Duminica Sfintei Maria Egipteanca 1 aprilie

Sfanta Maria Egipteanca este cinstita de Biserica Ortodoxa pe 1 aprilie si in cea de-a cincea Duminica a Postului Sfintelor Pasti. A trait in a doua jumatate a secolului al IV-lea si inceputul secolului al V-lea. A murit in anul 431, in timpul imparatului Teodosie cel Tanar.

Maria Egipteanca s-a nascut in Egipt. La varsta de 12 ani si-a parasit parintii si a mers in Alexandria, unde timp de 17 ani a dus o viata desfranata. La varsta de 29 de ani, paraseste Alexandria si ajunge la Ierusalim. Pretextul i-a fost oferit de pelerinajul unor tineri din Egipt si Libia, care calatoreau pe mare spre Ierusalim, pentru a participa la sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci.

Ajunsa in Ierusalim, doreste sa intre in Biserica Sfantului Mormant, insa, nu a putut inainta decat pana la prag. Aici a simtit cum o putere nevazuta o opreste. Incerca de mai multe ori sa intre, dar fara rezultat. Este momentul cand intelege ca modul ei de existenta o face nevrednica de a intra in acest locas. Se roaga Fecioarei Maria sa faca posibila intrarea sa in locas, cu promisiunea ca isi va schimba intru totul modul de viata. Dupa ce se inchina Sfintei Cruci, aude un glas din departare care i-a grait: "Daca vei trece Iordanul, buna odihna vei gasi!". In urma acestei descoperiri, Cuvioasa Maria Egipteanca alege sa-si traiasca viata in pustia Iordanului. Aici va petrece 47 de ani, in post si rugaciune.

A fost descoperita parintelui Zosima. Acest parinte, ajuns la varsta de 53 de ani, se intreba daca exista pe pamant cineva care sa-l intreaca in osteneala duhovniceasca.

Acestui monah i s-a aratat ingerul si i-a zis: "O, Zosima, precum era cu putinta unui om, bine te-ai nevoit si bine ai trecut pustniceasca alergare. Insa nimeni nu este intre oameni care s-ar putea arata pe sine ca este desavarsit. Mai multa iti e nevointa ce iti sta inainte, decat aceea pe care ai facut-o pana acum, pe care tu nu o stii. Dar ca sa cunosti cate cai sunt spre mantuire, iesi din pamantul tau, precum alta data Avraam cel vestit intre patriarhi, si mergi intr-una dintre manastirile ce sunt pe langa raul Iordan".

Dupa cateva zile de mers prin pustiu, a intalnit-o pe Cuvioasa Maria Egipteanca. Aceasta desi nu l-a intalnit niciodata, i-a spus pe nume si i-a cerut o haina ca sa-si acopere trupul. Din viata sfintei aflam ca in timp ce parintele Zosima se ruga, si-a ridicat ochii si a vazut-o pe sfanta inaltata de la pamant, "ca un cot, stand in vazduh si rugandu-se".

Ii descopera parintelui viata sa si ii cere ca in anul urmator, in Joia din Saptamana Patimilor sa ia Sfintele Taine si sa mearga pe malul Iordanului ca sa o impartaseasca. Cand a venit Zosima la vremea ceruta, aceasta a insemnat cu semnul crucii Iordanul, a trecut pe el ca pe uscat si s-a impartasit. Parintele Zosima a revenit in anul urmator, dar a gasit-o moarta. Cu ajutorul unui leu a sapat mormantul ei si a ingropat-o.

Viata Sfintei Maria Egipteanca a circulat prin viu grai pana in vremea patriarhului Sofronie al Ierusalimului, care a decis sa o scrie in secolul al VIII-lea.

Maria Egipteanca si Maria Palestinianca

Parintele Makarios Simonopetritul, in cartea sa "Triodul explicat", publicata la Editura Deisis in anul 2003, sustine ca potrivit studiilor recente, viata Sfintei Maria Egipteanca ar fi mai degraba "o amplificare legendara in scopuri didactice a vietii unei Sfinte Maria Egipteanca din Palestina, despre care vorbesc Viata Sfantului Teoctist din Lesbos, doua istorii ale lui Pavel din Monembasia si o istorie 'folositoare de suflet' anonima".

Potrivit Vietii Sfantului Teoctist, confirmate de Chiril din Skythopolis in Viata Sfantului Chiriac scrisa de acesta, aceasta Marie a vietuit in Palestina si a fost cantareata la biserica Anastasis din Ierusalim. Ea a ales sa fuga singura in pustie din cauza "scandalurilor" pe care le-a prilejuit frumusetea ei. Ioannis si Panamon au intalnit-o in desert aproape in aceleasi imprejurari in care o intalneste Zosima pe Maria Egipteanca in Viata patriarhului Sofronie. Ea le-a povestit plecarea sa in pustie, viata sa de asceza rugandu-i sa vina din nou la ea la intoarcerea din vizita pe care acestia o faceau avvei Chiriac. Cand acestia au revenit la grota sfintei anahorete, au gasit-o moarta si au ingropat-o ca pe Maria Egipteanca.

Istoria Sfintei Maria Egipteanca ramane in esenta identica cu cea a Mariei Palestinianca, insa, marea diferenta sta in faptul ca prima s-a dus in pustie pentru a se pocai de pacate, in timp ce Maria Palestinianca s-a dus in pustia Iordanului pentru a fugi de pacatele trupesti, fiind foarte frumoasa.

Relatarea patriarhului Sofronie o prezinta ca pe o mare pacatoasa, care s-a dus in Palestina pentru desfrau, in timp ce Maria Palestinianca nu a fost supusa poftelor, retragandu-se in desert tocmai pentru a preintampina pacatul.

Ceea ce trebuie sa retinem din cele doua relatari, este indemnul la pocainta si lupta cu pacatul.

 Viata Sfintei Maria Egipteanca se citeste integral in Denia Canonului Sfantului Andrei Criteanul din Saptamana a V-a a Postului Mare.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Sfantul Mucenic Ipatie, episcopul Gangrei; Pomenirea mortilor 31 martie

Sfantul Ipatie s-a nascut in Cilicia si a fost episcop in Gangra. A participat la primul sinod ecumenic de la Niceea din anul 325. In timp ce se intorcea de la Constantinopol,a fost prins si batut de ereticii novatieni. O femeie din grupul acestora l-a lovit pe sfant cu o piatra in cap si in urma acestei lovituri, Sfantul Ipatie a trecut la cele vesnice. Femeia a inebunit in clipa in care a vazut moartea acestuia. Mai tarziu, a fost dusa la mormantul sfantului unde va primi vindecarea. Dupa tamaduire, aceasta femeie isi va petrece toata viata in lacrimi si rugaciune.

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
- Sfantului Cuvios Acachie Marturisitorul, episcopul Melitinei;
- Sfantului Cuvios Vlasie;
- Sfintilor mucenici care au marturisit in Persia: Avdas episcopul, Veniamin diaconul, noua mucenici impreuna cu ei si alti multi sfinti;
-Sfintilor 38 de mucenici;
- Sfantului Cuvios Stefan, facatorul de minuni.

