de toti ca Tu esti Dumnezeu Insuti si adevarata nadejdea celor ce Te asteapta pe Tine si ca nu vor veni rele, nici se va apropia bataie de trupurile celor ce si-au pus scaparea lor spre Tine, Cel prea Inalt". Asa rugandu-se ea, indata a stat roata si slujitorii, ostenind, au cazut, pentru ca ingerul lui Dumnezeu, venind, i-a intrerupt invartirea si pe sfanta fecioara de pe roata pogorand-o, a tamaduit-o de rani si cu totul sanatoasa a facut-o. Iar ea intreaga pogorandu-se, cu bucurie canta multumind lui Dumnezeu, si proslavind taria Lui cea atotputernica.
Aceasta vazand-o prigonitorul si toti cei ce erau acolo, au ramas in nepricepere, si se mirau foarte mult de minune. Insa unde rautatea a orbit ochii mintii, acolo nimic n-a folosit minunea cea atat de mare, pentru ca n-a putut sa cunoasca mana cea tare a ade-varatului Dumnezeu. Vazand n-au vazut, si auzind n-au inteles, ca s-a impietrit inima lor si semnul cel de minune l-au socotit vraji-torie. Dupa aceasta a poruncit prigonitorul sa se arda cuptorul foar-te tare, ca dupa aceea sa arunce pe sfanta in foc.
Deci, inrosit fiind cuptorul si arzand inca foc mare, sfanta mucenita s-a imbracat in zaua celor trei tineri, adica in rugaciune si impotriva focului celui materialnic a aprins focul dragostei celei tari catre Dumnezeu si, ridicandu-si ochii catre cer, a zis: "Dumnezeule, Cela ce intru cei de sus petreci si spre cei smeriti privesti, Cela ce in Babilon pe cei trei tineri pe care pentru legea Ta i-au dat focului, i-ai pazit intregi si nevatamati de foc prin ingerul cel sfant, si roua de sus le-ai trimis lor, Tu sa-mi fii ajutor si mie, roabei Tale, care ma nevoiesc pentru slava Ta, Iisuse Hristoase al meu!" Asa a zis si cu semnul crucii, ca cu o alta arma inarmandu-se, sta gata sa intre in foc si astepta pana ce o vor arunca pe ea. Iar doi ostasi, Victor si Sostene, carora le era poruncit sa arunce pe muce-nita in foc, vazura o vedenie minunata in foc lucrandu-se; vazura pe ingerii lui Dumnezeu risipind focul in cuptor si ingrozindu-i pe dansii, ca sa nu indrazneasca a se atinge de mireasa lui Hristos. Aceasta minune vazand-o zisera catre prigonitor: "Nu putem noi, Antipate, sa ne atingem cu mainile noastre cele spurcate de aceasta cinstita fecioara si s-o aruncam pe ea in foc, macar ca ne vei taia si capetele noastre. Pentru ca vedem o minune prea de mirare, pe care ochii tai nu o vad. Si mai de folos ne este noua sa suferim mania ta, decat a fetelor celor purtatoare de lumina, care ne ingro-zesc pe noi din vapaia focului". Acestea auzindu-le prigonitorul, s-a maniat asupra lor si parandu-i-se ca sunt crestini si pentru aceea nu vor sa arunce in cuptor pe fecioara, i-a dat pe dansii la inchisoare. Apoi, altora doi, carora le era numele Kesar si Varie, le-a incredintat ca sa aduca la indeplinire acea porunca; si luand pe fecioara, o aruncara in cuptor si indata focul cel mare din cuptor a izbucnit si in fata celor ce o aruncasera s-a repezit si in locul acela i-a prefacut pe ei in cenusa iar pe ceilalti slujitori i-a alungat departe, iar sfanta, in mijlocul cuptorului, ca intr-o camara luminoasa si ca intr-o roua de racorire, dantuind, canta cantarea tinerilor din Babilon: "Binecuvantat esti Doamne Dumnezeul parintilor nostri si laudat si prea slavit este numele Tau in veci" (Daniel 3,26). Si a fost o minune prea slavita ca nu s-a atins de dansa focul, nici chiar de hainele ei, pentru ca singurul nestricacios Mirele ei, Hristos Domnul, in taina a venit in cuptor la sfanta Sa mireasa si cu cereasca racorire a rourat-o pe ea. Apoi, stingandu-se cuptorul, a iesit sfanta intreaga si sanatoasa, toti minunandu-se de un lucru ca acela. Iar prigonitorul, nepricepandu-se ce sa faca, a aruncat-o in temnita pe ea, zicand: "In aceasta noapte voi chibzui ce sa fac vrajitoarei acesteia". Apoi, pe Victor si pe Sostene aducandu-i inaintea sa, se inrautati asupra lor si le fagadui sa-i piarda pe ei de nu se vor inchina zeilor. Iar ei raspunsera: "Pana acum eram rataciti, nestiind adevarul, dar acum am cunoscut pe unul Dumnezeu Cel ce a facut cerul si pamantul. In Acesta credem si ne inchinam, iar idolilor tai, carora si noi mai inainte ne inchinam, nestiind amagirile diavolesti, de acum nu ne vom mai inchina. Iar tu fa cu noi ceea ce voiesti, in mainile tale sunt trupurile noastre, iar sufletele noastre in sprijinul lui Dumnezeu". Si i-a osandit pe dansii prigonitorul sa fie sfisiati de fiare.
