Powered By Blogger

sâmbătă, 21 iunie 2014

Duminica sfintilor romani - Preot prof. dr. Dumitru Staniloae Epilog, in IPS Nestor Vornicescu, Arhiepiscop al Craiovei si Mitropolit al Olteniei, Sfinti romani si aparatori ai legii stramosesti, EIBMBOR, Bucuresti, 1987

Crestinismul romanesc a rodit si el din sine multi si minunati sfinti, chiar daca smerenia caracteristica poporului nostru sau alte imprejurari istorice nefavorabile in care a avut de trait au facut ca Biserica noastra sa nu canonizeze decat un mic numar dintre ei si aceasta de-abia in 1955.
Sfintii romani au existat insa in mod real si au fost recunoscuti ca atare de evlavia populara, cu toate ca Biserica nu i-a canonizat formal si nu le-a dedicat anumite zile in calendar si de aceea faptele lor nu au fost laudate prin imne bisericesti inchinate lor.
De altfel, timp indelungat sfintii s-au facut cunoscuti ca atare prin cinstirea pe care si-au castigat-o in evlavia populara. De-abia de la un timp incoace Biserica a inceput sa purceada si la o canonizare formala a sfintilor de mai tarziu, confirmand venerarea lor de catre cercuri largi ale credinciosilor. […]
Toti sfintii, cu exceptia apostolilor si a misionarilor, si-au castigat aceasta calitate lucrand pentru credinciosi sau remarcandu-se prin viata lor de curatie si jertfelnicie intre credinciosii dintr-un anumit loc sau tinut. Cinstirea lor a inceput inca in timpul vietii, sau dupa moarte, intre credinciosii din acel loc, pentru ca treptat ea sa se intinda tot mai departe. Astfel, din sfinti locali ei au devenit sfinti universali. Dar au ajuns la aceasta cinstire pentru curatia dobandita de ei intr-un anumit loc, sau mucenicia lor, sau faptele lor de ajutorare pentru dreapta credinta marturisita pretutindeni, putand fi imitate de credinciosii din orice loc. Ei aplicau intr-un anume loc sau tinut invataturile dreptei credinte universale. Ei slujeau si ilustrau credinta universala in locul in care vietuiau.
Astfel, toti sfintii sunt locali prin faptul ca lucreaza intr-un anumit loc, dar sunt universali pentru credinta universala pe care o slujesc in acel loc. Din acest punct de vedere nu exista sfinti locali si universali. Toti sunt locali pentru oamenii dintr-un anumit loc carora le slujesc in cursul vietii prin faptele si pilda lor, dar toti sunt universali pentru ca aceasta pilda e valabila pentru credinciosii de pretutindeni si ea se impune spre unitate tuturor celor care ajung sa-i cunoasca. Toti se umplu de Acelasi Hristos care straluceste prin fiinta lor si toti sunt purtatorii Aceluiasi Duh Sfant, chiar daca Duhul Sfant Care li se comunica lor a fost comunicat de ei prin alta limba. Toti apartin prin Acelasi Duh Sfant Bisericii universale, care a inceput la Cincizecimesi continua de-a lungul secolelor, cuprinzand diferite neamuri (Fapte 2, 3). Limbile sunt diferite, dar sufletele sunt umplute de Acelasi Duh si simt in Acelasi Hristos.
Astfel si sfintii romani, fie ca au fost mucenici ai dreptei credinte in secolul al IV-lea, sau in se-colul al XVIII-lea, fie ca au fost ierarhi care au luminat poporul cu cuvantul si l-au ajutat cu fapta, fie ca au fost sihastri ajunsi la cea mai mare inaltare a fiintei lor in Dumnezeu, prin rugaciune pentru ei si pentru credinciosi, au inaltat prestigiul dreptei credinte si chipul de om care o traieste cu seriozitate la o treapta care ii indeamna pe credinciosii de pretutindeni, cand ajung sa fie cunoscuti, sa o traiasca cu cat mai multa convingere si sa le urmeze pilda.
Cu cat mai mult se impun prin viata lor exceptionala in locul in care traiesc, cu atat chipul lor iradiaza cu mai multa putere in Biserica universala. Dar unirea intre slujirea lor locala si importanta soborniceasca mai poate fi pusa in evidenta si altfel.
Un sfant, chiar daca ridica la cel mai inalt grad niste insusiri prin care se remarca un anumit popor, inaltimea la care se ridica il face sa imbratiseze cu o iubire cuprinzatoare toti oamenii. In sfinti nu mai e nici un pic de egoism individual sau de exclusivism national. Prin aceasta ei sunt adevarate punti de infratire intre oameni si popoare. Prin sfinti se adanceste mai mult decat prin toti credinciosii sobornicitatea Bisericii, chiar daca aceasta nu inseamna stergerea deosebirilor intre popoarele ce fac parte din ea. Sobornicitatea se intareste prin ei si din partea dreptcredinciosilor din alte popoare pe masura ce ei devin cunoscuti acelora. Caci credinciosii aceia isi indreapta rugaciunile catre ei cu convingerea ca acesti sfinti se roaga lui Dumnezeu si pentru ei, cum de fapt se si intampla. De aceea ar fi bine ca diferitele Biserici ortodoxe sa-si insuseasca prin acte oficiale, cunoscute popoarelor lor, canonizarile de sfinti facute de fiecare Biserica sora, pentru a contribui cat mai mult la unirea popoarelor lor in evlavia inchinata reciproc sfintilor lor.
E bine ca credinciosii Bisericii din orice loc sa aiba cunos-tinta de sfintii de pretutindeni, pentru ca fiecare sfant aduce prin faptele lui savarsite in alte imprejurari model de fapte pentru orice fel de imprejurari din viata lor. Caci faptele sfintilor si vietuirea lor straluminata de prezenta lui Dumnezeu in ei depasesc determinarile locale, ridicandu-se la ceea ce poate fi model si intarire pentru credinciosii din orice loc. De aceea ar fi recomandabil ca vietile sfintilor din orice neam sa fie facute cunoscute prin traduceri in limbile tuturor celorlalte popoare ortodoxe. S-ar face prin aceasta ceea ce s-a facut in secolele mai vechi ale Bisericii, ajungandu-se la universalizarea si unificarea evlaviei tuturor popoarelor ortodoxe in jurul tuturor sfintilor. Ar fi un mod practic prin care Biserica ar contribui la cat mai marea infratire a popoarelor din sanul ei. Un model in aceasta privinta s-a dat prin traducerea si publicarea de catre monahii din Sfantul Munte Athos a „Patericului romanesc“, al Cuviosului Parinte Ierom. Ioanichie Balan.
Dupa ce in secolul al XIX-lea s-a subliniat cu putere, in cadrul Bisericii Ortodoxe, constiinta nationala a popoarelor, socotim ca timpul nostru cere o subliniere a faptului unitatii lor ca popoare constiente de ele, dar unite in valorile care le sunt comune, si in primul rand in constiinta ca traiesc in aceeasi credinta in Dumnezeu lucrator mai ales prin Tainele (Sfinte) si prin sfintii lor. […]