Denia Acatistului Bunei Vestiri 30 martie

În sâmbăta din săptămâna a cincea a Postului Mare, se prăznuieşte imnul Acatist al Preasfintei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria. Slujba deniei se săvârşeşte de vineri seara în toate bisericile ortodoxe. Pe timpul domniei lui Heraclie, împăratul Bizanţului, Cosroe, împăratul perşilor, a văzut că împărăţia bizantinilor este prea slăbită în urma domniei împăratului Foca, tiranul. De aceea a trimis pe unul din satrapii săi, Sarvar cu numele, cu multe mii de ostaşi, ca să-i supună lui Răsăritul. Cosroe şi mai înainte dusese la pieire ca la o sută de mii de creştini. Cucerind deci satrapul Sarvar tot Răsăritul, a ajuns chiar până la Hrisopole, numit azi Scutari. Împăratul Heraclie, pentru că avea lipsă de bani în vistieria statului, a topit vasele sfinte ale bisericilor, cu făgăduinţa că va da înapoi mai multe şi mai scumpe sfinte vase. Heraclie porneşte deci cu corăbiile prin Marea Neagră şi intră în ţinuturile Persiei; nimiceşte Persia; iar Cosroe, împreună cu întreaga sa oaste, este bătut cumplit. Nu după multă vreme, Sirois, fiul lui Cosroe, s-a răsculat împotriva tatălui său, a luat conducerea împărăţiei, omorând pe Cosroe, tatăl lui, şi a făcui pace cu Heraclie. Hagan, conducătorul misienilor şi al sciţilor, când a aflat că împăratul Heraclie străbătea Marea Neagră spre a se duce în Persia, a rupt pacea cu bizantinii. A strâns nenumărate oşti şi a năvălit din părţile de miazănoapte asupra Constantinopolului, scoţând strigăte de hulă împotriva lui Dumnezeu. Marea s-a umplut îndată de corăbii şi uscatul de pedeştri şi călăreţi. Patriarhul Serghie îndemna poporul Constantinopolului să nu-şi piardă curajul, ci să-şi pună din tot sufletul întreaga nădejde în Dumnezeu şi în Preacurata Maică, Născătoarea de Dumnezeu. La fel şi Bonos patriciul, care era pe atunci în fruntea cetăţii, pregătea tot ce trebuia pentru izgonirea vrăjmaşilor. «Trebuie, spunea el, ca împreună cu ajutorul cel de sus să facem şi noi cele ce se cuvin». Patriarhul, purtând împreună cu tot poporul dumnezeiasca icoană a Maicii Domnului, mergea împrejurul cetăţii, pe deasupra zidurilor. Iar când Sarvar dinspre răsărit, şi Hagan dinspre apus au început să asedieze cetatea, patriarhul umbla pe deasupra zidurilor cetăţii, purtând icoana cea nefăcută de mână a lui Hristos şi cinstitele şi de viaţă făcătoarele lemne ale Crucii. Hagan a năvălit pe uscat asupra zidurilor cetăţii Constantinopolului cu o mulţime nenumărată de ostaşi, bine înarmaţi încât trebuia să lupte un soldat bizantin cu zece soldaţi sciţi. Dar nebiruita Apărătoare a ajutat ca cei mai mulţi dintre sciţi să fíe ucişi de puţinii ostaşi ce se găseau în biserica izvorul Tămăduirii. Din pricina aceasta, bizantinii, prinzând îndrăzneală şi curaj, îi bătea mereu sub conducerea Maicii lui Dumnezeu, cea nebiruită. Cu toate că sciţii au văzut că sunt respinşi, au cerut locuitorilor Constantinopoluîui să ceară pace; dar ei n-au vrut. Atunci Hagan ie-a spus: «Nu vă înşelaţi cu Dumnezeul în Care credeţi! Neapărat mâine voi lua cetatea voastră!». Auzind această ameninţare, locuitorii cetăţii şi-au întins mâinile către Dumnezeu. Hagan şi Sarvar s-au înţeles să atace şi pe uscat şi pe mare. Dar au fost atât de cumplit bătuţi de bizantini, încât nu mai dovedeau cei vii să îngroape morţii. Corăbiile cele făcute dintr-un singur lemn, pline cu soldaţi, care se îndreptau, prin golful numit Cornul de Aur, spre biserica din Vlaherne a Născătoarei de Dumnezeu, din pricina unei puternice furtuni ce s-a pornit pe neaşteptate pe mare, au fost sfărâmate şi scufundate împreună cu toate ce se aflau pe ele. Şi se putea vedea minunata lucrare a Preacuratei Maicii iui Dumnezeu, căci pe mulţi i-a aruncat la ţărmul mării, lângă Vlaherne. Poporul, deschizând iute porţile, cu femei şl cu copii, năvălind vitejeşte asupra lor, i-a ucis pe toţi, fără deosebire. Conducătorii vrăjmaşilor s-au întors plângând şi tânguindu-se. Poporul cel iubitor de Dumnezeu al Constantinopoluîui, a făcut privegheri şi a cântat toată noaptea imnul Acatist, dând mulţumire Maicii Domnului pentru că i-a ocrotit şi a biruit pe duşmani prin puterea ei cea mai presus de fire. Şi de atunci, spre pomenirea acestei biruinţe şi a minunii acesteia mai presus de fire, Biserica a rânduit să se afierosească Maicii Domnului această sărbătoare. L-au numit Acatist, pentru că întreg poporul şi clerul Constantinopoluîui au cântat atunci acest imn stând în picioare. După trecerea a treizeci şi şase de ani, în timpul împăratului Constantin Pogonatul, agarenii venind cu nenumărată oaste au atacat din nou Constantinopolul. Şi au asediat cetatea vreme de şapte ani, timp în care au iernat în părţile Cizicului, şi au murit mulţi de-ai lor. Apoi au plecat şi s-au întors cu corăbiile lor; când au ajuns la locul numit Sileo, cu ajutorul Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, au fost toţi înecaţi în mare. Dar a mai făcut Născătoarea de Dumnezeu şi o a treia minune. Pe timpul lui Leon Isaurul, mahomedanii, urmaşii lui Agar, în număr mare, au nimicit mai întâi împărăţia perşilor, apoi Egiptul şi Libia şi au atacat pe indieni, etiopieni şi spanioli. Mai pe urmă au pornit cu opt sute de corăbii pline de ostaşi şi împotriva oraşelor împărăţiei. Au înconjurat Constantinopolul şi aveau de gând să-l nimicească îndată. Poporul credincios al cetăţii a luat cinstitul lemn al sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci şi cinstita icoană a Maicii Iui Dumnezeu-Călăuzitoarea şi au mers de jur-împrejurul cetăţii, rugând pe Dumnezeu cu lacrimi să se îndure de ei. Agarenilor le-a venit în gând să-şi împartă oastea în două părţi: o parte a pornit-o împotriva bulgarilor, unde au căzut mai mult de douăzeci de mii, iar altă parte a rămas ca să cucerească Constantinopolul. Fiind însă împiedicaţi de un lanţ de fier care se întindea de la Gaîata până la zidurile cetăţii, au ocolit şi au ajuns aproape de locul numit Sosten. Acolo a izbucnit un vânt de la miazănoapte, încât cele mai multe dintre corăbiile lor s-au sfărâmat şi s-au înecat. Cei care au mai rămas au suportat : mare foamete, încât au mâncat şi carne omenească şi muiau bălegar şi-l mâncau. Apoi au plecat, şi când au ajuns în Marea Egee, toate corăbiile lor împreună cu toţi ai lor s-au scufundat, căci pornindu-se furtună puternică şi agitând marea, a scufundat corăbiile lor şi, aşa, nenumărate corăbii au pierit şi au rămas numai trei ca să dea de veste. Aşadar prăznuim sărbătoarea de astăzi pentru toate aceste minuni mai presus de fire ale Preacuratei Maicii lui Dumnezeu. Se numeşte Acatist pentru că atunci întreg poporul a cântat în noaptea aceea imnul Maicii Cuvântului stând în picioare, şi pentru că la toate celelalte icoase obişnuim să şedem, în timp ce icoasele acestea ale Maicii lui Dumnezeu le ascultăm toţi în picioare. Pentru rugăciunile Apărătoarei şi nebiruitei Maicii Tale, Hristoase Dumnezeule, scapă-ne şi pe noi de nenorocirile ce ne înconjoară, şi ne milueşte pe noi, ca un singur Iubitor de oameni. (Triodul - care cuprinde slujbele bisericeşti de la duminica vameşului şi a fariseului până la Sfânta Înviere) sursa ortodoxiatinerilor

Parintele paroh Ciprian Stanca a fost invitat la Sfintirea Bisericii Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul

Ieri 28 martie, la ora 11.00,  Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a oficiat slujba de sfinţire mică a Bisericii „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” (situată în cartierul Tomis Nord). 

Până în acest moment , sfintele slujbe s-au oficiat în biserica amenajată la demisol. Credincioşii prezenţi au putut intra în Sfântul altar şi s-au putut închina la moaştele Sfinţilor 20 Mucenici monahi savaiţi, ale Sfinţilor ucişi în Sinai şi Rait şi ale Mărturisitorilor Domnului de la Aiud.

De asemenea, părintele Mircea Cristian Pricop  a primit rangul de iconom stavrofor.

Buna Vestire, cea mai veche sarbatoare a Maicii Domnului (25 martie)

http://parohiasfantulharalambieconstanta.blogspot.com/2012/03/acatistul-buneivestiri-preasfintei.html 

Iar dupa aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zamislit si cinci luni s-a tainuit pe sine, zicând: “Ca asa mi-a facut mie Domnul în zilele în care a socotit sa ridice dintre oameni ocara mea.”

Iar în a sasea luna a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria.

Si intrând îngerul la ea, a zis: Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvântata esti tu între femei.

Iar ea, vazându-l, s-a tulburat de cuvântul lui si cugeta în sine: Ce fel de închinaciune poate sa fie aceasta?

Si îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si iata vei lua în pântece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preaînalt Se va chema si Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va împarati peste casa lui Iacov în veci si împaratia Lui nu va avea sfârsit.

Si a zis Maria catre înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat? Si raspunzând îngerul, i-a zis: Duhul Sfânt se va pogorî peste tine si puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea si Sfântul care Se va naste din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema.

Si iata, Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batrânetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea, cea numita stearpa. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta.

Si a zis Maria: “Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvântul tau!” Si îngerul a plecat de la ea.

Sa luam aminte la Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu: 

La cum a slujit ea Domnului timp de unsprezece ani la Templu, întru smerenie, ascultare si daruire;
La cum a slujit ea Domnului în camara ei din Nazaret, întru smerenie, ascultare si daruire;
La cum întru smerenie, ascultare si daruire a primit Dumnezeiasca Bunavestire din gura Arhanghelului Gavriil.

Buna Vestire este prima sarbatoare confirmata in documente, dintre sarba­torile Maicii Domnului. Data acestei sarbatori a variat la inceput.In Rasarit insa, data de 25 martie s-a generalizat probabil indata ce Nasterea Domnului a inceput sa fie sarbatorita peste tot la 25 decembrie, adica inca din prima jumatate a sec. al V lea. 

Imnografia pentru înainte de sărbătoare

Tropar, glasul al 4-lea:

Astăzi începutul bucuriei a toată lumea îndeamnă a lăuda înainteprăznuirea, că iată, Gavriil vine, aducând Fecioarei bunavestire şi către dânsa strigă: Bucură-te cea plină de har, Domnul este cu tine!

Condac, glasul al 8-lea:

Tu eşti începutul mântuirii noastre, a tuturor celor de pe pământ, Născătoare de Dumnezeu. Căci dumnezeiescul slujitor, mai-marele începător al cetelor, Gavriil a fost trimis din cer să stea înaintea ta şi ţi-a adus bucurie, ceea ce eşti cu har dăruită. Pentru aceasta toţi strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă nenuntită.

Alt condac, glasul al 4-lea:

Cu venirea Preasfântului Duh, pe cel împreună cu Tatăl şezător şi de o fiinţă, prin glasul arhanghelului L-ai zămislit, de Dumnezeu Născătoare, chemarea lui Adam.

Troparul şi condacul praznicului

Tropar (Glas 4)

Astăzi este începutul mântuirii noastre

şi arătare tainei celei din veac;

Fiul lui Dumnezeu, Fiul Fecioarei se face

şi Gavriil harul bine-l vesteşte;

pentru aceasta şi noi, împreună cu dânsul,

Născătoarei de Dumnezeu să-i strigăm:

Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine!

Condacul întâi al praznicului

Pe cel de o fiinţă cu Tatăl şi cu dumnezeiescul Duh, pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, l-ai zămislit Curată, cu venirea Prea Sfântului Duh, spre înnoirea neamului omenesc, cea fără prihană!

Condac, glasul al 8-lea:

Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi robii tăi; ci ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăveşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Maică, pururea Fecioară!

Intruparea Cuvantului a fost pregatita pe cai multiple. Convergand toate spre un anumit moment al duratei istorice, cand intalnirea dintre cer si pamant a putut avea loc. Spre a mantui pe omul impovarat de pacat si rupt din comuniunea cu dumnezeirea, Dumnezeu Insusi trebuia sa vina in maxima apropiere de el, sa-i devina un semen capabil sa vorbeasca in graiul sau si sa-i descopere tainele divine.

In vederea acestui scop, Fiul lui Dumnezeu, Care in cuprinsul Sfintei Treimi are menirea de a releva pe Tatal, fiind icoana Sa, chipul Sau, era chemat sa asume si printre oameni rolul de descoperitor al Tatalui, care altminteri ar fi ramas pentru noi un vesnic necunoscut. Pentru ca Fiul sa poata cobori printre oameni si sa-Si improprieze natura mama, pe care avea s-o purifice, El trebuia sa gaseasca in cuprinsul lumii create un vas ales, apt de a deveni receptacol al divinitatii si de a zamisli un fiu preacurat al carui ipostas avea sa fie insusi Logosul divin. Ne aflam aici in plin mister si trebuie sa ne straduim a nu destrama taina care invaluie faptele mai presus de fire. Ortodoxia s-a ferit totdeauna de a formula explicatii logice ale acestor taine si de a rationaliza misterul; ea s-a marginit sa dea interpretari ce-si aveau originea In Scriptura si In experienta spirituala a Sfintilor Parinti, evitand sa le Inchida in formule dogmatice inguste, care niciodata nu pot epuiza aspectele paradoxale ale misterului divin.

Daca neamul lui Adam fusese pangarit in urma caderii si purta in fiinta sa o intinare datorata pacatului stramosesc, precum si caderi lor succesive, adaugate in decursul veacurilor, el trebuia sa sufere o purificare progresiva, pentru ca un vlastar al sau sa poata deveni acoperamant al Dumnezeului inomenit. Fecioara Maria va fi ultima mladita a unei spite de inaintasi care - dupa cum a aratat Sfantul Grigorie Palama 3 - a fost curatita de Sfantul Duh spre a putea odrasli o faptura neprihanita.

In cuprinsul acestei spite genealogice se afla si David, care prin atatea trasaturi avea sa anticipeze pe Mesia, cunoscut de traditia ebraica sub denumirea de fiu al lui David. Este insa tulburator ca in genealogia reprodusa de Matei apar si patru femei: sotia pacatoasa a lui Urie, care i-a daruit lui David pe Solomon, Tamara, nora lui Iuda, care manata de ganduri bune a pacatuit totusi grav, Rut, morabiteanca, straina de neamul lui Israel si Rahab, femeia pacatoasa din Ierihon. Faptul ca evanghelistul a ales din toata seria de femei sfinte care au participat prin secole la zamislirea chipului neintinat al Mariei, tocmai pe acestea care, cu voia sau impotriva vointei lor, au fost intinate de pacatul trupesc, este de natura sa surprinda. Aceasta decantare treptata, aceasta curatire progresiva, implinita de-a lungul secolelor, s-a realizat plecand de la oameni legati de pamant, prin toate fibre le fiintei lor. Ei nu au fost nici ingeri, nici sfinti, ci pamanteni cu patimi dogoritoare, ce se cereau sublimate. Oare chiar David si Solomon nu ard si ei de aceleasi pasiuni mistuitoare pentru care vor cere iertare cerului? Toti acesti stramosi ai Maicii Domnului sunt oameni vii, personalitati puternice, la care setea de Dumnezeu nu izbuteste sa inabuse influenta fortelor telurice.

Pare ca providenta a urmarit sa purifice neamul din care se va naste Iisus, plecand de la aceia asupra carora pacatul avea inca o mare forta de atractie. Treptat insa s-a produs o subtiere a patimi lor, sub actiunea Sfantului Duh si este de presupus ca stramosii cei mai apropiati ai Mariei, vor fi atins o treapta superioara in purificarea si iluminarea lor interioara. Ceea ce traditia consemneaza despre Ioachim, tatal Maicii Domnului, mentionat sub numele de Eli de catre Luca, si despre Ana, mama sa, este de natura sa confirme aceasta presupunere. Prezenta lui Rut, moabiteanca, in acest sir de stramosi este, de asemenea, plina de semnificatie. Ea indica participarea neamurilor la zamislirea Fecioarei care va da nastere Fiului lui Dumnezeu. Providenta a randuit deci ca pe langa Israel si popoarele pagane sa ia parte la marea taina a pregatirii intruparii Cuvantului.

La capatul acestor generatii de drepti, avea sa apara Fecioara Maria, rod al unei lucrari harice extinse pe secole, bucurandu-se de o curatenie dobandita timp de generatii. Ea va fi floarea unica, suava si diafana, pentru care incoltisera si rodisera mladitele arborelui lui Iesei, infatisat plastic cu atata gingasie si putere evocatoare pe zidurile manastirilor din Bucovina.

Dar aceasta floare nu va fi doar rodul unei evolutii, pregatita printr-o lucrare indelungata. Fecioara Maria, dincolo de curatenia mostenita de la stramosi, va dobandi prin propriile straduinte o puritate mai presus de fire, astfel incat in ea pacatul stramosesc se va reduce la o simpla potenta inactiva si in modul acesta va putea deveni receptacol al dumnezeirii. Fara prezenta acestei fapturi unice, capabile sa primeasca, la plinirea vremii, in sanul ei preacurat pe Dumnezeu-Cuvantul si sa-I dea trup omenesc, coborarea Fiului in lumea creata nu ar fi putut avea loc.

Evanghelia nu mentioneaza nimic cu privire la copilaria Maicii Domnului, ea deschizandu-se cu episodul inefabil al Bunei vestiri. Scrierile apocrife au pastrat insa o serie de detalii, confirmate de traditia primelor veacuri si insusite de Sfintii Parinti, atat in comentariile lor, cat si in imnografie. Maica Domnului, intocmai ca si Ioan Botezatorul, a fost copilul sosit tarziu, la rugaciunile unor parinti batrani, Ioachim si Ana, coboratori din David si profund cucernici, pastratori fideli ai sperantei mesianice. Ea nu a fost deci rodul unei porniri trupesti, ci al unei asteptari infrigurate, punctata de o rugaciune continua. Parintii ei, in dorinta de a capata un prunc, au fagaduit lui Dumnezeu vlastarul nascut ca raspuns la rugaciunile lor. Maria va fi deci inchinata Tatalui, chiar inainte de zamislire. La nastere, copila va capata numele ebraic de Miriam sau Maria, ce se talcuieste Doamna sau Stapana. Si aici numele indica destinul celei care il poarta. Respectand mgaduiala data, parintii Preacuratei Fecioare o dusera la templul din Ierusalim, atunci cand ea implini 3 ani.

Traditia, mentionata si de Srantul Grigorie Palama, spune ca aici arhiereul, inspirat de Srantul Duh, a condus-o pe nevinovata fetita in Sranta Sfintelor, adica in sanctuarul templului, unde nu putea patrunde decat marele preot o data pe an. Vietuirea Mariei in templu a avut scopul de a o creste intr-o ambianta sranta, contribuind astfel la purificarea ei si la dobandirea unei experiente duhovnicesti. Desigur, in atmosfera templului, sub obladuirea preotilor si a batranelor cucernice, care se ingrijeau de fecioarele crescute in incinta sacra, Maria a capatat o instructie religioasa. Aici a deprins ea cunoasterea Bibliei si s-a familiarizat cu interpretarea cartii sfinte. Imnul inaltat de Maica Domnului atunci cand se va duce la Elisabeta, dovedeste ca se afla sub influenta lecturilor biblice. Ea participa desigur, alaturi de celelalte fecioare, si la serviciile religioase ale templului, invatand rugaciuni si ajutand pe preoti. Grigorie Palama staruie asupra insemnatatii pe care a avut-o in viata Fecioarei Maria sederea la templu, unde ea a dus o viata de meditatie si reculegere, pasind pe calea urcusului duhovnicesc.

La varsta de 15 ani, ca si celelalte fete tinere, Maria trebui sa paraseasca templul. Cu acest prilej se pare ca ea arata preotilor cum fusese consacrata lui Dumnezeu, chiar inainte de nastere, ceea ce presupunea pastrarea fecioriei pe viata. Pentru ca parintii ei murisera, tanara fata fu incredintata unei rude mai indepartate, coboratoare din David, batranul Iosif din Nazaret. Iosif trebuia sa slujeasca de sot copilei nevinovate, desi casatoria nu va fi consumata niciodata, ea avand drept unic scop sa daruiasca Fecioarei un ocrotitor, in persoana acestui drept si sa-i dea siguranta unui camin. Ca Fiul lui Dumnezeu nu putea sa-si plamadeasca, prin mijlocirea Duhului Srant, un trup omenesc, inzestrat cu suflet rational si cugetator5 decat dintr-o fecioara neintinata de pacat, apare in logica fireasca a lucrurilor. Fecioria anticipeaza asupra etapei ceresti, ea este "parga" a omenirii transfigurate. Prin feciorie omul se straduieste sa inlature urmarile pacatului originar. Numai intr-un trup preacurat de fecioara putea sa saIasluiasca Cuvantul, pentru ca astfel Dumnezeu sa intre in contact cu lumea creata. Firea omeneasca a lui Hristos trebuia sa-si ia inceputul, in vederea mantuirii noastre, dintr-o fiinta neprihanita si pe o cale straina de urmarile pacatului stramosesc.

Ceea ce pare insa mai greu de acceptat si de inteles, la prima vedere, este ca aceea care avea sa devina Nascatoare de  Dumnezeu sa fi fost logodita. Sfintii Parinti au insistat asupra faptului ca modul zamislirii lui Iisus trebuia sa ramana o taina pentru cei din jur si de aceea era neaparat necesar ca Fecioara sa se afle sub ocrotirea unui barbat srant, investit cu titlul de logodnic (la evrei logodna constituia un contract aproape ca si casatoria), spre a evita unele sminteli. Se pare ca Providenta a randuit astfel, avand in vedere incapacitatea oamenilor de a intelege tainele suprafiresti si de a accepta misterul ca atare.

Pentru a inlatura eventualele caderi si rataciri, Iisus trebuie sa fie socotit dintru inceput fiul lui Iosif, desi ingerul va vesti limpede, atat Mariei, cat si preasupusului tata, ca pruncul va fi Fiul Tatalui ceresc. Totodata prezenta lui Iosif va contribui la crearea unei atmosfere de familie, de mare insemnatate in formarea copilului Iisus. Pentru a se inscrie in coordonatele vietii pamantesti, pruncul trebuia deci sa aiba un tata, fapt evidentiat cu prilejul alcatuirii de catre Matei si Luca a genealogiilor, in care Iosif apare drept tatal-oficial, spita neamului determinandu-se pe linie barbateasca.

Origen da aici o explicatie tulburatoare la sugestia Sfantului Ignatie al Antiohiei. Dupa el, taina pruncului sfant trebuia pastrata pentru ca cel rau sa nu afle de intruparea Cuvantului; de aici prezenta lui Iosif. Toata perioada pana la Botezul Domnului a avut de aceea un caracter ascuns, misterios, si este semnificativ ca diavolul nu isi va face aparitia in viata lui Iisus decat dupa Botez, adica dupa ce slava lui Hristos se descoperise. Este o interpretare interesanta, care nu poate fi ignorata, ea aruncand o lumina noua asupra perioadei copilariei. De asemenea, Sfantul Ioan Hrisostom crede ca Dumnezeu nu a voit ca dintru inceput sa se stie ca Iisus se nascuse dintr-o fecioara. Ortodoxia pe linia consacrata de Traditie si de Sfintii Parinti nu a vorbit niciodata de absenta pacatului stramosesc la Fecioara Maria - ea era doar descendenta din Adam! - insa, prin glasul multor scriitori bisericesti, a aratat ca, desi nascuta cu pacatul originar, ea s-a pastrat curata de orice pacat personal. Ulterior, Duhul Sfant o va curati de orice urma a pacatului stramosesc. Naratiunea evanghelica a Sfantului Luca se deschide asupra clipei unice in care Arhanghelul Gavriil, acelasi sol ceresc ce fusese trimis si lui Zaharia, se arata neprihanitei fecioare din Nazaret.

Trebuie subliniat ca numele de Nazaret se talcuieste sfintenie. Si aici numele este simbolic: din acest orasel al Galileii avea sa porneasca unda purificatoare menita sa sfinteasca intreaga creatiune. Evanghelistul mentioneaza ca Buna vestire a avut loc la sase luni dupa ce ingerul vestise nasterea Sfantului Ion. El tine astfel mereu sa reaminteasca legatura tainica, existenta intre Hristos si inaintemergatorul Sau. Data cand a avut loc acest eveniment, care marcheaza patrunderea transcendentului in imanent, este sfarsitul lunii martie, adica in jurul echinoctiu lui de primavara, atunci cand ziua incepe sa creasca si noaptea sa scada. Nasterea Domnului va avea loc atunci cand noaptea va fi cea mai lunga; Fiul coboara in lume pe cand intunericul pacatului invaluia intreaga omenire.

Cuvintele cu care ingerul o intampina pe Maria sunt "Bucura-te, ceea ce esti plina de har" (Luca 1,28). Bucuria este tonalitatea in care se desfasoara evenimentele evanghelice, dar nicicand nu s-a vestit unei fapturi omenesti o bucurie mai mare decat aceasta. Maica Domnului a fost plina de har la nastere, asa cum subliniaza Sfintii Parinti. Dupa ce Duhul Sfant o va curati de pacatul stramosesc, ea va primi o noua revarsare a harului, care va cuprinde toata plenitudinea darurilor. Arhanghelul adauga: "Domnul este cu tine" si o vesteste ca va fi binecuvantata intre femei. Timp de veacuri, omul resimtise distanta dintre el si Dumnezeu ca pe o pedeapsa si  traise tensiunea tragica a despartirii de Tatal. De data aceasta, ingerul o anunta pe o muritoare ca Dumnezeu este langa ea, ca distanta dintre Creator si creatura s-a sters si ca prin ea lumea nevazuta intra in legatura cu cea vazuta.

Prin mijlocirea Mariei, omul nu va mai fi niciodata singur inchis in neputinta lui, caci Dumnezeu va fi pururea alaturi de el. Totusi, Maria se tulbura auzind cuvintele arhanghelului; de aceea, trimisul ceresc o linisteste: "Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu" (Luca 1,30).

In evolutia spirituala a omenirii, indepartarea fricii, a spaimei, este primul moment dialectic al revenirii omenirii cazute la Dumnezeu. Toata antichitatea a trait sub semnul unei spaime sacre si este semnificativ ca si astazi acea parte din omenire care nu-L mai cunoaste pe Dumnezeu este obsedata de anxietate. Intruparea Fiului va indeparta teama metafizica resimtita de om in fata existentei si a fortelor necunoscute, care influenteaza destinul uman. Harul va risipi aceasta apasare, punand pe om in contact cu dumnezeirea. Fecioara, prima faptura in care va salaslui deplin Duhul Sfant, va fi scoasa de sub dominatia fricii, pentru a se bucura de primirea harului sfintitor. Se pare ca exista un raport invers intre prezenta temerii in suflet si primirea harului. Harul alunga teama; cu cat un suflet este mai luminat de har, cu atat este mai liber de orice teama (desigur, ne referim aici la o teama de ordin spiritual) si invers, absenta harului, chiar temporara, din suflet, sau prezenta sa mai putin intensa, aduce cu sine cresterea sentimentului de neliniste fata de necunoscut.

Maria este prima fiinta careia i se vesteste in mod solemn sa lepede teama, deoarece datorita vrednici ei ei, omenirea va intra intr-un nou registru istoric. Dupa ce Gavriil i-a risipit tulburarea, ii descopera, in mod treptat, chemarea ce ii fusese harazita. Ca intotdeauna, cand Dumnezeu a voit sa reveleze omului taine suprafiresti, apare o gradatie in descoperirile facute, deoarece divinitatea urmareste o luminare progresiva a omului pentru a-l face sa inteleaga cele ce sunt anevoie de priceput. Prima veste pe care ingerul i-o da nevinovatei fecioare este ca ea va naste un fiu, care va purta numele de Iisus, ce se talcuieste Mantuitor. El Se va chema Fiul Celui Prea Inalt.

In acest mod arhanghelul descopera Mariei taina pruncului ce avea sa se zamisleasca in ea si anume originea sa divina, adaugand ca Dumnezeu va darui pruncului tronul parintelui sau David si ca El va imparati peste casa lui Iacov in veci. Prin aceste profetii, trimisul ceresc stabileste legatura cu traditia veterotestamentara si confirrna ca Iisus va fi Mesia cel vestit de prooroci. Speranta mesianica se vede astfel intarita, subliniindu-se insa ca imparatia lui Mesia va avea caracter transcendent deoarece "nu va avea sfarsit" (Luca l, 33). Mesianismul isi va gasi implinirea numai in veacul viitor; casa lui Iacov este aici comunitatea tuturor acelora care vor crede in Hristos. Se vede deci clar ca Israel a fost prefigurarea Bisericii lui Hristos, chemata sa primeasca la sanul sau toate neamurile. Structurile istorice ale acestui neam devin astfel simboluri valabile pentru poporul noului Legamant.

Sfanta Fecioara nu se lasa insa coplesita de solia ingerului, nu isi pierde cumpatul si indrazneste sa intrebe: "Cum vaji aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?" (Luca 1, 34). Curajul unei astfel de intrebari dovedeste o maturitate spirituala, caci numai cel ajuns la un inalt grad de constiinta incepe sa-si puna intrebari cu privire la sensul destinului sau. Intrebarea este expresia indraznelii spirituale prin care Maria dovedeste ca a depasit etapa supunerii oarbe, izvorata din teama si ca a atins-o pe aceea a acceptarii constiente si lucide, rod al libertatii creatoare. Prea Curata Maria nu este o unealta oarba in mana Providentei, zamislirea nu se va petrece fara stirea si impotriva vointei ei.

Dumnezeu nu a dorit ca aceea care avea sa devina Maica Fiului Sau sa ramana nestiutoare cu privire la menirea ei. Acesta a fost scopul coborarii ingerului, al patrunderii sale in lumea vazuta. El a venit sa aduca fecioarei din Nazaret vestea cea buna, sa-i descopere taina cea mai presus de fire ce avea sa se petreaca in propria sa fiinta, asteptand de la ea un raspuns, fara de care intruparea nu ar mai fi avut loc. De aceea, la intrebarea ei, ingerul raspunde, aratandu-i chipul minunat in care va avea loc zamislirea si dezvaluindu-i dumnezeirea pruncului pe care Il va naste. Intr-o clipa, trimisul ceresc descopera celei pline de dar misterul inefabil al intruparii Cuvantului divin: "Duhul Sfant se va pogori peste tine si puterea Celui Prea inalt te va umbri" (Luca 1,35). Maria va fi deci vasul ales asupra caruia se va concentra lucrarea intregii Sfinte Treimi, spre a face cu putinta unirea Fiului cu natura mama. Sfantul care se va naste din ea, spune ingerul mai departe, va fi Fiul lui Dumnezeu. Este o descoperire menita sa faca sa se cutremure o muritoare. Si totusi, Fecioara nu se lasa cuprinsa de teama nici de data aceasta si asteapta senina sfarsitul vestirii arhanghelului. Desigur, prezenta harului in inima ei a facut-o sa primeasca descoperirea fara sa se sminteasca, sufletul ei era pregatit pentru o asemenea veste.

Spre a intari credinta Fecioarei, ingerul ii mai spune ca si ruda ei Elisabeta zamislise prunc si ca va avea un fiu la batranete, veste ce dovedeste o data mai mult legatura existenta intre Hristos si Ioan Botezatorul. Dintru inceput destinul precursorului apare impletit cu acela al Dumnezeului pe care el trebuia sa-L descopere oamenilor.

Dupa ce a ascultat cu emotie toate aceste profetii, Maria a grait: "Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau" (Luca 1, 38). Sfintii Parinti sunt unanimi in a recunoaste ca de raspunsul Mariei a atarnat intruparea Cuvantului. Prin glasul Fecioarei, faptura a consimtit sa primeasca la ea pe Ziditorul sau, pentru ca astfel sa dobandeasca mantuirea. Rascumpararea omului nu s-a indeplinit deci independent de el; era necesara acceptarea Preacuratei Fecioare, pentru ca Duhul Sfant sa coboare in lumea creata si sa zamisleasca natura umana a Cuvantului.

Toata atitudine a Mariei din acest moment solemn dovedeste o adanca smerenie. Ea se pleaca supusa la voia Domnului, lasa harul sa lucreze in ea si nu se indoieste ca cele fagaduite se vor adeveri. Sfanta Fecioara nu cere semn care sa intareasca cele spuse de inger, cum facuse Zaharia, ci crede din prima clipa fara sovaiala, intelegand ca aceasta este un dar de sus pe care trebuie sa-I primeasca cu reculegere. Smerenia se impleteste la ea cu indrazneala spirituala. Maria se lasa ca o pasta moale in mana Celui de Sus, dar isi pastreaza luciditatea si puterea de judecata. Harul o sfinteste, fara a-i anihila personalitatea.

Maria fusese plina de dar inca de la nastere, dar dupa ce va fi dat ingerului raspunsul hotarator, Sfantul Duh se va cobori peste ea si, conform invataturii patristice, o va curati de orice urma a pacatului stramosesc. Purificarea ei deplina se va realiza deci de catre Sfantul Duh, numai dupa ce Sfanta Fecioara va fi acceptat misiunea randuita ei din vesnicie. Odata cu aceasta, Maria va primi si plenitudinea darurilor, deoarece in ea va saIaslui Sfantul Duh. Eva prin cadere vitregise pe om de prezenta Sfantului Duh. Omenirea ramasese timp de milenii lipsita de har si secatuita de viata spirituala. Maria, care deschide o noua etapa in istoria spirituala a lumii va reda omenirii cazute pe Sfantul Duh, deoarece ea va fi prima fiinta omeneasca strabatuta pana in adancurile ei de lucrarea sfintitoare a DuhuluiMaica Domnului va deveni un focar de concentrare a harului, care la randul sau va raspandi lumina sfintitoare asupra oamenilor; ea deschide astfel calea indumnezeirii intregii creatiuni.

Astfel purificata, Maria va dobandi puterea de a zamisli, sub actiunea Sfantului Duh, trupul Preacuratei care se va uni cu Logosul. Sfantul Ioan Damaschin a insistat asupra faptului ca Logosul nu si-a coborat trupul din cer, ci si-a alcatuit, prin mijlocirea Duhului Sfant, din Preacurata Sa Maica un trup de o fiinta cu noi, inzestrat cu suflet rational si cugetator. Cuvantul a devenit ipostasul acestui trup si in felul acesta natura umana si cea divina au capatat un centru unic, comun ambelor firi; de aceea nu se poate vorbi de om indumnezeit, ci de Dumnezeu intrupat.

Ceea ce il va deosebi pe Iisus de ceilalti oameni va fi tocmai faptul ca la El omenitatea nu mai este de sine statatoare, ci se implineste in functie de elementul divin. Fiul lui Dumnezeu Si-a insusit, Si-a "impropriat" trupul, cu tot ce este omenesc. Acest termen, folosit de Sfantul Chiril al Alexandriei, constituie cheia de bolta a hristologiei ortodoxe. El incearca sa exprime misterul unirii Cuvantului cu firea umana, unire care ramane totusi o taina de nepatruns. Prin aceasta formula, meditatia teologica se straduieste sa circumscrie misterul, gasind veriga de legatura intre dumnezeirea transcendenta si natura umana.

Din afirmatiile Sfintilor Parinti si mai ales din sublinierile Sfantului Ioan Damaschin reiese ca denumirea de Nascatoare de Dumnezeu rezuma toata taina intruparii. Fecioara este Nascatoare de Dumnezeu, deoarece Fiul lui Dumnezeu si-a alcatuit din fiinta ei natura omeneasca pe care a si inceput sa o indumnezeiasca din clipa aducerii ei la existenta Sfantul Ioan Damaschin subliniaza ca crearea firii umane, asumarea sa de catre Logos si indumnezeirea ei, au avut loc in chip simultan, dupa Sfantul Simeon Noul Teolog, prin intrupare, firea omeneasca a lui Hristos s-a umplut pana la covarsire de lumina Sfantului Duh, pe care o va impartasi apoi oamenilor! Aceasta lucrare s-a savarsit de catre Fiul in unire cu Sfantul Duh sub umbrirea Caruia se va implini intruparea Cuvantului. Prin intrupare, Fiul va deveni vizibil oamenilor si le va revela pe Tatal si pe Sfantul Duh. El va ramane intr-o relatie neintrerupta cu Duhul, care se arata prin Fiul, iar Fiul lucreaza prin Sfantul Duh.  Actiunea de reciproca revelare a Fiului prin Duhul va putea fi urmarita de-a lungul intregii existente terestre a lui Hristos. Ea este, de altfel, sesizabila atat in viata Bisericii, cat si in aceea a credinciosilor. Fiul se afla din vesnicie intr-o relatie inefabila, relatie care va capata forma specifica dupa intrupare.

Din clipa in care Maria a rostit cu smerenie, dar si cu fermitate, cuvantul hotarator "fie", echivalentul lui "Sa fie lumina!" de la inceputul Genezei, Sfanta Treime a intrat in contact nemijlocit cu faptura si astfel a fost deschis "circuitul slavei", care va readuce pe om prin Sfantul Duh la Tatal.

sursa crestinortodox

Acatistul Buneivestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria (25 MARTIE)

Rugaciunile incepatoare:

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru Numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se Numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.


Condacele si Icoasele:

Condacul 1: 

     Aparatoare Doamna, pentru biruinta, multumiri, izbavindu-ne din nevoi, aducem tie, Nascatoare de Dumnezeu, noi, robii tai. Ci, ca ceea ce ai stapînire nebiruita, slobozeste-ne din toate nevoile, ca sa strigam Tie: Bucura-te, Mireasa, pururea Fecioara! 

Icosul 1: 

     Îngerul cel mai întîistatator, din cer a fost trimis sa zica Nascatoarei de Dumnezeu: Bucura-te! Si împreuna cu glasul cel netrupesc, vazîndu-Te pe Tine, Doamne, întrupat, s-a spaimîntat si a strigat catre Dînsa unele ca acestea: 

Bucura-te, cea prin care rasare bucuria; 
Bucura-te, cea prin care piere blestemul; 
Bucura-te, chemarea lui Adam celui cazut; 
Bucura-te, izbavirea lacrimilor Evei; 
Bucura-te, înaltime, întru care anevoie se suie gîndurile omenesti; 
Bucura-te, adîncime, care nu te poti vedea lesne cu ochii îngeresti; 
Bucura-te, ca esti scaun Împaratului; 
Bucura-te, ca porti pe Cel ce poarta toate; 
Bucura-te, steaua, care arati Soarele; 
Bucura-te, pîntecele dumnezeiestii întrupari; 
Bucura-te, cea prin care se înnoieste faptura; 
Bucura-te, cea prin care prunc se face Facatorul; 
Bucura-te, Mireasa, pururea Fecioara! 

Condacul 2: 

     Vazîndu-se pe sine Sfînta întru curatie, a zis lui Gavriil cu îndraznire: glasul tau preamarit se arata a fi cu anevoie primit sufletului meu; cum vestesti mie nastere cu zamislire fara samînta, strigînd: Aliluia! 

Icosul 2: 

     Întelesul cel greu de patruns cautînd Fecioara sa-L înteleaga, a strigat catre cel ce slujea: Din pîntece curat, cum este cu putinta sa se nasca fiu, spune-mi? Iar el a zis catre ea, cu frica, strigînd asa: 

Bucura-te, tainuitoarea sfatului celui nespus; 
Bucura-te, încredintarea celor ce au trebuinta de tacere; 
Bucura-te, începatura minunilor lui Hristos; 
Bucura-te, capul poruncilor Lui; 
Bucura-te, scara cerului, pe care S-a pogorît Dumnezeu; 
Bucura-te, pod, care treci la cer pe cei de pe pamînt; 
Bucura-te, minune, care de îngeri esti mult slavita; 
Bucura-te, ceea ce esti rana de mult plîns a diavolilor; 
Bucura-te, ceea ce ai nascut lumina cea neapusa; 
Bucura-te, ceea ce n-ai învatat pe nici unul în ce chip a fost; 
Bucura-te, ceea ce covîrsesti mintea celor întelepti; 
Bucura-te, ceea ce luminezi gîndurile celor credinciosi; 
Bucura-te, Mireasa, pururea Fecioara! 

Condacul 3: 

     Puterea Celui de sus a umbrit atunci, spre zamislire, pe ceea ce nu stia de nunta, si pîntecele ei cel cu buna roada, ca o tarina dulce, l-a aratat tuturor celor ce vor sa secere mîntuire, cînd vor striga asa: Aliluia! 

Icosul 3: 

     Avînd Fecioara primit în pîntece pe Dumnezeu, a alergat la Elisabeta; iar pruncul aceleia, îndata cunoscînd închinarea ei, s-a bucurat, si cu saltarile în pîntece, ca prin niste cîntari, a strigat catre Nascatoarea de Dumnezeu: 

Bucura-te, vita mladitei celei nevestejite; 
Bucura-te, cîstigarea rodului celui fara de moarte; 
Bucura-te, ceea ce ai lucrat pe Lucratorul cel iubitor de oameni; 
Bucura-te, ceea ce ai nascut pe Saditorul vietii noastre; 
Bucura-te, brazda, care ai crescut înmultirea milelor; 
Bucura-te, masa, care porti îndestularea milostivilor; 
Bucura-te, ceea ce înfloresti Raiul desfatarii; 
Bucura-te, ceea ce gatesti adapostire sufletelor; 
Bucura-te, tamîia rugaciunii celei primite; 
Bucura-te, curatia a toata lumea; 
Bucura-te, voia cea buna a lui Dumnezeu catre noi, cei muritori; 
Bucura-te, îndraznirea celor muritori catre Dumnezeu; 
Bucura-te, Mireasa, pururea Fecioara! 

Condacul 4: 

     Vifor de gînduri necuviincioase avînd în sine, înteleptul Iosif s-a tulburat, uitîndu-se spre tine cea neamestecata cu nunta, gîndind ca esti furata de nunta, ceea esti fara de prihana; iar daca a cunoscut ca zamislirea ta este de la Duhul Sfînt, a zis: Aliluia! 

Icosul 4: 

     Au auzit pastorii pe îngeri laudînd venirea lui Hristos în trup si, alergînd ca la un pastor, L-au vazut pe Acesta ca pe un Miel fara de prihana în bratele Mariei, pe care laudînd-o au zis: 

Bucura-te, Maica Mielului si a Pastorului; 
Bucura-te, staulul oilor cuvîntatoare; 
Bucura-te, ceea ce esti muncire pentru vrajmasii cei nevazuti; 
Bucura-te, ceea ce deschizi usile Raiului; 
Bucura-te, ca cele ceresti se bucura cu cele pamîntesti; 
Bucura-te, ca cele pamîntesti dantuiesc împreuna cu cele ceresti; 
Bucura-te, gura Apostolilor cea fara de tacere; 
Bucura-te, îndraznirea cea nebiruita a purtatorilor de chinuri; 
Bucura-te, temeiul cel tare al credintei; 
Bucura-te, cunostinta harului cea luminoasa; 
Bucura-te, cea prin care s-a golit iadul;
Bucura-te, cea prin care noi ne-am îmbracat cu slava; 
Bucura-te, Mireasa, pururea Fecioara! 

Condacul 5: 

     Steaua cea cu dumnezeiasca mergere vazînd-o magii, au mers pe urma luminii ei; si, tinînd-o ca pe o faclie, cu dînsa cautau pe Împaratul cel Tare; si, ajungînd pe Cel neajuns, s-au bucurat strigîndu-I: Aliluia! 

Icosul 5: 

     Au vazut pruncii haldeilor în mîinile Fecioarei pe Cel ce a zidit pe oameni cu mîna; si, cunoscîndu-L a fi Stapîn, macar de a si luat chip de rob, s-au grabit cu daruri a-I sluji Lui si a striga celei binecuvîntate: 

Bucura-te, Maica stelei celei neapuse; 
Bucura-te, raza zilei celei de taina; 
Bucura-te, ceea ce ai stins cuptorul înselaciunii; 
Bucura-te, ceea ce luminezi pe tainuitorii Treimii; 
Bucura-te, ceea ce ai lepadat dintru dregatorie pe tiranul cel fara de omenie; 
Bucura-te, ceea ce ai aratat pe Domnul Hristos iubitorul de oameni; 
Bucura-te, ceea ce ne-ai izbavit din slujirea cea idoleasca; 
Bucura-te, ceea ce ne curatesti de lucrurile cele întinate; 
Bucura-te, ceea ce ai stins închinaciunea focului; 
Bucura-te, ceea ce ne-ai izbavit de vapaia patimilor; 
Bucura-te, îndreptatoarea întelepciunii celor credinciosi; 
Bucura-te, veselia tuturor neamurilor; 
Bucura-te, Mireasa, pururea Fecioara! 

Condacul 6: 

     Vestitori purtatori de Dumnezeu facîndu-se magii, s-au întors în Babilon, savîrsind proorocia Ta; si, marturisindu-Te pe Tine, Hristoase, tuturor au lasat pe Irod ca pe un mincinos, ca nu stia sa cînte: Aliluia! 

Icosul 6: 

     Stralucind Tu în Egipt lumina adevarului, ai izgonit întunericul minciunii; ca idolii lui, Mîntuitorule, nerabdînd taria Ta, au cazut; iar cei ce s-au izbavit de dînsii strigau catre Nascatoarea de Dumnezeu: 

Bucura-te, îndreptarea oamenilor; 
Bucura-te, caderea diavolilor; 
Bucura-te, ceea ce ai calcat ratacirea înselaciunii; 
Bucura-te, ceea ce ai vadit înselaciunea idoleasca; 
Bucura-te, mare, care ai înecat pe faraonul cel netrupesc; 
Bucura-te, piatra, care ai adapat pe cei însetati de viata; 
Bucura-te, stîlp de foc, care povatuiesti pe cei dintru întuneric; 
Bucura-te, acoperamîntul lumii, cel mai lat decît norul; 
Bucura-te, hrana cea în loc de mana; 
Bucura-te, slujitoarea desfatarii celei Sfinte; 
Bucura-te, pamîntul fagaduintei; 
Bucura-te, cea dintru care curge miere si lapte; 
Bucura-te, Mireasa, pururea Fecioara! 

Condacul 7: 

     Vrînd Simeon sa se mute din acest veac înselator de acum, Te-ai dat lui ca un prunc, dar Te-ai facut cunoscut lui si ca Dumnezeu desavîrsit; pentru aceea s-a mirat de întelepciunea Ta cea nespusa, strigînd: Aliluia! 

Icosul 7: 

     Aratat-a faptura noua, aratîndu-Se Facatorul noua, celor ce suntem facuti de Dînsul, rasarind din pîntecele cel fara de samînta si pazindu-l întreg, precum a fost, ca, vazînd minunea, sa o laudam pe Dînsa, strigînd: 

Bucura-te, floarea nestricaciunii; 
Bucura-te, cununa înfrînarii; 
Bucura-te, ceea ce ai stralucit chipul învierii; 
Bucura-te, ceea ce ai aratat viata îngereasca; 
Bucura-te, pomul cel cu luminoasa roada, din care se hranesc credinciosii; 
Bucura-te, copacul cel înfrunzit cu buna umbra, sub care multi se acopera; 
Bucura-te, ceea ce ai purtat în pîntece pe Povatuitorul celor rataciti; 
Bucura-te, ceea ce ai nascut pe Izbavitorul celor robiti; 
Bucura-te, îmblînzirea Judecatorului celui drept; 
Bucura-te, iertarea a multor gresiti; 
Bucura-te, haina celor goi de îndrazneala; 
Bucura-te, dragostea care biruieste toata dorirea; 
Bucura-te, Mireasa, pururea Fecioara! 

Condacul 8: 

     Vazînd nastere straina sa ne înstrainam din lume, mutîndu-ne mintea la cer; ca pentru aceasta Dumnezeu cel preaînalt pe pamînt S-a aratat om plecat, vrînd sa traga la înaltime pe cei ce striga Lui: Aliluia! 

Icosul 8: 

     Cu totul a fost între cei de jos, iar de cei de sus, nicicum nu S-a departat Cuvîntul cel necuprins; ca dumnezeiasca pogorîre a fost, iar nu mutare din loc, si nastere din Fecioara primitoare de Dumnezeu, care aude acestea: 

Bucura-te, încaperea lui Dumnezeu celui neîncaput; 
Bucura-te, usa tainei celei de cinste; 
Bucura-te, auzirea cea cu nepricepere a celor necredinciosi; 
Bucura-te, lauda cea fara de îndoire a celor credinciosi; 
Bucura-te, caruta cea preasfînta a Celui ce este pe heruvimi; 
Bucura-te, salasul cel preaslavit al Celui ce este pe serafimi; 
Bucura-te, cea care ai adunat cele potrivnice întru una; 
Bucura-te, ceea ce ai împreunat fecioria si nasterea; 
Bucura-te, cea prin care s-a dezlegat calcarea poruncii; 
Bucura-te, cea prin care s-a deschis Raiul; 
Bucura-te, cheia împaratiei lui Hristos; 
Bucura-te, nadejdea bunatatilor celor vesnice; 
Bucura-te, Mireasa, pururea Fecioara! 

Condacul 9: 

     Toata firea îngereasca s-a minunat de lucrul cel mare al întruparii Tale; ca pe Cel neapropiat, ca Dumnezeu, L-a vazut om apropiat tuturor, petrecînd împreuna cu noi si auzind de la toti: Aliluia! 

Icosul 9: 

     Pe ritorii cei mult vorbitori îi vedem tacînd ca niste pesti fara de glas, despre tine, Nascatoare de Dumnezeu; ca nu se pricep sa spuna în ce chip si fecioara ai ramas si ai putut naste. Iar noi, minunîndu-ne de o minune ca aceasta, cu credinta strigam: 

Bucura-te, salasul Întelepciunii lui Dumnezeu; 
Bucura-te, comoara rînduielii Lui; 
Bucura-te, ceea ce arati pe filosofi neîntelepti; 
Bucura-te, ceea ce ai vadit pe cei mesteri la cuvînt a fi necuvîntatori; 
Bucura-te, ca au înnebunit întrebatorii cei cumpliti; 
Bucura-te, ca s-au vestejit facatorii de basme; 
Bucura-te, ceea ce ai rupt vorbele cele încurcate ale atenienilor; 
Bucura-te, ceea ce ai umplut mrejele pescarilor; 
Bucura-te, ceea ce ne-ai tras din adîncul necunostintei; 
Bucura-te, ceea ce pe multi i-ai luminat la minte; 
Bucura-te, corabia celor ce vor sa se mîntuiasca; 
Bucura-te, limanul celor ce umbla cu corabiile acestei vieti; 
Bucura-te, Mireasa, pururea Fecioara! 

Condacul 10: 

     Vrînd sa mîntuiasca lumea, Împodobitorul tuturor a venit la ea, asa cum Însusi fagaduise; si, pastor fiind, ca Dumnezeu, pentru noi S-a aratat om ca noi; caci cu asemanarea chemînd pe cel asemenea, ca un Dumnezeu, aude: Aliluia! 

Icosul 10: 

     Zid esti fecioarelor, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, si tuturor celor ce alearga la tine; ca Facatorul cerului si al pamîntului te-a gatit pe tine, Curata, salasluindu-Se în pîntecele tau si învatînd pe toti sa strige: 

Bucura-te, turnul fecioriei; 
Bucura-te, usa mîntuirii; 
Bucura-te, începatoarea prefacerii celei întelegatoare; 
Bucura-te, datatoarea bunatatii celei dumnezeiesti; 
Bucura-te, ca tu ai înnoit pe cei zamisliti cu rusinea; 
Bucura-te, ca tu ai învatat pe cei furati de minte; 
Bucura-te, ceea ce ai stricat pe stricatorul gîndurilor; 
Bucura-te, ceea ce ai nascut pe Semanatorul curatiei; 
Bucura-te, camara nuntii celei fara de samînta; 
Bucura-te, ceea ce ai împreunat cu Domnul pe cei credinciosi; 
Bucura-te, ceea ce între fecioare singura ai fost buna hranitoare de prunc; 
Bucura-te, camara cea împodobita a sufletelor Sfintilor; 
Bucura-te, Mireasa, pururea Fecioara! 

Condacul 11: 

     Împarate Sfinte, de Ti-am aduce cîntari si psalmi la numar întocmai ca nisipul, nimic nu plinim cum se cuvine, caci se biruieste toata cîntarea care se îndreapta catre multimea milelor Tale celor multe, pe care le-ai dat celor ce-Ti striga Tie: Aliluia! 

Icosul 11: 

     Faclie primitoare de lumina, aratata celor ce sînt întru întuneric, o vedem pe Preasfînta Fecioara; ca, aprinzînd în sine Focul cel netrupesc, îndrepteaza spre cunostinta cea dumnezeiasca pe toti, si lumineaza mintea cu raza si cu chemarea se cinsteste cu acestea: 

Bucura-te, raza Soarelui celui întelegator; 
Bucura-te, raza Luminii celei neapuse; 
Bucura-te, fulgerul care luminezi sufletele; 
Bucura-te, ceea ce îngrozesti pe vrajmasi ca un tunet; 
Bucura-te, ca dintru tine a rasarit stralucirea cea cu multa lumina; 
Bucura-te, ca ai izvorît raul care curge cu ape multe; 
Bucura-te, ceea ce ai zugravit chipul colimvitrei; 
Bucura-te, ceea ce curatesti întinaciunea pacatului; 
Bucura-te, baie, care speli constiinta; 
Bucura-te, paharul, care dregi bucuria; 
Bucura-te, mireasma mirosului celui bun al lui Hristos; 
Bucura-te, viata veseliei celei de taina; 
Bucura-te, Mireasa, pururea Fecioara! 

Condacul 12: 

     Vrînd sa dea har datoriilor celor de demult, dezlegatorul tuturor datoriilor omenesti a venit singur la cei ce se departasera de harul Lui, si, spargînd zapisul, aude de la toti: Aliluia! 

Icosul 12: 

     Cîntînd nasterea ta, te laudam toti, ca pe o Biserica însufletita, Nascatoare de Dumnezeu; ca, locuind în pîntecele tau, Domnul, Care tine toate cu mîna, a Sfintit, a slavit si a învatat pe toti sa strige catre tine: 

Bucura-te, locasul lui Dumnezeu-Cuvîntul; 
Bucura-te, SFANTA, ceea ce esti mai mare decît Sfintii; 
Bucura-te, chivot poleit cu Duhul; 
Bucura-te, comoara vietii cea neîmputinata; 
Bucura-te, coroana cea scumpa a împaratilor celor credinciosi; 
Bucura-te, lauda cea de cinste a preotilor celor cuviosi; 
Bucura-te, stîlpul Bisericii cel neclintit; 
Bucura-te, zidul împaratiei cel nebiruit; 
Bucura-te, cea prin care se înalta biruintele; 
Bucura-te, cea prin care cad vrajmasii; 
Bucura-te, tamaduirea trupului meu; 
Bucura-te, izbavirea sufletului meu; 
Bucura-te, Mireasa, pururea Fecioara! 

Condacul 13: (acest condac se zice de trei ori) 

     O, Maica prealaudata, care ai nascut pe Cuvîntul, Cel ce este mai SFANT decît toti Sfintii, primind acest dar de acum, izbaveste de toata ispita si scoate din munca ce va sa fie, pe toti cei ce-ti cînta: Aliluia! 

Apoi se zice iarasi Icosul 1:

     Îngerul cel mai întîistatator, din cer a fost trimis sa zica Nascatoarei de Dumnezeu: Bucura-te! Si împreuna cu glasul cel netrupesc, vazîndu-Te pe Tine, Doamne, întrupat, s-a spaimîntat si a strigat catre Dînsa unele ca acestea:

Bucura-te, cea prin care rasare bucuria; 
Bucura-te, cea prin care piere blestemul; 
Bucura-te, chemarea lui Adam celui cazut; 
Bucura-te, izbavirea lacrimilor Evei; 
Bucura-te, înaltime, întru care anevoie se suie gîndurile omenesti; 
Bucura-te, adîncime, care nu te poti vedea lesne cu ochii îngeresti; 
Bucura-te, ca esti scaun Împaratului; 
Bucura-te, ca porti pe Cel ce poarta toate; 
Bucura-te, steaua, care arati Soarele; 
Bucura-te, pîntecele dumnezeiestii întrupari; 
Bucura-te, cea prin care se înnoieste faptura; 
Bucura-te, cea prin care prunc se face Facatorul; 
Bucura-te, Mireasa, pururea Fecioara! 

si Condacul 1:

     Aparatoare Doamna, pentru biruinta, multumiri, izbavindu-ne din nevoi, aducem tie, Nascatoare de Dumnezeu, noi, robii tai. Ci, ca ceea ce ai stapînire nebiruita, slobozeste-ne din toate nevoile, ca sa strigam Tie: Bucura-te, Mireasa, pururea Fecioara! 

Dupa aceea zicem aceasta rugaciune:

Rugaciune catre Preasfînta Nascatoare de Dumnezeu:

     Preacurata Doamna, Stapîna de Dumnezeu Nascatoare Fecioara, care poti face tot binele, primeste aceste daruri, care se cuvin numai tie, de la noi, nevrednicii robii tai, ceea ce esti aleasa din toate neamurile, si te-ai aratat mai înalta decît toate fapturile ceresti si pamîntesti. Caci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor; si prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu, si ne-am învrednicit Sfîntului Lui Trup si Preacuratului Lui Sînge. Pentru aceea fericita esti întru neamurile neamurilor, ceea ce esti de Dumnezeu fericita, mai luminata decît Heruvimii si mai cinstita decît Serafimii fiind.
     Si acum, Preasfînta Stapîna de Dumnezeu Nascatoare Fecioara întru tot cîntata, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tai, ca sa ne izbavim de tot sfatul celui înselator, si de toata primejdia si sa fim paziti nevatamati de toata lovirea cea înveninata a diavolului; ci pîna la sfîrsit cu rugaciunile tale, pazeste-ne pe noi neosînditi. Ca întru paza si cu ajutorul Tau fiind mîntuiti, slava, lauda, multumita si închinaciune, pentru toate sa înaltam unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.