Mergand sfintii la locul unde aveau sa fie mancati de fiarele salbatice, se rugau lui Dumnezeu cu tarie ca milostiv sa le fie lor si, iertandu-le pacatele ratacirii si ale credintei lor celei mai dina-inte, sa randuiasca sufletele lor cu cei ce au crezut intr-insul. Si in-data a venit din cer un glas dumnezeiesc, chemandu-i pe dansii la odihna, pe care, auzindu-l cu bucurie, si-au dat sufletele lor in mainile lui Dumnezeu; iar de trupurile lor fiarele nu s-au atins, si s-au ingropat de cei credinciosi in taina.
Trecand noaptea si fiind a doua zi, a sezut prigonitorul la ju-decata si scoasera pe Sfanta Eufimia din temnita. Ea mergand, canta cu veselie: "Tie voi canta, Doamne, cantare noua, pe tine, Doamne, te voi preaslavi, taria mea!; canta-voi tie intre neamuri si numele tau voi preaslavi, ca Tu esti unul adevaratul Dumnezeu si nu este altul afara de tine" (Psalm 107,3). Asa cantand, a mers la judecata. Si fiind mult intrebata, cercetata si silita la jertfire, a vazut prigo-nitorul inima ei neinduplecata si a poruncit ca spanzurand-o, sa-i strujeasca trupul cu fiare ascutite. Dar si dupa aceasta patimire s-a aflat intreaga cu puterea lui Dumnezeu. Apoi sapand o groapa adanca si umplind-o cu apa a adunat acolo multime de numar de balauri, vipere si jiganii otravitoare din mare si tot neamul de taratoare care se misca pe pamant si se afla in ape; cu de acelea umplind groapa, a poruncit ca sa arunce intr-insa pe Sfanta Eufimia. Iar ea, insemnandu-se pe sine cu semnul Crucii, zicea: "Lumina mea, Iisuse Hristoase, Tu in pantecele fiarei celei din apa ai pazit nevatamat pe Iona, Tu pe Daniil din gurile leilor l-ai izbavit; Tu dar si pe mine ma pazeste cu mana Ta cea tare, ca sa se prosla-veasca si in mine numele Tau cel sfant". Si a sarit in groapa; iar balaurii si jivinele, plecandu-se la dansa, nu o vatamara, ci se vedea ca se ingrijesc de sanatatea ei, ca o purtau pe ea pe spatele lor, nelasand-o sa se afunde in adancul gropii celei pline de apa. Si a iesit sfanta din groapa aceea fara de nici o vatamare, cu darul lui Hristos. Si nu se mai pricepea prigonitorul ce sa-i mai faca. Apoi, vrand ca desavarsit sa o piarda si gandind ca farmecele pe care el le socotea ale sfintei, numai chinurile cele aratate le biruiesc, iar nu si pe mestesugurile cele tainuite, a poruncit sa sape alta groapa tainuita si s-o umple cu suliti ascutite, sabii si cutite, infigand acele arme in fundul gropii cu ascutisul in sus, iar deasupra acoperindu-le putin cu paie si cu pamant, a poruncit ca sa mearga mucenita peste groapa cea acoperita ca, nestiind nimic, sa cada acolo peste armele cele ascutite si, ranindu-se, sa moara. Si a trecut sfanta pe deasupra gropii ca o pasare peste cursa zburand, iar alti pagani nestiind groa-pa aceea, au cazut intr-insa si au pierit. Vazand prigonitorul acest lucru, s-a rusinat foarte mult si s-a implinit acolo scriptura aceea: "Groapa a sapat si a adancit-o si va cadea in groapa pe care a fa-cut-o" (Psalm 7,15).