Evanghelia Duminicii a doua dupa Rusalii (a Sfintilor Romani)


18. Pe cand umbla pe langa Marea Galileii, a vazut pe doi frati, pe Simon, ce se numeste Petru, si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare, caci erau pescari.
19. Si le-a zis: Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni.
20. Iar ei, indata lasand mrejele, au mers dupa El.
21. Si de acolo, mergand mai departe, a vazut alti doi frati, pe Iacov al lui Zevedeu si pe Ioan fratele lui, in corabie cu Zevedeu, tatal lor, dregandu-si mrejele si i-a chemat.
22. Iar ei indata, lasand corabia si pe tatal lor, au mers dupa El.
23. Si a strabatut Iisus toata Galileea, invatand in sinagogile lor si propovaduind Evanghelia imparatiei si tamaduind toata boala si toata neputinta in popor.
(Matei 4, 18-23)
Pericopa evanghelica randuita pentru lectura in aceasta duminica ilustreaza chemarea la apostolat a ucenicilor Mantuitorului Iisus Hristos. Aceasta duminica, ce urmeaza Duminicii Tuturor Sfintilor, are un plus de semnificatie pentru noi, romanii, ea fiind si ziua de serbare a tuturor Sfintilor Romani.

Toti oamenii sunt chemati sa devina sfinti, dar devin sfinti numai cei care raspund chemarii Mantuitorului Hristos si cultiva comuniunea lor de iubire cu Dumnezeu, Cel Unul Sfant, si cu semenii lor.

In Ortodoxie, Duminica Tuturor Sfintilor, urmata de Duminica Sfintilor Romani, este plasata in calendar indata dupa Duminica Pogorarii Sfantului Duh (Rusaliile). Astfel, se arata ca scopul trimiterii Duhului Sfant in lume este ca oamenii sa devina sfinti, iar rostul Bisericii lui Hristos, constituita in Duhul Sfant, este sfintirea oamenilor.

Duminica Sfintilor Romani este sarbatorita la o saptamana dupa Duminica Tuturor Sfintilor si arata faptul ca, de la crestinarea neamului romanesc si pana astazi, sfintenia este cel mai de pret rod al lucrarii Sfantului Duh in Biserica Ortodoxa Romana.

Sfintii sunt prietenii cei mai intimi ai lui Dumnezeu

Sfanta Scriptura ne spune ca "minunat este Dumnezeu intru sfintii Lui“ (Psalm 67, 36). Aceasta inseamna in primul rand ca Dumnezeu - unicul izvor al sfinteniei - impartaseste sfintenia Sa oamenilor pe masura ce acestia Il cauta pe Dumnezeu. De aceea, Sfantul Apostol Pavel indeamna, zicand: "Cautati pacea cu toti si sfintenia, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul“ (Evrei 12, 14).

Biserica lui Hristos Cel rastignit si inviat, intemeiata de El prin Pogorarea Sfantului Duh in ziua Cincizecimii, este deodata experienta cautarii sfinteniei si a primirii sfinteniei de catre oameni. Drept urmare, comuniunea sfintilor din toate veacurile si din toate locurile este in imparatia cerurilor "dreptate si pace si bucurie in Duhul Sfant“ (Cf. Romani 14, 17). Sfintii sunt prietenii cei mai intimi ai lui Dumnezeu si cei mai buni dintre oameni. Sfantul este purtatorul dragostei lui Hristos pentru lume si salasul locuirii Sfantului Duh, Care cu suspine negraite doreste ca orice om sa creasca duhovniceste spre asemanarea cu Dumnezeu (Cf. Romani 8, 27-30).

Biserica cinsteste pe sfinti intrucat recunoaste in ei prezenta lui Hristos si lucrarea Sfantului Duh. Cinstirea sfintilor nu este, asadar, o stirbire a cinstirii lui Dumnezeu ci, dimpotriva, este o preamarire a iubirii Sale pentru oameni si a lucrarii Lui de inaltare a omului spre frumusetea si viata vesnica a lui Dumnezeu. Domnul nu este minunat intr-o singuratate si intr-o izolare vesnica, ci este minunat intru sfintii care se impartasesc si se bucura de iubirea lui Dumnezeu si de slava Sa. De aceea, Biserica dreptmaritoare marturiseste si cinsteste credinta si vietuirea sfintilor. Intrucat omul a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu Cel vesnic sfant, sfintenia este viata adevarata a omului sau implinirea umanului. In acest inteles, Evanghelia ne indeamna: "Fiti desavarsiti precum Tatal vostru Cel din ceruri desavarsit este“ (Matei 5, 48).

Biserica proclama sfintenia acolo unde Dumnezeu a binevoit s-o arate

Cartea Apocalipsei ne spune ca neamurile isi vor aduce slava lor in imparatia lui Dumnezeu (Cf. Apocalipsa 21, 16). Sfintii fiecarui neam reprezinta mai ales frumusetea cea nepieritoare a slavei fiecarui neam in fata lui Dumnezeu.

Pentru a sublinia faptul ca Duhul Sfant a lucrat in chip minunat, de-a lungul veacurilor, si pe pamantul tarii noastre sau in poporul nostru, de la crestinarea sa si pana astazi, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, la 20 iunie 1992, a hotarat ca Duminica a II-a dupa Rusalii sa fie numita Duminica Sfintilor Romani, urmand Duminicii Tuturor Sfintilor.

Sfintii pe care i-a canonizat Biserica noastra au fost mai intai cinstiti de poporul credincios, iar Biserica, de fapt, confirma recunoasterea sfinteniei, care vine din lucrarea Sfantului Duh in oameni. Biserica constata si proclama sfintenia acolo unde Dumnezeu a binevoit s-o arate.

Duminica aceasta a Sfintilor Romani este, prin urmare, prilej deosebit de a multumi cu dragoste lui Hristos pentru darurile revarsate asupra acestui neam si de a pomeni cu recunostinta si veneratie pe toti sfintii romani, cunoscuti si necunoscuti, care au facut roditoare aceste daruri.

Cu adevarat, darurile cele mai de pret ale rodirii intru fidelitate fata de Hristos si unitate de credinta sunt sfintii, cunoscuti si necunoscuti, pentru ca, in vietile sfintilor, rodirile din istorie se invesnicesc in slava nepieritoare, viata crestina fiind "ascunsa cu Hristos in Dumnezeu. Iar cand Hristos, Care este viata voastra, Se va arata, atunci si voi, impreuna cu El, va veti arata intru slava“ (Coloseni 3, 3-4).

Sfintii romani sunt deodata daruri ale imparatiei cerurilor pentru acest pamant crestinat si daruri ale acestui pamant pentru imparatia cerurilor. Simpli cuviosi monahi si preoti de mir sau mari ierarhi, ctitori de cultura crestina, domnitori vestiti, aparatori ai credintei crestine ori simpli soldati martiri si smeriti tarani truditori, toti au purtat in fiinta lor aceeasi dorinta si aceeasi comoara: iubirea de Dumnezeu si de oameni. "Hristos sa Se salasluiasca prin credinta in inimile voastre, inradacinati si intemeiati fiind in iubire“ (Efeseni 3, 17).

Izvor de inspiratie si innoire pentru viata Bisericii

Cunoscuti sau necunoscuti oamenilor, din vremuri stravechi sau contemporani noua, numarul total al sfintilor din fiecare neam si din fiecare vreme il stie numai Dumnezeu.

Priviti impreuna, toti acesti minunati sfinti ai pamantului romanesc si ai Bisericii universale ne arata taina Evangheliei lui Hristos care a rodit, intr-un popor credincios, aceste raze si chipuri de lumina, sfintind timpul si formand legaturi intre generatii, pentru ca in ei "Iisus Hristos, ieri si azi si in veci, este acelasi“ (Evrei 13, 8).

Aducem lauda lui Hristos, Cel ce pururea lucreaza prin sfintii Sai, atat in timpul vietii lor pe pamant, cat si in viata lor din ceruri. De aceea, n-a gresit cel ce a spus: "Cu adevarat vii intre oameni sunt numai sfintii!“. In ei este, asadar, prezent si lucrator Duhul Sfant, Domnul de-viata-facatorul, spre slava Preasfintei Treimi si mantuirea oamenilor!
Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

EVANGHELIA ZILEI: 2014-06-21 SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei (VII, 1-8)

Zis-a Domnul: nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi; căci cu judecata cu care judecaţi, cu aceea veţi fi judecaţi; şi cu măsura cu care măsuraţi, cu aceea vi se va măsura. Cum de vezi paiul din ochiul fratelui tău, dar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum îi vei zice fratelui tău: Lasă-mă să-ţi scot paiul din ochi!, şi iată că'n ochiul tău este bârna? Făţarnicule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi numai atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie. Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide; că oricine cere, primeşte; cel ce caută, află; şi celui ce bate i se va deschide.

Parintele Ciprian Stanca impreuna cu doi diaconi din partea Inaltpreasfintitului Teodosie, a participat la sfintirea unei noi ctitorii a Preasfintitului Longhin cu hramul Sfanta Xenia . 7 iunie












Preasfintitul Longhin traieste atat de intens Sfanta Liturghie incat l-am observat lacrimand...



Preasfintitul Longhin a adoptat 163 de copii ramasi fara parinti in urma bombardamentelor din Donetk, Ucraina,acum este tata a 600 de copii...




TAINA SPOVEDANIEi

Nu este ingaduit femeilor sa poarte pantaloni !



În principiu, femeia ispitește și fără să vrea, prin hainele sale, prin corpul său, prin frumusețea fizică ce o posedă, de aceea nu este îngăduit femeilor să intre în Biserică în pantaloni, cu haine strâmte pe corp, cu capul descoperit, cu farduri, machiaj, vopsele, bijuterii sau parfumuri. Pentru că la Biserică ne ducem să ne rugăm curat, să ne plângem păcatele, să fim cu gândul la Dumnezeu, nu la cele pământești, lumești. Ori, femeia intrând astfel în Biserică, este imposibil să nu atragă atenția asupra ei, să nu ispitească, tulburând astfel liniștea și gândul celorlalți, mintea nemaifiind nicidecum la rugăciune.

Biblia, la Deutronom 22,5 spune clar: „Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească, şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti; căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeu.” Iar CANONUL 13 Gangra (OSÂNDA FEMEILOR CARE ÎMBRACĂ VEȘMINTE BĂRBĂTEȘTI) spune: „Dacă vreo femeie, din asceză părută, și-ar schimba îmbrăcămintea, și în locul hainei femeiești obișnuite, ar lua îmbrăcăminte bărbătească, să fie anatema.”

Și pe deasupra, să vezi o femeie îmbrăcată în pantaloni, este un lucru chiar urât, care o face să-și piardă din feminitate. Modelul suprem pentru femeie trebuie să fie Maica Domnului – vrednică de urmat în vestimentație și în virtuți. Și o altă interdicţie este expusă în CANONUL 17 Gangra (FEMEILE SĂ NU-ȘI TUNDĂ PĂRUL): „Dacă vreuna dintre femei, pentru asceză părută, și-ar tunde părul ce i l-a dat Dumnezeu spre aducerea-aminte de supunere, să fie anatema ca una ce strică porunca supunerii.” Baticul sau eșarfa, au rolul de a acoperi părul, ele nu se pun pe post de bentiță sau de fantezie.

De aceea sminteala este un păcat așa de mare. Iar tu femeie care te îmbraci ispititor, știi tu oare câte cugete ai tulburat, câți te doresc în inima lor? Când se duce omul acasă, îți păstrează amintirea ta în inimă, și deși are soție și trăiește cu ea, e tot cu gândul la tine. Iată un păcat la care te-ai făcut părtașă, dar la care nu te-ai gândit că l-ai fi făcut vreodată. Pentru că uneori gândul poate fi la fel de vătămător precum fapta însăși, după cum ne spune și Mântuitorul: „Oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui.” (Mat. V, 27-28).

Într-o carte scria: „Dacă știi că ai ochii frumoși, pleacă-i !” Deci dacă numai o privire ne poate ispiti, cu cât mai mult celelalte?… De cele mai multe ori, păcatul intră în om prin pofta ochilor, care mai apoi ajunge să stăpânească inima, mintea, voința iar dacă nu se înfrânează, se poate ajunge chiar la înfăptuire. Ochii văd, inima cere … așadar, ai grijă la gândurile tale, căci vor deveni cuvinte și ai grijă la cuvintele tale, căci devin acţiuni. Mai ușor e să previi, decât să combați.

Și încă un lucru la care trebuie să avem grijă: mulți poate că sunt feciorelnici cu trupul, dar mintea le umblă prin toate murdăriile și plăcerile păcătoase. La acest lucru ne face atenți Sf. Vasile cel Mare când spune: „Femeie nu am cunoscut, dar fecior nu sunt.”

Conferinta preoteasca la Biserica „Sfantul Vasile cel Mare” din Constanta (Protoieriile 1 Constanta, 2 Constanta si Protoieria Callatis) - 12 iunie 2014 FOTO: Ionut Druche









CURATAREA VESMINTELOR LITURGICE. - PAROHIA SF. HARALAMBIE CURATA VESMINTE LITURGICE


Curatarea vesmintelor liturgice este o necesitate absoluta, din doua motive: acestea sunt sfintite, iar ele nu pot fi folosite murdare, mototolite sau rupte. In partea finala a Liturghierului, cartea de capatai a oricarui preot, se afla un capitol numit "Povatuiri si invataturi"; in acest loc, citim urmatoarele: "Pentru slujirea Dumnezeiestii Liturghii, preotul si diaconul sunt datori a fi curati, atat cu sufletul, cat si cu trupul, si, precum trebuie sa aiba trupul curat, tot asa si vesmintele cele de pe dansii se cuvine sa le aiba curate si intregi; iar daca vor fi foarte patate si rupte si va indrazni preotul a sluji cu ele, va gresi de moarte, deoarece inaintea lui Hristos Dumnezeu, Cel ce este cu adevarat in Sfintele Taine, se va arata cu nebagare de seama. De aceea, slujitorii celor sfinte sunt datori sa staruiasca in tot chipul ca vesmintele cele sfinte, chiar de vor fi din material simplu, sa fie cuviincioase si curate."

Sarcina curatarii vesmintelor liturgice revine in mod special preotului slujitor, ca unul ce este dator a duce o viata cat mai curata, in rugaciune si evlavie. Vesmintele liturgice nu se vor spala in acelasi loc si in aceeasi apa cu haine mirenilor, nici macar in familia preotului.

Vesmintele liturgice pot fi curatate insa si de o femeie cu viata duhovniceasca din parohie, ea urmand sa le spele cu apa curata, cat mai simplu cu putinta, iar apa sa o arunce in locuri curate, iar nu la canalizare, etc. De multe ori, tocmai preoteasa este cea care se poate ingriji, cu evlavie, de curatarea vesmintelor preotesti.

Dupa curatarea si spalarea acestora, vesmintele se usuca frumos si se pregatesc pentru resfintire. Odata resfintite, acestea trebuie sa fie aduse din nou in Sfantul Altar, unde le si este locul. Acestea nu se tin in casele mirenilor, acestia neavand cum sa se foloseasca de pe urma lor.
PAROHIA SF. HARALAMBIE CURATA VESMINTE LITURGICE

Cununia Religioasa - Taina Cununie este una din cele 7 Taine prin care mirii primesc, în fața lui Dumezeu, încuviințareade a trăii împreună.

Cununia religioasă este una din cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii, prin care un tînăr şi o tînără, de aceeaşi credinţă, ortodoxă, se unesc de bunăvoie în faţa Sfîntului Altar, pentru a convieţui pînă la moarte, în vederea naşterii şi creşterii de copii.
RUGĂCIUNEA TINERILOR CARE VOR SĂ SE CĂSĂTOREASCĂ!
Doamne, Dumnezeule al milostivirilor şi a toată bunătatea, care plineşti cererile celor care Te cheamă cu credinţa, ascultă şi nevrednica noastră rugăciune.
Tu vezi că vrem să ne unim vieţile prin căsătorie, Tu vezi dorirea inimilor noastre şi ştii dacă este bună sau este rea.
Dacă este bineplacută Ţie să luăm asupra noastră crucea casătoriei, ajută-ne să biruim toate piedicile cu care vrăjmaşul ne necăjeşte.
Ajută-ne, Doamne, că la Tine este nădejdea noastră.
Dăruieşte-ne pace, dăruieşte-ne linişte şi sănătate sufletească şi trupească. Fereşte-ne de noroiul desfrîului, fereşte-ne de căderea în poftele trupeşti. Luminează-ne minţile ca să nu fie întunecate de vrăjmaş.
Curăţeşte-ne Tu, ca să nu ne întineze păcatul. Întăreşte-ne să mergem pe calea cea îngustă, ocrotiţi de Preacurata Ta Maică şi de soborul tuturor sfinţilor.
Să avem o familie în care să strălucească făclia credinţei şi a virtuţilor, şi pruncii noştri să fie călăuziţi aşa cum trebuie pentru a ajunge mădulare vrednice ale Bisericii Tale.
Iar dacă Tu ştii că din anumite pricini ne este mai de folos sa părăsim vrerea noastră şi să nu pornim împreună pe drumul căsătoriei, ajută-ne să înţelegem aceasta şi să părăsim voia noastră fără a fi cuprinşi de tulburare sau de deznădejde.
Înaintea Ta, Doamne, sunt vieţile noastre. Rînduieşte cu ele precum ştii că este mai bine pentru noi. Că văzînd grija Ta să Îţi mulţumim si să Te lăudăm pînă la sfîrşitul zilelor noastre. Că Tu eşti Dumnezeul nostru şi Ţie slavă Iţi înălţăm, Tătălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.  Amin








Rugăciunea neîncetată a unei ţărănci



La părintele Paisie Olaru venise o femeie să se spovedească. Ea l-a întrebat: "Părinte, cum o fi cu mântuirea mea? Eu nu ştiu multe rugăciuni pe de rost, pentru că nu am fost dată la şcoală şi nu ştiu să citesc". Părintele a întrebat-o: "Şi nu te rogi?", la care ea a grăit: "Mă rog, cum să nu mă rog". "Şi cum te rogi?". "Uite cum mă rog. Atunci când mătur prin casă zic în mintea mea: "Doamne, curăţeşte sufletul meu, cum curăţ eu gunoiul din casă". Atunci când spăl rufe spun din nou: "Spală, Doamne, negreala păcatelor din inima mea, ca să fie frumoasă, aşa cum e o rufă curată şi spălată". Când fac orice alt lucru spun aceleaşi cuvinte". Femeia l-a întrebat în final: "Părinte, o fi bună rugăciunea asta?", iar părintele Paisie i-a spus asa: "Numai aşa să te rogi toată viaţa de acum înainte!".


Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel - Parohia Sfantul Haralambie va indeamna sa tineti acest post, mare folos veti avea. Cea mai mare implinire pe care poate sa o aiba omul pe acest pamant este unirea cu Hristos prin Sfanta Impartasanie.

 Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel începe după duminica tuturor sfinţilor, sărbătorită la o săptămână după Rusalii. Prin respectarea acestui post, se cinstesc darurile Sfântului Duh, care au pogorît peste Sfinţii Apostoli şi care au postit înainte să propovăduiască Evanghelia.
Durata postului Sfinţilor Apostoli depinde de data în care este sărbătorit Paştele. Despre vechimea acestui post mărturisesc, în secolul IV, Constițutiile Apostolice. Mărturii ulterioare se găsesc la Sfântul Atanasie cel Mare, la Teodoret, Episcopul Cirului, la Leon cel Mare, care numește postul acesta Postul de vară sau al Cincizecimii. Se pare că la început, acest post era ținut numai în cercurile monahale și abia mai târziu s-a extins și la credincioșii din lume.
După Pravila cea mare și Învățătura pentru posturi din Ceaslovul mare, luni, miercuri și vineri se mănâncă legume fără untdelemn, marți și joi aceleași cu untdelemn (și vin), iar sâmbăta și duminica și pește; dezlegarea la pește se dă și luni, marți și joi, când cade sărbătoarea vreunui sfânt cu doxologie mare, iar când o astfel de sărbătoare cade miercuri sau vineri, se dezleagă la untdelemn și vin. La hramuri și la Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (7 iulie) se dă dezlegare la pește, în orice zi a săptămânii ar cădea. După Tipicul mare, luni, miercuri și vineri se mănâncă mâncare uscată după Vecernie; iar în celelalte zile, ca mai sus.

Postul este vast şi aduce mult folos în viaţa creştinului. În primul rând, depăşeşti orice în viaţă apropiindu-te de Dumnezeu, prin rugăciune şi post. Făcând ascultare prin post, eşti mult mai aproape de El. Sunt foarte multe persoane care fac disociere între postul trupesc şi cel sufletesc, însă acestea ar trebui să meargă în permanentă comuniune. Doar aşa postul iese de sub riscul de a fi un simplu regim alimentar, lipsit de folos duhovnicesc. Postul în sine este abstinenţa de la orice ne face plăcere în mod obişnuit, prin exersarea voinţei libere pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Mai mult decât atât, postul înseamnă mai multă rugăciune şi mai multe fapte bune.
În afară de acestea, cred că ceea ce împlineşte postul este Sfânta Împărtăşanie, care este un fel de încoronare a tuturor eforturilor pe care le-am făcut în perioada aceasta. Ne împărtăşim în fiecare post cu gândul că ne unim cu HRISTOS.CEL MAI MARE DAR IN VIATA ACEASTA.

Harnicul, leneşul şi...ispitele



Într-o dimineaţă, un băiat s-a dus la bunicul său şi l-a întrebat:
- Bunicule, mereu spui că trebuie să fugim de păcate, dar cum să mă feresc eu de ispite?
- E, nepoate, ia spune-mi tu mie, dacă un om ar vrea să vâneze o pasăre şi ar vedea chiar deasupra sa una zburând, iar ceva mai încolo, o alta stând pe creanga unui pom, în care din ele crezi că ar trage cu puşca?
- Bineînţeles, bunicule, că vânătorul şi-ar îndrepta arma spre pasărea ce stă pe creangă. Sunt mai multe şanse să o nimerească pe cea care stă, decât pe cea care trece ca săgeata prin aer.
- Păi, vezi, băiatul meu...! Tot aşa sunt şi oamenii, asemenea păsărilor. Când eşti muncitor şi harnic, când eşti mereu preocupat să faci cât mai mult şi mai bine, atunci diavolul nu poate să te atingă cu ispitele sale. Dar pe omul leneş şi delăsător, diavolul cu uşurinţă îl ispiteşte, iar el cade imediat în păcat.
Omul nu a fost făcut de Dumnezeu ca să stea şi să piardă timpul, la voia întâmplării, ci să caute mereu să muncească cu spor şi cu tragere de inimă, fiindcă doar aşa va afla linişte şi bucurie în viaţă.

"Mâinile la muncă, mintea şi inima la Dumnezeu!"

Puterea rugăciunii



O femeie îmbrăcată sărăcăcios, cu o privire de om învins, a intrat într-o zi într-o băcănie.
S-a apropiat de stăpânul magazinului într-un mod foarte umil și l-a întrebat dacă nu ar putea să-i dea și ei pe datorie câteva alimente.
I-a explicat cu glas ușor că soțul ei este foarte bolnav, că nu poate munci, și că au și sapte copii, care trebuie hrăniți.
Băcanul, a privit-o de sus și i-a cerut să părăsească imediat magazinul său. Având însă în gând nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus:
Vă rog, domnule, o să vă aduc banii înapoi de îndată ce voi putea.
Băcanul însă îi spuse că nu-i poate da pe datorie, pentru că nu are credit deschis la magazinul său.
Lângă tejghea se mai afla încă un client, care a auzit discuția dintre cei doi.
Clientul făcu câțiva pași înainte și îi spuse băcanului că o să acopere el costurile pentru orice are această femeie nevoie pentru familia sa.
Băcanul răspunse parcă în silă:
Ai o listă cu cumpărăturile de care ai nevoie?
Femeia a răspuns: Da, domnule.
Bine, spuse băcanul, atunci pune-o pe cântar și eu o să-ți dau marfă de aceeași greutate cu lista dumitale.
Femeia, ezitând o clipă, cu privirea în jos, băgă mâna în geantă și scoase o bucățică de hârtie pe care scrise ceva în grabă.
Apoi puse cu grijă bilețelul pe cântar, cu privirea tot aplecată.
Ochii băcanului și ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cântarul stătea înclinat în partea cu hârtia.
Băcanul, privind la cântar, s-a întors ușor către client și îi spuse mormăind: Nu-mi vine să cred!
Clientul a zâmbit, iar băcanul a început să tot pună pe cântar alimente. Cântarul tot nu se echilibra, așa încât acesta tot punea pe el alimente, din ce în ce mai multe, până când pe cântar nu a mai încăput nimic. Băcanul ședea privind cu dezgust.
În fine, smulse bucățica de hârtie de pe cântar, și o privi cu mare uimire.
Nu era vorba de o listă de cumpărături, ci era o rugăciune, care spunea aşa:
“Iubite, Doamne, Tu imi cunoști nevoile, așa că eu le pun în mâinile Tale”.
Băcanul îi dădu femeii alimentele și privea în continuare tăcut şi înmărmurit. Femeia îi mulțumi și plecă din magazin.

Cei doi vecini



Un ţăran cam rău la suflet a găsit, într-o zi, pe păşunea sa, vaca vecinului. Mânios, omul a luat animalul la bătaie, după care l-a legat şi l-a dus înapoi, spunându-i vecinului său:
- Dacă mai găsesc o singură dată vaca ta la mine-n grădină, să ştii că o bat şi mai rău, ai auzit?
A doua zi, însă, vecinul cel dintâi găsi şi el, în bătătura sa, două oi ale celuilalt, ce se strecuraseră printr-o spărtură a gardului. S-a apucat omul şi a reparat gardul, după care a luat frumos oile şi le-a dus stăpânului lor, celui crud, spunându-i:
- Am găsit la mine-n curte două dintre oile dumitale. Le-am adăpat şi ţi le-am adus acasă. Dacă am să le mai găsesc şi altă dată în curtea mea, să ştii că am să fac la fel: am să le port de grijă şi am să ţi le aduc nevătămate.
- Iţi mulţumesc, i-a răspuns ţăranul. Puteai să faci la fel ca mine, dar acum îmi dau seama ca eu am greşit. Vei vedea că a doua oară nu se va mai întâmpla!
Şi, într-adevăr, ţăranul s-a ţinut de cuvânt.
Când vrei să-i arăţi cuiva că a greşit, nu trebuie să o faci cu răutate, ci cu blândeţe şi răbdare şi, atunci, cu siguranţă, vei reuşi.

"Învăţătura din constrângere nu este făcută să rămână, dar cea care pătrunde în suflet prin dragoste şi bunăvoinţă, aceea rămâne acolo pentru totdeauna".

Mitropolitul Onufrie: “Legile noii lumi Europene sunt inacceptabile pentru noi”

Locuțiitorul catedrei mitropolitane din Kiev, mitropolitul Cernăuțului și a Bucovinei, Onufrie, a relatat  într-un interviu pentru  “Interfax-Religion” şi despre cauzele spirituale ale evenimentelor tragice care au loc în prezent în Ucraina. “Noi, de un sfert de secol după persecuțiile ateie, cu un popor săracit şi nevoiaș, reînviem credința lui Hristos și întărim Biserica Sa, iar Europa, ne arată un exemplu viu de viață fără Hristos. Acolo nu se mai acordă atenție poruncilor lui Domnezeu şi interdicțiilor Sale. Dimpotrivă, tot mai mult este înucurajată permisivitatea,  conform căreia viața nu este sfințită prin legea lui Dumnezeu, ci prin dorințele umane. “ “Astăzi, lumea se pare că s-a împărțit în două tabere: o tabără o reprezintă acei oameni care doresc să păstreze în vigoare și putere legile morale, care sunt date de Dumnezeu omului spre beneficiul său. Iar de partea cealaltă sunt acei care încalcă aceste legi. Spre exemplu, căsătoria. Dumnezeu i-a binecuvântat în căsătorie pe bărbat și femeie, Adam și Eva. Nu doi Adami, şi nici nu două Eve. Şi lui Adam și Evei le-a spus: “Creșteți și vă înmulțiți”. Dar acum sunt introduse legi pe care Dumnezeu le condamnă -, mă refer la căsătoriile homosexuale.” “Un alt exemplu. Hristos îi interzice omului să atenteze asupra vieții sale, numai Dumnezeu îi poate hotărî sfârşitul. Dar acum vor să introducă o lege privind eutanasia, în fapt, să legalizeze păcatul sinuciderii.” “Avorturile legalizate pe timpurile trăite fără Dumnezeu, astăzi, în timpurile noastre, sunt apărate de oameni care se consideră credincioși,  care fac jurâminte ţinând mâna pe Biblie.” “Prin urmare, aceste legi, pe care astăzi ni le propune o lume nouă, europeană, sunt inacceptabile pentru noi. Noi nu putem să ne alăturăm acestei lumi. Trebuie să ne păstrăm unitatea cu oamenii care păstrează şi respectă legea lui Dumnezeu.  Dacă nu vor mai exista pe pământ oameni care să păstreze legile lui Dumnezeu, însăşi viaţa oamenilor pe pământ va fi sortită pieirii “, – a concluzionat Preasfinția Sa. 

http://ortodox.md/monitorizarea-presei/mitropolitul-onufrie-legile-noii-lumi-europene-sunt-inacceptabile-pentru-noi/

traducere pentru ortodox.md sursa pravoslavie.ru 

Sfânta Biserică

Dorind să-l contrazică, un necredincios îi spuse unui creştin:
- Voi, creştinii, spuneţi că Dumnezeu este oriunde. Dacă este aşa, de ce te mai duci la Biserică, să asculţi predica, când oricum Îl vedem peste tot.
- Aşa este, pe Dumnezeu, cei cu credinţă Îl văd peste tot şi prin toate, însă priveşte! Chiar dacă aerul este încărcat pretutindeni cu vapori de apă, aceştia nu-ţi astâmpără setea şi, de aceea, mergi la fântână. La fel şi noi, creştinii, mergem la Biserică aşa cum tu mergi la fântână. Tu îţi astâmperi setea trupului cu apa proaspătă şi rece a fântânii, noi ne astâmpărăm setea sufletului cu apa dătătoare de viaţă veşnică: Cuvântul lui Dumnezeu.

“Biserica este o corabie, iar creştinii care merg la Sfânta Biserică şi intră în ea sunt izbăviţi din furtuna păcatelor” (Sfântul Nicodim)