Iar sfanta lauda pe Dumnezeu si canta: "Cine va grai puterile Domnului, auzite va face toate laudele Tale, Doamne. Ca pe cea ranita, roaba Ta, de rani nevatamata o ai pazit, din foc o ai mantuit, de fiare, de apa si de roata o ai aparat si din groapa o ai scos; iar acum, Doamne, izbaveste sufletul meu din mainile vrajmasului celui din inceput. Pacatele tineretelor mele si ale nestiintei mele nu le pomeni, ci cu picaturile sangelui tau Cel varsat pentru mine cura-teste spurcaciunea trupului si a sufletului meu. Ca Tu esti curatirea, sfintirea si luminarea robilor Tai".
Iar Antipatul, inca a incercat ca, cu cuvinte bune, sa o ama-geasca pe ea: "Sa nu-ti necinstesti, zicea, neamul tau, sa nu-ti pierzi floarea tineretelor tale si sa nu te lipsesti de viata ta! Intoarce-te spre cinstirea marelui zeu Marte si vei fi de noi toti cinstita si laudata si cu multa slava si bogatie indestulata". Si alte multe cuvinte inselatoare, cand le zicea sfintei, ea a ris de dansul si l-a ru-sinat pe el ca pe un nebun. Atunci, iar a inceput a o munci pe ea si batand-o mult cu toiege, a poruncit ca sa o fierastruiasca cu un fierastrau ascutit. Dar nu putea fierastraul sa-i vatame sfantul ei trup. Apoi, pe o tigaie infocata sa o arda, dar si tigaia s-a racit, pentru ca ingerii erau cu mireasa lui Hristos pazind-o pe ea de toa-te chinurile. La sfirsit, a dat-o spre mancare fiarelor. Iar ducandu-se sfanta la priveliste, unde era sa fie mancata de fiare, se ruga lui Dumnezeu ca sa-i dea ei sfirsitul muceniciei, sa primeasca sufletul ei in mainile sale, sa-i porunceasca ei ca din mult patimitorul trup sa treaca la marginea cea dorita si zicea: "Doamne al tuturor pu-terilor, Tu ai aratat intru mine puterea Ta cea nebiruita si dreapta cea nedovedita; ai vadit draceasca slabiciune si nebunia prigo-nitorului, iar pe mine mai presus decat toate muncile m-ai pastrat. Drept aceea, acum, precum ai primit uciderea si varsarea sangelui mucenicilor celor ce au fost mai inainte, asa primeste si jertfa mea, ce cu suflet umilit si cu inima smerita se aduce tie si, in locasurile sfintilor, in ceata mucenicilor primind sufletul meu, odihneste-l, ca bine esti cuvantat in veci". Asa rugandu-se sfanta, au dat drumul fiarelor asupra ei, leii si ursii, care, apropiindu-se, ii lingeau picioa-rele. O ursoaica i-a facut ei in picior putina rana si a curs sange, dupa care a venit un glas din cer chemand-o pe ea la cele de sus si indata si-a dat duhul sau Domnului, pentru care a patimit cu osar-die. Si s-a cutremurat pamantul si se clatina cetatea, se sfaramau zidurile, cadeau casele si s-a facut frica mare. Fugind toti de la privelistea aceea de frica, a ramas sfantul ei trup zacand mort! Si in acea vreme, venind parintii ei, au luat pe fiica lor cea sfanta si au ingropat-o cu cinste, aproape de cetate, ca la o stadie departare, multumind lui Dumnezeu si veselindu-se ca s-au invrednicit a fi parintii unei asa fiice, care prin sangele sau s-a facut mireasa cerescului Mire Hristos si a Imparatului a toate, caruia impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh se cuvine cinste si slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Santa Mucenita Meletina
Sfanta Mucenita Meletina era din Marchinopolul Traciei (adica din cetatea lui Marchian), pe vremea imparatului Antonie si a ighemonului Antioh. Facand multe minuni, rasturnand idolii la pamant cu rugaciunea sa, si zdrobind pe Apolon si pe Hercule, si aducand pe multi catre Hristos, a fost condamnata sa i se taie capul. Insa fiind dusa la sotia ighemonului ca sa o intoarca cu amagiri, ea a facut-o si pe aceasta crestina.
Dupa ce i s-a taiat capul, zacand cinstitul sau trup neingropat, un oarecare Acachie, macedonean fiind, mergator la patria sa, a cerut moastele sfintei, si ighemonul nebanuind nimic in aceasta, i le-a dat.
Luand acesta sfintele moaste, si punandu-le intr-un sicriu, sarguia a merge la patria sa. Si calatorind el pe mare, a cazut in boala si a murit, iar corabia abatandu-se la un colt de mare, la ostrovul Limnului, a fost asezat acolo sfantul trup al mucenitei, si langa dansa iubitorul de mucenici Acachie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu